Actul morţii
Forum de discutii pe teme de sanatate :: Spiritualitate crestina :: Articole, interviuri, linkuri, informatii
Pagina 1 din 1
Actul morţii
Actul morţii
(extras din "DIN TAINELE VIEŢII SI ALE UNIVERSULUI" - PROF. SCARLAT DEMETRESCU)
Senzaţiile care preced şi urmează actul morţii fizice sunt infinit de variate de la om la om, şi ele depind mai ales de meritul, de înălţimea morală a spiritului care părăseşte pământul.
în general, separarea spiritului de corpul fizic se face gradat, foarte lent. Uneori această separare se face cu mult înaintea încetării funcţiilor organismului uman. Cu cât legătura fluidică dintre trup şi suflet este mai mare, omul al cărui trup moare simte o durere mai mare şi agonia este mai lungă.
Pentru omul cu multe greşeli, momentul destrupării spiritului este plin de frică. Ce va fi, unde va merge? Are impresia că în faţă i se deschide un abis, care îl cheamă şi unde se va prăvăli. Pentru cel blând, milos şi moral, moartea se manifestă sub forma unei slăbiciuni; îl cuprinde o piroteală, care îl trage pe nesimţite într-un somn dulce, plăcut. Degajarea spiritului se face pe nesimţite, deoarece prin îndeplinirea datoriilor morale nu s-a legat puternic de partea materială a acestei lumi, prin urmare a fost slab unit de corpul său fizic. Câtă luptă, câtă agonie la omul lipit de bunurile pământului, care nu a cunoscut decât plăcerile materiale, uitând că e vremelnic pe acest pământ!
Când omul e gata să treacă din viaţa pământească în viaţa cerească, se observă stingerea treptată a funcţiilor vitale, deşi organele fac mari sforţări pentru a-şi îndeplini în continuare rolul. Cauza reducerii treptate a puterilor trupului se datorează corpului vital, întreţinătorul vieţii trupeşti, stingându-se ca o candelă în care s-a consumat untdelemnul. Corpul vital nu mai are vitalitate suficientă, pentru că nu mai primeşte influxuri suficiente de la sufletul retras treptat din corpul fizic, în caz de accident, acest proces este scurt şi rapid, iar în caz de boală, slăbiciunea fiziologică îl cuprinde pe om cu o derulare mai lentă.
Când ora morţii a sunat, nici o putere din lume, nici o ştiinţă omenească nu mai poate împiedica plecarea spiritului din lumea fizică şi trecerea lui în lumea spirituală. în momentul când perispiritul începe să-şi desfacă legăturile de celulele trupului, se simt furnicături în tălpile picioarelor. Treptat, perispiritul se retrage din picioare şi mâini. Vitalitatea părăsind extremităţile trupului, acestea se răcesc şi îşi pierd sensibilitatea. Perispiritul se retrage în lungul picioarelor, apoi în lungul abdomenului, şi se întâlneşte în piept cu partea venită din mâini. Aici se face un mic popas, după care retragerea continuă în lungul gâtului, ajungând în cap, unde înconjoară sistemul cerebral. Din cauza comprimării perispiritului în encefal, acesta dobândeşte o puternică luminozitate, ce radiază prin craniu, formând în jurul său^o aureolă. Această aureolă poate fi observată, pe întuneric, de către cei care veghează muribundul. în aceste momente, omul e dus, pierdut ca într-un vis, văzându-şi defilând prin mental toate actele vieţii, întâmplările prin care a trecut şi manifestările sale de cruzime sau iubire. Nimic nu se uită; imaginile acţiunilor se derulează înaintea spiritului, asemenea unui cinematograf. îşi vede ambiţiile neîmplinite sau succesul obţinut, vede recunoştinţa celor pe care i-a mângâiat, sau ura celor pe care i-a făcut să sufere. Se vede aşa cum este în realitate - nu mai este nici bogatul, nici săracul, nici împăratul, nici ţăranul, ci omul cu merite şi greşeli.
