Despre odihna, somn si vise din punct de vedere divin

Odihna şi inactivitatea

Marea Evanghelie a lui loan, 1/220

Domnul: „Ceea ce omul nu-şi asigură singur, prin puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu şi prin propria sa activitate, nu-i este permis fără judecată! De aceea, nu vă limitaţi să ascultaţi cuvântul Meu, ei urmăriţi să-l transpuneţi în practica, căci numai astfel veţi percepe binecuvântarea interioară!

Viaţa înseamnă activitate, şi nu odihna energiilor. Ea trebuie menţinută astfel pentru eternitate printr-o activitate continuă a tuturor energiilor, căci viaţa nu rezidă în odihnă.

Senzaţia de bunăstare pe care v-o oferă odihna nu înseamnă altceva decât o moarte parţială a energiilor necesare vieţii. Cine preferă din ce în ce mai mult confortul odihnei, îndeosebi al energiilor spirituale ale vieţii, nu face decât să se arunce din ce în ce mai tare în braţele morţii, din care nu va mai putea fi eliberat cu uşurinţă de către Dumnezeu.

Evident, există şi o linişte perfectă, care este plină de viaţă. Dar această linişte se află numai la Dumnezeu, traducându-se la nivelul fiinţei umane printr-o senzaţie inefabilă de beatitudine şi de mulţumire, atunci când a acţionat în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata 'odihnă întru Dumnezeu', care conduce la senzaţia de beatitudine şi la sentimentul de a fi acţionat în acord direct cu voinţa divină. Ea este singura formă de odihnă plină de viaţă, de vigoare şi de energie. Celelalte tipuri de odihnă, care conduc la retragerea forţelor vitale din activitate, nu reprezintă decât moartea.

Dacă doarme prea mult, corpul moare treptat, şi acelaşi lucru se petrece şi cu sufletul, dacă evită activitatea corespunzătoare cuvântului şi voinţei Mele. După ce lenea se instalează în suflet, ea este urmată curând şi de alte defecte, căci lenea nu este altceva decât un copil al iubirii de sine care alungă orice fel de activitate destinată ajutorării celorlalţi; ea ar dori dimpotrivă, ca toţi ceilalţi să lucreze pentru beneficiul şi confortul ei. De aceea, aveţi mare grijă cu tendinţa către indolentă, căci ea reprezintă sămânţa pentru tot felul de vicii!...

După ce v-aţi încheiat activitatea, vi se permite o odihnă moderată, de dragul membrelor organismului, dar excesul de odihnă este chiar mai rău decât lipsa completă a odihnei".

Beneficiile activităţii

Marea Evanghelie a lui Ioan, 1/221

Domnul: „Oamenii nu pot cunoaşte adevărata bunăstare interioară decât printr-o activitate continuă, întrucât viaţa este rodul activităţii perpetue a lui Dumnezeu, pa nu poate fi menţinută decât printr-o activitate similară. Din inactivitate nu se poate naşte altceva decât moartea!

Puneţi-vă mâna pe inimă şi simţiţi cum bate ea continuu, zi şi noapte. Viaţa întregului organism depinde de activitatea ei. Aşa cum odihna inimii fizice ar provoca moartea organismului, inactivitatea inimii sufletului ar provoca moartea acestuia.

Inima sufletului este numită iubire, iar pulsaţiile ei se exprimă prin aşa-numitele fapte ale iubirii. Rezultă că pulsul neobosit al acestei inimii este dat de activitatea neîntreruptă a iubirii. Cu cât inima sufletului pulsează mai intens, cu atât mai viu este sufletul. Când activitatea sufletului devine suficient de intensă, egalând-o pe cea a lui Dumnezeu, ea trezeşte viaţa spiritului divin din interiorul sufletului. Odată trezit, acest spirit divin, care este viaţa pură şi activitatea supremă, care nu oboseşte niciodată, se revarsă în suflet, care a devenit egal cu el, datorită activităţii sale pline de iubire, astfel încât sufletul atinge viaţa eternă şi indestructibilă.

Aşadar, totul porneşte de la activitate, niciodată de la lene! De aceea, nu cultivaţi lenea şi inactivitatea, căci răsplata care vă aşteaptă este viaţa eternă!"

