Homeopatia in Romania, scurt istoric

Homeopatia in Romania, scurt istoric
Articol preluat de la:
http://www.homeopatieclasica.ro/Article10-mode=thread-order0-threshold0.phtml

Cercetarile de arhiva ale dr. N.Marcu (1) arata ca homeopatia a devenit cunoscuta in tara noastra, pe teritoriul Principatelor Romane, dupa anul 1830, deci destul de timpuriu, cam in acelasi timp cu raspandirea homeopatiei in alte tari europene. Se pare insa ca etnoiatria romaneasca utiliza multe plante medicinale, oarecum in spirit homeopatic, cu multe secole inainte de Hahnemann. In acest sens M.Neagu (2) sustine ca si "in homeopatie exista o traditie empirica ce se pierde in negura timpurilor". Aceasta afirmatie se bazeaza pe multiplele exemple de plante utilizate in fitoterapie cunoscute de taranii romani si folosite si in homeopatie cu indicatii asemanatoare. Astfel si homeopatia ar avea o baza in medicina populara, in egala masura ca si alopatia.

Autorul mai arata, in articolul sau "Fitoterapia homeopatica in etnoiatria romaneasca", faptul ca in medicina populara este foarte importanta cantitatea de substanta activa folosita care determina atat intensitatea raspunsului cat si calitatea acestuia, principiu care se regaseste si in teoria lui Hahnemann referitor la dilutiile remediilor. Dar, in afara de cantitatile mici de substanta folosite si probabil principiul similaritatii, alte aspecte ale homeopatiei moderne nu se regasesc in etnoiatrie, homeopatia fiind mult mai complexa iar remediile avind indicatii mai precise si mai variate decat cele ale plantelor in medicina populara.

Primii medici ce au practicat homeopatia in Principatele Romane urmand doctrina homeopatica asa cum a fost elaborata ea de Hahnemann au fost cel putin trei (atestati documentar) (1): Friederich Kraft in perioada 1836-1856, Eduard Spech intre 1846-1865 si Alois Jenicek intre 1859-1870. Farmacistul brasovean Johan Martin Honigberger (1795-1869) a fost elev al lui Hahnemann in anii 1836-1837 si a practicat atat medicina alopata cat si cea homeopata la noi in tara precum si in Bulgaria, Turcia, India si Pakistan.

Friederich Kraft (1811-1854) a fost magistru in chirurgie, obtinand diploma la Viena in 1837 si dreptul de libera practica in 1838. A fost chirurg la Brasov, fiind primul ce a operat sub narcoza cu eter in 1847. A practicat homeopatia inca din anul 1838 dar nu exista documente privitoare la tratamentele efectuate, remediile folosite si rezultatele obtinute.

Medicul sas Eduard Spech (1816-1871) a obtinut titlul de doctor in medicina tot la Viena in 1846. El a scris prima lucrare in limba romana in domeniul homeopatiei numita "Ajutor in trebuinta spre ajutorarea proprie in cazurile cele mai urgente de imbolnavire, dupa sistema medicala homeopatica". Si-a adus de la Viena o colectie bogata de remedii homeopate care a fost oferita pentru vanzare farmacistului Rissdorfer in Bucuresti. Probabil ca acesta a vandut remedii si fara reteta medicala ceea ce a determinat efectuarea unei anchete ordonata de conducatorul Serviciilor sanitare, dr. Carol Davila. Remediile au fost confiscate si doctorul Spech s-a vazut in imposibilitatea temporara de a continua tratamentele la pacientii sai. Ulterior el si-a reia practica, sub forma privata, in 1864 inca mai lucrand in Bucuresti. Nu se stie cand a parasit tara, moartea gasindu-l in Australia in 1871.

Eduard Iuliu Rissdorfer a fost primul farmacist homeopat care a lucrat in Bucuresti. Bine pregatit si recunoscut ca o autoritate in domeniul farmaciei, el a activat in Comisia farmaceutica de pe langa Consiliul Sanitar Superior intre 1865-1881 si a fost presedintele Gremiului Farmaceutic timp de mai multi ani.

Alois Jenicek, magistru in chirurgie si doctor in medicina, a fost un alt practicant al homeopatiei la mijlocul secolului XIX. Apreciat pentru activitatea sa el a fost ales in 1856, inainte de a veni in Principate, ca membru titular al Societatii medicilor homeopati din Austria.