Panorama întregii vieţi terestre se derulează fulgerător, după care spiritul este cuprins de o amnezie completă, de o întunecime, de o inconştienţă desăvârşită. învelit de perispirit, spiritul se strecoară afară prin creştetul capului, sub forma unei cete alburii, ce se înalţă spre tavanul încăperii. Entităţile spirituale inferioare, mai materialiste, părăsesc trupul prin gură, o dată cu ultimul suspin. După ee întreaga masă fluidică a perispiritului s-a degajat din coipul fizic, se adună, se concentrează şi ia forma trupului ce îşi sfârşeşte viaţa. în fine, cordonul se rupe şi spiritul îşi ia zborul spre regiunile subtile ale spaţiului, trecând prin tavan, perete sau fereastră, fără nici o dificultate.
Până când nu s-a rupt cordonul fluidic - sufletul fiind legat de corpul fizic - sistemul cerebrospinal mai funcţionează, vorbirea se manifestă sub voinţa spiritului exteriorizat şi muribundul spune că vede în cameră, în jurul său, fiinţe fluidice, în care îşi recunoaşte părinţii sau prietenii, plecaţi deja din lumea terestră. Uneori întreţine conversaţie cu ei, iar cei de faţă ascultă, se uită, dar nu văd nimic. Aceste fiinţe invizibile - dintre care una este călăuza în noua viaţă spaţială - au venit, din iubirea ce o poartă celui care părăseşte pământul, să-1 ajute la destrupare şi apoi să-1 conducă în noua sa călătorie. în fine, o respiraţie profundă, un suspin adânc este semnul separării complete a spiritului de trup. în acest moment inima îşi opreşte activitatea. Totul s-a isprăvit. Omul real, cel veşnic, şi-a părăsit haina trupească, s-a eliberat din stânsoarca materiei.
în acest moment solemn, cei din jurul mortului sunt cuprinşi de fiori, jalea copleşeşte sufletul lor, plâng şi se aruncă peste trupul ce moare, dar totul e în zadar. Aceste manifestări sunt fapte necugetate, pentru că ţipetele lor, exploziile lor sufleteşti, tulbură spiritul care se destrupează şi nu-i dau libertatea necesară de a se.separa de trup, ba chiar contribuie uneori la rechemarea sa în trup, pentru câteva momente, pentru ca din nou, cu mari sforţări, să efectueze destruparea hotărâtă. Dacă lumea ar şti cât rău face spiritului prin aceste văicăreli, s-ar abţine de la ele. Dacă l-am iubit cu adevărat pe acest om, se impune să ne stăpânim durerea, să facem linişte absolută în jurul său, şi în această tăcere religioasă să ne rugăm şi să mulţumim Celui care a orânduit atât de sublim creaţia, în acest fel să ajutăm entităţii spirituale care părăseşte planul fizic să dobândească puteri şi să se desprindă cu uşurinţă de trupul său.
Să nu-1 plângem pe cel ce se destrupează, pentru a se naşte în lumea cerească, într-o lume unde omul este mai conştient şi mai cunoscător al legilor eterne, ci să ne plângem pe noi, cei rămaşi încă în valea plângerii, în lumea suferinţei şi a întunericului spiritual. Să nu-i mai plângem pe iubiţii noştri, pentru că ne vor vizita, şi din spaţiu, ochii lor vor fi mereu îndreptaţi spre noi, dragostea şi ajutorul lor vor lucra pentru ridicarea noastră, pentru a ne susţine în existenţa noastră tristă pe acest pământ. Ei ne plâng, cu drept cuvânt, pentru că încă n-am terminat seria încercărilor şi sufletul lor e torturat de mila ce ne-o poartă. Se străduiesc să întărească trupul şi sufletul nostru, pentru a trece cu uşurinţă încercările ce vor contribui la evoluţia noastră spirituală.