Scufundarea in sine si introspecţia

Marea Evanghelie a lui Ioan, I/224

Domnul: „Adevăr vă spun, nimic nu este mai benefic pentru om decât scufundarea în sine, din când în când. Cine doreşte să-şi cunoască puterile trebuie să se cunoască din interior... Mulţi dintre voi nu ştiu însă de unde să înceapă. De aceea, ascultaţi!

Relaxaţi-vă şi gândiţi-vă în linişte, dar activ, la caracteristicile voastre pozitive şi negative, la voinţa lui Dumnezeu, care vă este cunoscută, şi la felul în care aţi respectat-o în diferite etape ale vieţii voastre. Dacă faceti asemenea introspecţii, lui Satan îi va fi mult mai dificil să vă forţeze să faceţi ce doreşte el. Satan nu are o dorinţă mai mare decât să-i împiedice pe oameni să practice introspecţia, amăgindu-i în fel şi chip. Odată cu practica, omul atinge o anumită eficienţă a introspecţiei, care îl ajuta să descopere cu uşurinţă capcanele pe care i le-a întins Satan, să le distrugă şi să se păzească pe viitor de amăgirile duşmanului...

Acum ştiţi în ce constă introspecţia şi scufundarea in sine; de aceea, practicaţi-o cât mai des, într-o stare de linişte deplină, şi nu vă lăsaţi deranjaţi de evenimentele exterioare!"

Adevarata celebrare a Sabatului
Soarele spiritual, 11/76

„Trebuie să cinsteşti ziua de Sabat!' La ce se referă această poruncă? La ce zi face ea aluzie?

Oamenii consideră că în zilele de sărbătoare, pe care ei le numesc Sabat, nu trebuie să faci nici un fel de muncă ce ar putea să-ţi aducă un câştig. In schimb, este permis să iei parte la un spectacol, să joci sau să dansezi, la fel ca păgânii!

Cu o zi înainte de Sabat trebuie să posteşti, pentru ca a doua zi să fii mai deschis în fata revelaţiilor. Patronilor de restaurante li se permite să-şi vândă mâncarea în zilele de Sabat. Altfel spus, poţi cinsti Sabatul, dar fără a lucra pământul, căci acea muncă nu este binecuvântată în această zi sfântă. Altminteri, totul este permis în această zi!

Domnul ne-a învăţat însă că de Sabat poţi face orice lucrare care are un scop bun. De vreme ce EI însuşi a lucrat de Sabat, mi se pare evident că acest cuvânt se referă la cu totul altceva decât lipsa activităţii.

Atunci, la ce anume se referă celebrarea Sabatului? Vă voi răspunde pe scurt: Sabatul nu se referă la ziua de sâmbătă sau de duminică, nici la vreo altă zi a săptămânii sau a anului, ei la ziua în care se trezeşte spiritul omului, lumina divină şi soarele spiritual din sufletul său. Aceasta şi numai aceasta poate fi 'ziua sfântă a Domnului', în sufletul omului, pe care el trebuie să o recunoască şi să o celebreze prin activităţile născute din iubirea lui pentru Dumnezeu, inclusiv din iubirea lui pentru semenii săi.

întrucât lumea exterioară, cu agitaţia ei, nu ne ajută cu nimic să descoperim această zi sfântă a lui Dumnezeu, rezultă că trebuie să ne retragem în izolare, căutând în noi înşine ziua vieţii, în liniştea sublimă a fuziunii cu Dumnezeu.

Aşa se explică de ce evreilor li s-a cerut să-şi stabilească cel puţin o zi pe săptămână în care să se retragă din orice activitate lumească, scufundându-se în introspectie, pentru a găsi ziua vieţii înlăuntrul lor. Din păcate, această lege a fost respectată doar la modul exterior, materialist, ajungându-se până acolo încât ei nu L-au recunoscut pe Domnul Sabatului, pe Tatăl preasfânt, atunci când Acesta, mâncat de iubirea Lui infinită, a venit la copiii Săi de pe pământ.

Cred aşadar că nu este deloc greu de înţeles ce anume înseamnă 'celebrarea Sabatului' şi cum trebuie realizată ea.

