Durerea din punct de vedere divin

Marea Evanghelie a lui Ioan, V/75 (Jakob Lorber)

„Principală explicatie a durerii fizice —care este întotdeauna percepută de suflet, niciodată de trup — sereferă la presiunea pe care o exercită carnea deveniţă prea inertă şi prea grea asupra anumitor părţi vii ale sufletului.

De aceea, orice boală poate fi vindecată temporar, cu condiţia ca omul să ştie cum poate fi uşurată masa de carne. In cazul îmbătrânirii nu se mai poate vorbi însă de o vindecare, chiar dacă cei care respectă ordinea lui Dumnezeu pot atinge vârste foarte înaintate fără să aibă parte de dureri prea mari. Trupul lor rămâne aproape la fel de ferm şi de flexibil până în momentul morţii. Sufletul lor se va retrage discret şi lin din trup, conform ordinii juste a lui Dumnezeu. Oricât de bătrân ar fi omul, sufletul nu doreşte să îşi părăsească trupul, până când aude chemarea cerească, însoţită de o stare de fericire perfect perceptibilă, care îi spune: 'Ieşi din închisoarea ta şi trăieşte adevărata viaţă, liberă şi eternă!' Atunci, sufletul pur nu va mai ezita nici măcar o secundă şi îşi va părăsi învelişul pământesc, păşind în lumina vieţii eterne. Acest sfârşit natural al vieţii pământeşti nu poate fi împiedicat de nici un elixir pe bază de plante. Nu îl veţi putea împiedica nici măcar prin puterea Numelui Meu, căci nu aceasta este voinţa Spiritului Meu. Totuşi, puterea Numelui Meu vă poate ajuta să îmi cunoaşteţi voinţa în inimile voastre, astfel încât nu veţi putea face niciodată miracole împotriva voinţei Mele. Mai presus de orice, voi trebuie să îndepliniţi voinţa Mea, care este adevărata voinţă a lui Dumnezeu, devenind una cu ea. Atunci, nu va mai fi posibil să cădeţi în greşeală, căci nu veţi mai putea încălca ordinea Mea eternă. De aceea, este imposibil ca cineva să se opună de-a pururi morţii cu ajutorul puterilor vindecătoare revărsate asupra lui prin graţia Mea şi în Numele Meu. Totuşi, dacă spiritul Meu vă spune în inima voastră: 'Acesta trebuie ajutat!', nu ar trebui să-i refuzaţi niciodată ajutorul persoanei în cauză. In schimb, dacă spiritul vă spune: 'Pe acela lăsaţi-l pradă bolii trupeşti, pentru ca sufletul lui să nu îşi mai găsească satisfacţia în plăcerile cărnii', pe acela părăsiţi-l şi nu îl vindecaţi de boală, căci aceasta îi este necesară pentru salvarea sufletului său".


Casa Domnului, 111/72

„O, Doamne, Tată preasfânt şi preaplin de iubire, Creator al tuturor îngerilor şi al fiinţelor umane! Ascultă, viaţa pe pământ — ca perioadă de încercare a spiritului — ar fi întru totul potrivită pentru scopul ei înalt, dacă nu ar exista această chestiune atât de neplăcută, care se referă la durerea trupească. De ce este necesar ca acest trup să aibă o capacitate atât de mare de a suferi? De ce trebuie să resimt durerea ori de câte ori mă lovesc de ceva, cad, mă tai sau sunt ciupit? De ce este necesar ca aceste dureri atât de copleşitoare să îmi împovăreze atât de tare fiinţa? De ce trebuie să sufere atât de mult o femeie atunci când dă naştere copilului ei? Ascultă, Tată preasfânt şi preaplin de iubire! Eu unul nu pot fi de acord cu durerea din sfera vitală. De aceea aş dori să aflu de la Tine, Creatorul, care este cauza acestui lucru trist. Căci sunt perfect convins că viaţa spiritului este complet incapabilă să manifeste şi să experimenteze durerea. De aceea, eu cred că nici viaţa corpului fizic nu ar trebui să fie afectată de durere. Am dreptate sau nu?"