în continuare voi reda comunicarea unei entităţi spirituale superioare, referitoare la actul morţii. „Omul este bătrân, dar sănătos. A venit însă timpul să-şi părăsească trupul. Ce se petrece în preajma
acestui ceas final? Doreşte oare spiritul să-şi părăsească trupul pe care 1-a armonizat, 1-a condus şi căruia îi datorează o serie de realizări, de plăceri şi bucurii? Anii s-au scurs. Viaţa în comun, dintre trup şi spirit, i-a unit într-o legătură deosebit de puternică. în această perioadă de timp, sufletul a învăţat să-şi hrănească vehicolul eteric sau corpul vital, care în definitiv este şi el de natură fizică. Se simte bine în el, îi este dragă viaţa în corpul său fizic. Se vede îmbătrânit şi totuşi ar mai dori să trăiască. E drept că nu mai are vioiciunea şi vigoarea din tinereţe, dar încă e bine şi sănătos. Vrea să se mai bucure de frumuseţile şi bunurile pământului. Legătura dintre spirit şi corpul fizic a devenit atât de puternică, încât dacă nu şi-ar simţi slăbită puterea, memoria, vederea şi auzul, nici nu s-ar gândi la altă existenţă. De moarte nici nu vrea să audă. Vede, aude că a murit cutare ori cutare - dar parcă acest fenomen e departe de el, existând doar pentru alţii, nu pentru el, şi mai ales,
nu în curând!
Fraţilor, am întrebuinţat termenul vostru - «a muri», dar el nu este potrivit, pentru că omul nu moare, ci numai îşi părăseşte cele două învelişuri fizice - trupesc sau carnal şi semifluidic sau eteric. Atât de bine s-a obişnuit entitatea spirituală în corpurile sale fizice, încât nu-i mai vine să plece din ele, fiind asemenea unui ocnaş, care după zece ani de temniţă a uitat să mai trăiască în libertate. Dar cum totul în univers are un sfârşit, aşa şi omul; vrând-nevrând, va trebui să plece.
Când, în virtutea Legii divine, soseşte termenul destrupării - termen fixat înainte de momentul întrupării entităţii spirituale - din înălţimile spaţiilor soseşte o entitate spirituală, un mesager special, numit destrupător. Acest mesager se apropie de omul ajuns la capătul existenţei sale pământeşti, şi începe să-i vorbească noaptea - spirit către spirit - despre frumuseţile sferelor cereşti, despre vremelnicia vieţii terestre, despre şcoala terestră pe care deocamdată a terminat-o; îi spune că a sosit momentul să se reîntoarcă acasă, în patria spiritelor, sfere infinite din jurul pământului. Stând zi şi noapte lângă el, destrupătorul îl influenţează. Ziua îi sugerează ideea că viaţa pe pământ e trecătoare - nimeni nu a rămas veşnic aici, toţi şi toate vieţuitoarele trebuie să părăsească, la o vreme, viaţa din mijlocul materiei fizice. Noaptea, când spiritul îşi părăseşte trupul, mesagerul destrupător se adresează direct spiritului evadat din peştera trupului, spunându-i: «Frate, ai stat destul în acest trup al tău, te-ai bucurat în el, ai suferit cu el, acum a sosit momentul să te reîntorci la noi».
Astfel, zi şi noapte, spiritul bătrânului începe să se convingă, iar ziua, când se află în casa lui de lut, are idei vagi că nu mai are mult de stat printre oameni, are presimţiri că s-a apropiat socoteala pământească şi începe să comunice această impresie celor din jurul său. Aceştia caută să-i combată presupunerile, să-1 încurajeze, deşi văd şi ei adevărul, cel iubit se topeşte din zi în zi, se stinge ca o candelă ce şi-a consumat uleiul.
Slăbiciunea omului bătrân nu provine de la sugestiile strecurate de mesagerul destrupător, ci de la operaţiile executate de acesta metodic şi cu mare răbdare. Să vedem în ce constă această operaţie.