La fel ar trebui să vă gândiţi şi voi: oare este celebrată corect ziua voastră de duminică, participând timp de o singură oră la slujba din biserică, după care începeţi conversaţiile voastre lumeşti?"



Odihna din timpu nopţii pe scaun în loc de pat

Marea Evanghelie a lui Ioan, V/169

Domnul: „In ceea ce priveşte trupul vostru, Eu vă spun: v-aţi putea prelungi cu cel puţin o treime viaţa dacă, în loc de aceste paturi orizontale, v-aţi odihni noaptea pe bănci sau pe scaune de odihnă (echivalentul fotoliilor de astăzi), aşa cum avem noi aici. Din cauza nivelului jos al paturilor, diferenţa de presiune sanguină între zi şi noapte este foarte mare, ceea ce conduce în timp la tot felul de tulburări digestive. Când corpul se odihneste pe un scaun înclinat timp de mai mulţi ani, aceste tulburări nu apar.

Avraam, Isaac şi Iacov nu dormeau decât în asemenea fotolii. Ei nu ştiau ce înseamnă patul, şi astfel au ajuns la vârste foarte înaintate, în deplinătatea puterilor lor trupeşti şi sufleteşti. Ulterior, când oamenii nu au mai respectat aceasta regulă, durata de viaţă s-a scurtat la mai puţin de jumătate.

Dormitul în poziţie orizontală reprezintă un mare dezavantaj pentru femeile gravide. In primul rand, copiii din pântecul mamei sunt slăbiţi şi schilodiţi din cauza acestei poziţii; în al doilea rand, naşterile dificile, atât de frecvente în zilele noastre, au drept principală motivatie tocmai dormitul în această poziţie orizontală. De aceea, am ţinut să vă atrag atenţia, de dragul sănătăţii voastre: cine va urma acest sfat va observa cât de curând consecintele sale benefice.

In timpul verii, ar trebui să dormiţi cât mai des posibil afară, nu în camerele voastre. Iarna, puteţi dormi în interiorul camerelor încălzite moderat, dar întotdeauna bine uscate şi cât mai curate. Cine accepta această ordine primordială, având inclusiv o dietă moderată, nu va avea vreodată de-a face cu medicii şi cu farmaciile lor".

Viaţa viselor

Marea Evanghelie a lui ban, III/135 (3-5) „Sufletul omului conţine în el, la scară mică, tot ceea ce există pe pământ şi deasupra pământului. In timpul somnului, simţurile corpului rămân inactive, la fel ca în timpul morţii. Sufletul nu este însă adormit şi nici mort; de aceea, el vede o succesiune de forme fizice, care există în interiorul lui. El le dă viaţă şi se amuză cu ele, dacă sunt frumoase şi plăcute. Dacă sunt hidoase şi neplăcute, el se sperie şi face eforturi disperate să scape de ele, retră-gându-se în carnea trupului.

Imaginile din vis care corespund primului grad de viziune nu au un corespondent obiectiv, ei numai o bază subiectivă, fără vreo legătură cu realitatea. Ele reprezintă frânturi din realitatea lui materială, amestecate între ele, ceea ce explică de ce unele vise sunt parţial active, şi parţial bazate pe suferinţă".

Marea Evanghelie a lui Ioan, 1/37

Domnul: „Imaginile pe care le vizualizează sufletul în is au aceeaşi natura ca şi el. Dacă sufletul conţine tot felul lucruri bune şi frumoase, de genul celor de care vă orbesc Eu, el va vedea în vis lucruri adevărate, integrându-le apoi în viaţa lui. Dacă sufletul trăieşte în amăgire şi minciună, -plin de răutate, visele sale vor fi la fel de amăgitoare, şi de multe ori neplăcute...

In ceea ce priveşte înţelegerea celor văzute în vis de către suflet, astă este o cu totul altă chestiune. Voi nu înţelegeţi în totalitate nici măcar ceea ce vedeţi în realitatea obiectivă (fizică), aşa că nu este de mirare că sufletele voastre nu înţeleg tot ceea ce văd în realitatea lor subiectivă.

Atunci când vă veţi naşte a doua oară, întru spirit, tot ceea ce nu înţelegeţi acum va deveni perfect inteligibil pentru voi".