In 1863 Consiliul Medical Superior, in cadrul activitatii de organizare a practicii medico-farmaceutice, a interzis tratamentul homeopatic in institutiile publice admitind numai practica privata. De asemenea s-a interzis medicilor homeopati sa administreze remedii direct pacientilor si farmacistilor fara ordonanta medicala. Homeopatia in Romania secolului XIX a avut adversari hotarati ca I.Seleminski sau P.Vasici-Ungureanu in timp ce C.Davila, N.Turnescu, Al.Marcovici, I.Felix au afisat o neincredere in legatura cu efectul terapeutic al dozelor infinitezimale. In Transilvania, medicul J.Sabo se opunea in parlament creerii unei catedre de homeopatie la Facultatea de Medicina din Cluj. Mai tarziu insa, dr. F.Iacob comunica punctul de vedere al autoritatilor sanitare care recunosteau ca homeopatia nu poate fi interzisa deoarece este la moda si este inofensiva (3).

Incepand cu perioada interbelica s-au afirmat in medicina romaneasca alte personalitati ce au contribuit la raspandirea homeopatiei in tara noastra. Constantin Barbulescu (1898-1973) a obtinut titlul de doctor in medicina si chirurgie la Iasi in 1927. A efectuat unele stagii in strainatate si a aflat de homeopatie in 1935. A studiat la Paris sub indrumarea lui Leon Vanier si la inapoierea in tara a inceput sa practice homeopatia in Bucuresti, obtinind prestigiul de vindecator competent si devotat celor suferinzi. In 1946 a publicat un nomenclator al Materiei Medica Homeopatice si o monografie a sulfului iar in 1956 a mica lucrare "Ce trebuie sa stim despre homeopatie" pe care o distribuia gratuit pacientilor sai. A activat in cadrul Societatii Romane de Homeopatie inca de la infiintarea acesteia in 1947. In 1969 a inaintat un memoriu Ministerului Sanatatii cuprinzind propuneri in vederea dezvoltarii homeopatiei in tara noastra. A colaborat cu multi medici care s-au dovedit interesati in aprofundarea practicii homeopatiei, contribuind astfel la formarea unor homeopati a caror activitate s-a intins pina in zilele noastre.

Petre Georgescu (1889-1974), chirurg distins format la scoala bucuresteana, a fost si un adept al homeopatiei si a incercat sa contribuie la afirmarea acestei practici considerind ca, pentru atingerea inaltului scop de alinare a suferintei omului bolnav, se pot folosi in egala masura atat mijloacele medicinei clasice cat si cele provenite din alte surse. A aflat despre doctrina homeopatica inca din perioada internatului si a corespondat pe aceasta tema cu colegi din Germania si Franta. A ramas credincios homeopatiei toata viata sa, aplicind-o in practica paralel cu chirurgia. In perioada interbelica P.Georgescu se intalnea periodic cu alti doctori, fosti interni, discutand pe teme de specialitate. In 1937 el le prezinta un articol dintr-o revista englezeasca in care se vorbea de homeopatie. Cei mai interesati de subiect au fost N.Nicolicescu si C.Fulga.

Nicolae Nicolicescu (1900-1958) lucra ca medic internist la Clinica de urologie a profesorului Hortolomei de la spitalul Coltea. Devenind pasionat de homeopatie el a inceput sa practice, prescriind remedii homeopatice cu rezultate foarte bune. In 1942, dupa un studiu intens de cinci ani, el a renuntat definitiv la alopatie. In 1945 a participat la o campanie antiexantematica in judetul Suceava si imbolnavindu-se s-a tratat cu succes folosind remedii homeopatice. In perioada 1945-1948 dr. Nicolicescu a intentionat sa fondeze o scoala de homeopatie si a contactat in acest scop colegi mai tineri, cel mai interesat aratindu-se a fi Gh.Bungetzianu care a continuat traditia practicii homeopate pina in prezent, fiind unul din medicii cu mare experienta in acest domeniu.

N.Nicolicescu a fost bun prieten, inca din timpul liceului, cu Costin Fulga care a obtinut titlul de doctor in medicina in 1924. Pregatirea sa temeinica in medicina interna, bacteriologie, boli infectioase, anatomie patologica si dermatologie era dublata de pasiunea pentru muzica, pictura si poezie. A fost interesat si de homeopatie pe care a practicat-o la spital si in cabinetul sau folosind remedii din straintate sau de la farmacistul Iacobi din Bucuresti.