Voi, cei întrupaţi, vă susţineţi, vă reparaţi trupul prin asimilarea alimentelor digerate. Dar şi corpul eteric funcţionează şi din această cauză se uzează şi el. Cum se face repararea, regenerarea lui? Corpul vital se reînnoieşte, se repară prin absorbirea fluidului semimaterial, eteric, aflat în atmosfera din jurul globului vostru. Această absorbire se face ziua prin actul respiraţiei, dar este mult mai intensă noaptea, când spiritul iese din trupul adormit, trăgând după el învelişurile perispirituale, împreună cu o parte din corpul vital. Prin puterea voinţei şi a gândului, spiritul adună din atmosfera înconjurătoare fluid eteric fizic sau semieteric, şi îl introduce în corpul său eteric, silind în acelaşi timp să iasă din interiorul său elementele uzate, fluidul perimat. Odată această absorbire îndeplinită, dublul eteric este reintrodus în trup. Prin urmare, omul fizic se hrăneşte prin două modalităţi: în timpul zilei îşi hrăneşte trupul prin alimente, şi tot ziua - dar cu preponderenţă noaptea - îşi hrăneşte cu fluid eteric corpul vital. Spiritul mesager-destrupător, care stă mereu în preajma moşului nostru, începe să-i fure din fluidul fizic, îl demagnetizează sau defluidizează, absorbind din el cantităţi de fluid eteric. în felul acesta, bietul om mănâncă ziua alimente fizice, se hrăneşte noaptea cu fluide magnetice; dar ce folos? pentru că destrupătorul îi ia o cantitate mai mare de fluid decât absoarbe el noaptea, în stare de somn. Aşadar o entitate spirituală destrupată execută o operaţie ocultă şi clandestină asupra unei entităţi spirituale întrupate. în această operaţie nu se amestecă nici o altă entitate spirituală, deoarece fiecare este conştientă că se procedează la o faptă bună, şi anume la eliberarea unei entităţi spirituale din cătuşele cărnii, ale materiei fizice, şi că se acţionează conform ordinelor superioare, date în virtutea Legilor divine.
Destrupătorul ar putea împiedica asimilarea de fluide din timpul nopţii, dar aceasta ar însemna pentru duhul exteriorizat al bătrânului, o tortură mai vie decât chinuirea trupului prin frustrarea de hrană fizică. Or această cruzime nu este permisă în lumea cerească, unde domnesc Legile sfinte şi eterne ale universului. Defluidizarea corpului fizic se face ziua, subtil şi nevăzut, în mod consecvent şi progresiv, fără ştirea spiritului, prizonier în întunericul trupului. Defluidizarea bruscă nu este permisă, aceasta producându-se doar în caz de accident sau sinucidere.
Omul se topeşte ca o lumânare, şi în măsura în care îi slăbesc puterile fizice spiritul se eliberează de milioanele de legături nevăzute, înnodate cu corpul său fizic. Astfel spiritul, fiind ceva mai eliberat, devine mai sensibil, mai senzitiv la undele vibraţiilor psihice sosite din spaţiu.
încetul cu încetul, bătrânul nostru, sănătos până mai lunile trecute, se deprinde cu ideea plecării, începe să se împace cu ideea părăsirii lucrurilor scumpe lui, dar mai ales se împacă cu ideea că Tatăl îl recheamă la El, părăsind pe cei dragi de pe pământ.
în fine, a sosit ziua fericită pentru cei care se vor bucura de sosirea lui în Cer, şi tristă pentru cei de pe pământ, care se despart de părintele, fratele sau prietenul lor. Când ceasul cel mare a bătut, sosesc entităţile spirituale din familia sa - fraţi, surori, părinţi, copii - care au părăsit pământul înaintea lui. Ele vin atrase de tainicele legături magnetice şi de vibraţiile primite, aflând că iubitul lor pământean, este gata de a se întoarce în Cer. Atunci ele coboară ca fulgerul, îl înconjoară şi stau în aşteptarea ieşirii sale din trup. Prin prezenţa lor, prin vibraţiile corpurilor lor spirituale şi prin rugăciunea lor, înlesnesc descătuşarea spiritului de corpul fizic. O dată cu ele soseşte şi o entitate spirituală, un expert al spaţiului, un medic ceresc, cu misiunea de a rupe cordonul fluidic ce uneşte perispiritul de corpul vital. El are un rol asemănător cu al moaşei voastre terestre, care taie cordonul ombilical ce uneşte copilul de placenta mamei sale." ...
(extras din "DIN TAINELE VIEŢII SI ALE UNIVERSULUI" - PROF. SCARLAT DEMETRESCU)
Senzaţiile care preced şi urmează actul morţii fizice sunt infinit de variate de la om la om, şi ele depind mai ales de meritul, de înălţimea morală a spiritului care părăseşte pământul.