Interpretarea viselor

Pământul şi luna, cap. 67

„Viziunile cele mai frecvente şi mai comune sunt cele din timpul nopţii, sub forma viselor. Se pune atunci întrebarea: cine este cel care visează şi ce reprezintă imaginile pe care le percepe el în vis?

în timpul somnului obişnuit, singurul care visează este sufletul. Această forma de a visa nu reprezintă altceva decât o vizualizare haotică a propriilor circumstanţe în care trăieşte sufletul, fără prea mare legătură între ele- Este ca şi cum ai privi imaginile dintr-un caleidoscop, care se schimbă odată cu fiecare schimbare a poziţiei, fără a mai reapărea vreodată în aceeaşi manieră.

Această vizualizare incoerentă a circumstanţelor şi a condiţiilor în care trăieşte sufletul are o raţiune clară. Sufletul nu se mai află în contact cu lumea exterioară, dar nici cu spiritul său. De aceea, el nu va beneficia de pe urma viselor sale, decât dacă şi-ar aduce aminte de ele în totalitate. Astfel, dacă omul şi-ar nota toate visele de care îşi aduce aminte, el şi-ar putea forma o imagine destul de clară despre sufletul său: ce dorinţe are, ce nevoi, ce aspiraţii, şi în general cum este alcătuit şi ce forma va avea atunci când îşi va părăsi complet corpul.

Acest gen de vise sunt trezite în interiorul sufletului de către spiritele iadului, sau de către cele ale raiului. Ele sunt generate în întregime de sufletul însuşi, care îşi aminteşte uneori de ele, mai mult sau mai puţin. Le uită însă foarte curând, din cauza impurităţilor care există în sistemul nervilor spirituali ai omului mediu. Dacă aceşti nervi spirituali ar fi mai activaţi, adică mai orientaţi către suflet, omul şi-ar putea aduce aminte aproape toate visele. Dacă ei sunt înclinaţi mai degrabă către trup, el nu îşi va aduce aminte mai nimic din visele sale. Acesta este de regulă cazul fiinţelor foarte senzuale şi foarte materialiste.

Situaţia este complet diferită în cazul anumitor vise lucide, în care sufletului care visează i se pare că trăieşte o realitate vie. Nici chiar după ce se trezeşte, el nu îşi dă prea bine seama dacă a visât sau dacă a fost realitate. Acest gen de viziuni nu reprezintă vise ale sufletului, ei sunt generate de spiritele care îl înconjoară pe acesta, care pot fi bune sau rele. Dacă sunt rele, sufletul şi trupul său se vor trezi din vis într-o stare de mare epuizare. Dacă visele sunt rezultatul unor spirite benefice, sufletul şi trupul se vor trezi într-o stare de mare revigorare, uneori chiar beatifică. Ambele tipuri de viziuni sunt permise numai în beneficiul sufletului, niciodată în detrimentul acestuia. In coşmaruri el trebuie să descopere un avertisment, iar în visele frumoase, o încurajare.

Explicaţia pentru care aceste viziuni sunt atât de vii constă în faptul că spiritele care le generează eliberează mai întâi nervii spirituali de corpul fizic, conectându-i cu sufletul. In această stare, sufletul trăieşte o senzaţie de naturaleţe, căci se află în fuziune cu nervii săi spirituali, fiind implicit mai puternic, pentru a putea acceptă şi pentru a-şi aduce aminte de imaginile cele mai semnificative.

Somnambulii experimentează această categorie de viziuni interioare, la fel ca şi cei anesteziaţi cu aşa-numitul eter sulfuric. Aceste viziuni au o anumită ordine interioară, fiind mult mai coerente decât visele obişnuite, căci prin ele spiritele care înconjoară sufletul îi spun acestuia adevărul. De multe ori, el primeşte informaţii despre anumite evenimente care urmează să se producă în viaţa sa. Acest lucru nu este deloc dificil pentru spirite, care cunosc ordinea în care

urmează să se producă lucrurile, conform legii cauzalităţii (o cauză precisă generează un efect la fel de precis). De altfel, ele însele sunt cele care guvernează această ordine.