Farmacistul Victor Iacobi este considerat intemeietorul farmaciei moderne homeopate romanesti. A absolvit Facultatea de farmacie din Bucuresti si apoi a lucrat la farmacia pe care a mostenit-o de la tatal sau, in apropiere de Piata de Flori. La sugestia unei rude din Germania el a infiintat si o sectie de homeopatie, fiind ajutat cu material documentar si tincturi-mama. Oficial activitatea acesteia s-a incheiat in 1948 dar Iacobi a continuat sa lucreze pentru clientii sai. Noua farmacie homeopata a fost infiintata in cadrul Farmaciei nr.7 din Calea Victoriei, ca sectie experimentala, in 1970, in colaborare cu Cezarina Tuchel. In anii urmatori Iacobi a continuat sa colaboreze, desi contractul sau cu Oficiul farmaceutic expirase, contribuind cu experienta sa la dezvoltarea sectiei pina cand moartea l-a rapus in 1974.

Dr. Tiberiu Ionescu reuseste sa infiinteze in 1968, printr-o hotarare a Ministerului Sanatatii, un Cabinet Metodologic de Homeopatie in cadrul Policlinicii Diham.

Dr. Ioan Bratu (1910-1963) a fost o personalitate remarcabila a gandirii medicale romanesti, promoter al unei medicini complexe. A urmat cursurile Facultatii de medicina din Cluj apoi a fost asistent in clinica profesorului Iacobovici, pe care l-a urmat, ca medic primar urolog, la Spitalul Brancovenesc. In timpul razboiului a fost grav ranit la un picior si a trebuit sa stea la pat mai mult de un an. Si-a gasit refugiul in studiu venind, cu aceasta ocazie, in contact cu o literatura medicala deosebita fata de ceea ce citise pina atunci: acupunctura si homeopatia. Dr. Bratu este cunoscut mai ales ca unul din initiatorii acupuncturii in Romania, dar a practicat si homeopatia. Considerand ca rolul esential al medicului este de a-i ajuta pe cei suferinzi, el actiona, de la caz la caz, fie ca homeopat, fie ca acupunctor, fie ca alopat. In domeniul homeopatiei el a fost atat unicist cat si pluralist. A trebuit sa infrunte atitudinea defaimatoare a unor confrati care nu acceptau decat medicina "academica", tratand homeopatia si acupunctura ca simple conceptii "heterodoxe" care nu merita sa fie studiate. De aceea la prima vedere el parea un om inchis si ursuz. Fata de bolnavi insa dr. Bratu manifesta o mare caldura sufleteasca si o corectitudine care i-a influentat pe multi din cei cu care a venit in contact. A dus o campanie sustinuta pentru recunoasterea si oficializarea altor metode medicale, diferite de alopatie si in special acupunctura. A contribuit astfel la crearea Cercului de acupunctura al Uniunii Societatilor de Stiinte Medicale si a Cercului de homeopatie. Din nefericire el a fost rapus prematur de un cancer pulmonar, la varsta de 53 de ani, in plina putere de creatie.

In 1980 Ministerul Sanatatii a reglementat activitatea de instruire in domeniul homeopatiei in tara noastra. Aceasta a inceput sa se desfasoare in cadrul Centrului de perfectionare a personalului sanitar superior sub indrumarea dr. Ioan Teleianu, initial sub forma unor cursuri pe parcursul a trei cicluri, in trei ani succesivi, urmate fiecare de o examinare. Primi lectori au fost Gh.Bungetzianu, V.Sahleanu, P.Chirila, C.A.Blajeni, I.Nicea, Maria Polihroniade, P.Parvulescu si Cezarina Tuchel. In noiembrie 1981 are loc primul simpozion national de homeopatie, traditie care va continua in fiecare an.

In prezent activitatea de instruire a medicilor interesati de practica homeopatiei se desfasoara sub egida Societatii Romane de Homeopatie avandu-l ca presedinte pe dr. I.Teleianu. Alaturi de Centrul National de Acupunctura si Homeopatie si spitalul Christiana au aparut, de-a lungul anilor numeroase cabinete particulare de homeopatie. In afara de SRH au luat nastere in ultimii ani si alte organizatii care incearca sa faca homeopatia cunoscuta atat in randul medicilor cat si al pacientilor prin seminarii si intalniri de specialitate.

Liga de Homeopatie Clasica isi propune sa promoveze linia clasica in homeopatie, folosirea unui singur remediu la un moment dat, in conformitate cu scrierile lui Hahnemann si ale altor autori clasici.


(1) Marcu N. "Inceputurile homeopatiei in Romania" in "Viata Medicala", vol. XXXII, nr.4, 1985.
(2) Neagu M. "Fitoterapia homeopatica in etnoiatria romaneasca" in "Apararea sanatatii ieri si azi", edit. Medicala, Bucuresti, 1984.
(3) Cezarina Tuchel "Momente din drumul homeopatiei romanesti" la Conferinta nationala de homeopatie, oct. 1991, Bucuresti.[