în general, separarea spiritului de corpul fizic se face gradat, foarte lent. Uneori această separare se face cu mult înaintea încetării funcţiilor organismului uman. Cu cât legătura fluidică dintre trup şi suflet este mai mare, omul al cărui trup moare simte o durere mai mare şi agonia este mai lungă.
Pentru omul cu multe greşeli, momentul destrupării spiritului este plin de frică. Ce va fi, unde va merge? Are impresia că în faţă i se deschide un abis, care îl cheamă şi unde se va prăvăli. Pentru cel blând, milos şi moral, moartea se manifestă sub forma unei slăbiciuni; îl cuprinde o piroteală, care îl trage pe nesimţite într-un somn dulce, plăcut. Degajarea spiritului se face pe nesimţite, deoarece prin îndeplinirea datoriilor morale nu s-a legat puternic de partea materială a acestei lumi, prin urmare a fost slab unit de corpul său fizic. Câtă luptă, câtă agonie la omul lipit de bunurile pământului, care nu a cunoscut decât plăcerile materiale, uitând că e vremelnic pe acest pământ!
Când omul e gata să treacă din viaţa pământească în viaţa cerească, se observă stingerea treptată a funcţiilor vitale, deşi organele fac mari sforţări pentru a-şi îndeplini în continuare rolul. Cauza reducerii treptate a puterilor trupului se datorează corpului vital, întreţinătorul vieţii trupeşti, stingându-se ca o candelă în care s-a consumat untdelemnul. Corpul vital nu mai are vitalitate suficientă, pentru că nu mai primeşte influxuri suficiente de la sufletul retras treptat din corpul fizic, în caz de accident, acest proces este scurt şi rapid, iar în caz de boală, slăbiciunea fiziologică îl cuprinde pe om cu o derulare mai lentă.
Când ora morţii a sunat, nici o putere din lume, nici o ştiinţă omenească nu mai poate împiedica plecarea spiritului din lumea fizică şi trecerea lui în lumea spirituală. în momentul când perispiritul începe să-şi desfacă legăturile de celulele trupului, se simt furnicături în tălpile picioarelor. Treptat, perispiritul se retrage din picioare şi mâini. Vitalitatea părăsind extremităţile trupului, acestea se răcesc şi îşi pierd sensibilitatea. Perispiritul se retrage în lungul picioarelor, apoi în lungul abdomenului, şi se întâlneşte în piept cu partea venită din mâini. Aici se face un mic popas, după care retragerea continuă în lungul gâtului, ajungând în cap, unde înconjoară sistemul cerebral. Din cauza comprimării perispiritului în encefal, acesta dobândeşte o puternică luminozitate, ce radiază prin craniu, formând în jurul său^o aureolă. Această aureolă poate fi observată, pe întuneric, de către cei care veghează muribundul. în aceste momente, omul e dus, pierdut ca într-un vis, văzându-şi defilând prin mental toate actele vieţii, întâmplările prin care a trecut şi manifestările sale de cruzime sau iubire. Nimic nu se uită; imaginile acţiunilor se derulează înaintea spiritului, asemenea unui cinematograf. îşi vede ambiţiile neîmplinite sau succesul obţinut, vede recunoştinţa celor pe care i-a mângâiat, sau ura celor pe care i-a făcut să sufere. Se vede aşa cum este în realitate - nu mai este nici bogatul, nici săracul, nici împăratul, nici ţăranul, ci omul cu merite şi greşeli.
Panorama întregii vieţi terestre se derulează fulgerător, după care spiritul este cuprins de o amnezie completă, de o întunecime, de o inconştienţă desăvârşită. învelit de perispirit, spiritul se strecoară afară prin creştetul capului, sub forma unei cete alburii, ce se înalţă spre tavanul încăperii. Entităţile spirituale inferioare, mai materialiste, părăsesc trupul prin gură, o dată cu ultimul suspin. După ee întreaga masă fluidică a perispiritului s-a degajat din coipul fizic, se adună, se concentrează şi ia forma trupului ce îşi sfârşeşte viaţa. în fine, cordonul se rupe şi spiritul îşi ia zborul spre regiunile subtile ale spaţiului, trecând prin tavan, perete sau fereastră, fără nici o dificultate.