Domnul: „Copilul Meu, spune-Mi, după înţelegerea ta: îţi poţi imagina o forma de viaţă care să nu fie receptivă la toate tipurile de impresii? Ai fii tu oare cu adevărat viu dacă nu ai avea senzaţii? Să luăm un exemplu: dacă un om ar percepe toate impresiile ca fiind plăcute, oare nu s-ar autodistruge el imediat lovindu-se de lucruri, tăindu-se, arzându-se, etc? In mai puţin de un an, el s-ar trezi într-o incapacitate totală de a se mai mişca. Fără aceste senzaţii, fie ele plăcute sau neplăcute, singurul lucru care ar putea exista ar fi moartea. De aceea, durerea este cel mai mare binefăcător al vieţii, şi cel mai sigur păzitor al ei. Fără ea, viaţa nu ar putea dura! De altfel, trebuie să-ţi reamintesc că ţie ţi s-a dăruit un corp complet lipsit de durere! Atât timp cât vei respectă ordinea Mea şi vei avea grijă cum te aşezi, cum te ridici, cum mergi şi cum alergi, vei putea trece liniştit prin viaţă fără nici un fel de durere exterioară. La fel, dacă vei avea grijă să mănânci şi să bei cu moderaţie, vei fi scutit de orice durere interioară. Iar dacă nu te vei lua după dorinţele cărnii, nu vei cunoaşte vreodată durerea în membrele trupului tău! Durerea este esenţială vieţii, căci fără ea ai fi complet insensibil! Ea este chiar o forma a iubirii. Când fiinţa nu respectă ordinea divină, această iubire se manifestă sub forma durerii. Când ea respectă însă ordinea divină, senzaţia pe care o va percepe va fi una dintre cele mai beatifice.

De aceea, nu izgoni durerea, căci ea este cel mai credincios păzitor al vieţii, singura care te poate conduce către mântuirea spiritului tău".

Marea Evanghelie a lui Ioan, X/l 12

Domnul: „Ce face omul, atunci când este perfect sănătos? El se grăbeşte să profite de această stare de sănătate pentru a-şi satisface toate simţurile cu tot felul de plăceri extravagante, supunându-şi corpul unor eforturi absolut inutile.

Să spunem că cineva mai experimentat vine la el şi îi spune: 'Prietene, nu abuza atât de tare de sănătatea ta, căci dacă vei continuă cu acest mod de viaţă nenatural şi absurd nu te vei bucura prea mult timp de ea. Iar după ce îţi vei pierde sănătatea, nici un medic şi nici un remediu nu ţi-o va mai putea reda în întregime aşa cum a fost, şi vei rămâne pentru tot restul vieţii o fiinţă bolnăvicioasă şi suferindă!' Ce face omul sănătos? Complet netulburat, el continuă să trăiască la fel ca mai înainte.

După câţiva ani, el se îmbolnăveşte grav. La început, el se sperie de boală şi consultă un medic. Acesta reuşeşte să îl vindece, nu chiar complet, dar cât să-i facă viaţa suportabilă. După ce s-a vindecat, medicul îl avertizează cu toată seriozitatea: 'Prietene, fii rezonabil şi nu mai reveni la vechiul tău mod de viaţă, căci data viitoare te vei îmbolnăvi mult mai grav, şi mie îmi va fi mult mai greu să te ajut!'

Omul vindecat va urma o vreme sfatul medicului, după care va cădea din nou în capcana dorinţelor sale, întorcându-se la modul său dezordonat de viaţă. Cu toate avertismentele serioase pe care le va primi înainte ca boala să se declanşeze din nou, el va continuasă păcătuiască împotriva naturii sale deja slăbite. De aceea, el se va îmbolnăvi din nou, din necesitate, dar de data aceasta mult mai grav decât prima oară, iar el va experimentă o durere indescriptibilă. Medicul va veni iarăşi şi va încerca să îl vindece, dar acum nu va reuşi la fel de uşor acest lucru. El îi recomandă pacientului să aibă răbdare. De vreme ce nu i-a urmat de prima oară sfatul, el este singurul responsabil pentru recidiva bolii într-o forma agravată, datorită neglijenţei sale.

De data aceasta, omul este nevoit să sufere timp de un an de zile până când reuşeşte să se vindece din nou, timp în care se simte slăbit şi foarte speriat. După un an, starea lui începe să se îmbunătăţească, iar de data aceasta el se jură pe ce are mai sfânt că va urma întru totul recomandările medicului. Da, aceasta a doua experienţă, mult mai amară decât prima, i-a făcut mult mai sensibil şi mai grijuliu. După ce îşi recapătă însă puterea, el se simte din nou sigur pe el şi se gândeşte: 'Ei, ce o să se întâmple dacă îmi reiau din nou vechile obiceiuri?' De vreme ce a scăpat deja o data de consecinţele lor, el crede că la fel se vor întâmpla lucrurile şi a doua şi a treia oară. Aşa că păcătuieşte din nou, a doua, a treia şi a patra oară.

Şi iată, după mai mulţi ani, vechea boală îl pune din nou la pământ, dar de data aceasta nici un medic nu mai poate face mare lucru! Abia după patru ani de suferinţe grele începe el să se simtă ceva mai bine, dar nu din cauza medicamentelor, ei pentru simplul motiv că s-a obişnuit cu durerea. El îşi dă seama acum că toată suferinţa sa a fost o graţie a lui Dumnezeu, care l-a vindecat de indolenţă sa, astfel încât sufletui lui a devenit mult mai pur şi mai plăcut în faţa lui Dumnezeu. Căci prin suferinţa corpului, sufletui omului devine mai smerit, mai răbdător şi mai serios, dobândind puterea spirituală necesară pentru a controla simţurile trupului".