Aşadar, aceste gen de viziuni au o anumită valoare. Nimeni nu ar trebui să le considere însă un destin implacabil, aşa cum credeau pe vremuri păgânii. Pe de altă parte, nimeni nu are dreptul să se joace cu liberul arbitru al omului. Dacă acesta doreşte să obţină o altă realitate decât cea care i s-a indicat în vis, el trebuie să se întoarcă exclusiv către Mine. Lucrurile se pot schimba apoi cu uşurinţă, cu condiţia ca omul să aibă o credinţă puternică, iar cererea lui, adresată Mie, să fi fost sinceră. Căci Eu sunt singurul care poate schimba mersul lucrurilor, instantaneu. De aceea, nu ar trebui să fiţi niciodată îngrijoraţi de aceste viziuni, care se pot produce uneori foarte frecvent; dacă ele sunt bune, nu aveţi de ce să fiţi îngrijoraţi, iar dacă sunt rele, ele pot fi schimbate. Evident, cine crede cu tărie în acest gen de viziuni, fiind convins că Eu nu am nici o putere asupra lor, va avea parte de ceea ce crede. Natura oamenilor este de regulă atât de slabă, încât aceştia generează singuri, din propria lor voinţă, diferite evenimente viitoare, numai pentru faptul că le-au văzut mai întâi în vis. Mai mult, ei şi-au stabilit tot felul de reguli de interpretare, potrivit cărora anumite vise trebuie să genereze anumite efecte. Acest lucru nu dovedeşte altceva decât imensa prostie a oamenilor, care, conduce la consecinţe nedorite pentru ei, dar generate chiar de ei înşişi.

Imaginile care îi apar sufletului în vis sunt un fel de analogii pentru stările sale psihice, niciodată profeţii ale unor evenimente viitoare.

Din această perspectivă, cine crede în vise (în sensul profetie al acestora) comite un păcat, căci sufletul va avea de suferit din cauza acestei credinţe, renunţând complet la credinţa sa în Mine.

Deşi aceste vise simple îi aparţin în totalitate sufletului, interpretările lor rigide şi aberante le aparţin spiriteloi malefice care înconjoară sufletul, amăgindu-l. Ele se înghesuie în trupul acestuia ori de câte ori au ocazia, precum muştele pe o bucată de carne moartă, extrag din el tot felul de viziuni onirice sau astrale (sufleteşti), după care îl conving de cele mai absurde profeţii, care nu au nimic de-a face cu realitatea, ei numai cu aceste spirite rele ale cărnii".

Mersul din timpul somnului (somnambulsim)

Pământul şi luna, pag. 224

„Mersul în timpul somnului apare atunci când este lună plină, din cauza fluidului magnetic al pământului, care devine foarte putemic în acel moment. Când lumina lunii devine maxima, ea se reflectă pe pământ şi reîncarcă cu fluid magnetic planeta. Oamenii care au cantităţi excesive de metal în sângele lor, din cauza anumitor surse exterioare (apă, aer, alimente), au o putere de absorbţie mai mare a acestui fluid reflectat.

Când nervii sunt sensibilizaţi la maximum şi încep să exercite o presiune supărătoare asupra sufletului, acesta fie se trezeşte, fie îşi slăbeşte legăturile cu corpul fizic, pentru a scăpa de acesta. Corpul dispune totuşi de un nerv spiritual foarte particular, foarte strâns asociat cu fluidul magnetic, dar şi cu sufletul. Când sufletul încearcă să scape de opresiunea corpului, acest nerv se trezeşte la rândul lui, care trezeşte apoi corpul. Aceasta este explicaţia mersului în timpul somnului. Este ca şi cum trei oameni ar fi legaţi unul de celălalt şi ar merge unul în spatele celuilalt. Spiritul rămâne totuşi în interiorul sufletului, căci altminteri acesta ar muri. Aceşti somnambuli îşi întorc de multe ori fata către lună şi se urcă pe acoperişuri sau pe turlele bisericilor, pentru a scăpa de magnetismul excesiv de putemic al pământului. Ridicându-se la o înălţime oarecare deasupra pământului, presiunea excesivă a fluidului este diminuată, iar corpul redevine gata să accepte, prin intermediul nervului spiritual, sufletul în interiorul lui (împreună cu spiritul). După ce trupul redevine liber, sufletul îl duce din nou la locul de unde a plecat, prin intermediul nervului spiritual, şi acolo se uneşte din nou cu el".