Până când nu s-a rupt cordonul fluidic - sufletul fiind legat de corpul fizic - sistemul cerebrospinal mai funcţionează, vorbirea se manifestă sub voinţa spiritului exteriorizat şi muribundul spune că vede în cameră, în jurul său, fiinţe fluidice, în care îşi recunoaşte părinţii sau prietenii, plecaţi deja din lumea terestră. Uneori întreţine conversaţie cu ei, iar cei de faţă ascultă, se uită, dar nu văd nimic. Aceste fiinţe invizibile - dintre care una este călăuza în noua viaţă spaţială - au venit, din iubirea ce o poartă celui care părăseşte pământul, să-1 ajute la destrupare şi apoi să-1 conducă în noua sa călătorie. în fine, o respiraţie profundă, un suspin adânc este semnul separării complete a spiritului de trup. în acest moment inima îşi opreşte activitatea. Totul s-a isprăvit. Omul real, cel veşnic, şi-a părăsit haina trupească, s-a eliberat din stânsoarca materiei.
în acest moment solemn, cei din jurul mortului sunt cuprinşi de fiori, jalea copleşeşte sufletul lor, plâng şi se aruncă peste trupul ce moare, dar totul e în zadar. Aceste manifestări sunt fapte necugetate, pentru că ţipetele lor, exploziile lor sufleteşti, tulbură spiritul care se destrupează şi nu-i dau libertatea necesară de a se.separa de trup, ba chiar contribuie uneori la rechemarea sa în trup, pentru câteva momente, pentru ca din nou, cu mari sforţări, să efectueze destruparea hotărâtă. Dacă lumea ar şti cât rău face spiritului prin aceste văicăreli, s-ar abţine de la ele. Dacă l-am iubit cu adevărat pe acest om, se impune să ne stăpânim durerea, să facem linişte absolută în jurul său, şi în această tăcere religioasă să ne rugăm şi să mulţumim Celui care a orânduit atât de sublim creaţia, în acest fel să ajutăm entităţii spirituale care părăseşte planul fizic să dobândească puteri şi să se desprindă cu uşurinţă de trupul său.
Să nu-1 plângem pe cel ce se destrupează, pentru a se naşte în lumea cerească, într-o lume unde omul este mai conştient şi mai cunoscător al legilor eterne, ci să ne plângem pe noi, cei rămaşi încă în valea plângerii, în lumea suferinţei şi a întunericului spiritual. Să nu-i mai plângem pe iubiţii noştri, pentru că ne vor vizita, şi din spaţiu, ochii lor vor fi mereu îndreptaţi spre noi, dragostea şi ajutorul lor vor lucra pentru ridicarea noastră, pentru a ne susţine în existenţa noastră tristă pe acest pământ. Ei ne plâng, cu drept cuvânt, pentru că încă n-am terminat seria încercărilor şi sufletul lor e torturat de mila ce ne-o poartă. Se străduiesc să întărească trupul şi sufletul nostru, pentru a trece cu uşurinţă încercările ce vor contribui la evoluţia noastră spirituală.
în continuare voi reda comunicarea unei entităţi spirituale superioare, referitoare la actul morţii. „Omul este bătrân, dar sănătos. A venit însă timpul să-şi părăsească trupul. Ce se petrece în preajma
acestui ceas final? Doreşte oare spiritul să-şi părăsească trupul pe care 1-a armonizat, 1-a condus şi căruia îi datorează o serie de realizări, de plăceri şi bucurii? Anii s-au scurs. Viaţa în comun, dintre trup şi spirit, i-a unit într-o legătură deosebit de puternică. în această perioadă de timp, sufletul a învăţat să-şi hrănească vehicolul eteric sau corpul vital, care în definitiv este şi el de natură fizică. Se simte bine în el, îi este dragă viaţa în corpul său fizic. Se vede îmbătrânit şi totuşi ar mai dori să trăiască. E drept că nu mai are vioiciunea şi vigoarea din tinereţe, dar încă e bine şi sănătos. Vrea să se mai bucure de frumuseţile şi bunurile pământului. Legătura dintre spirit şi corpul fizic a devenit atât de puternică, încât dacă nu şi-ar simţi slăbită puterea, memoria, vederea şi auzul, nici nu s-ar gândi la altă existenţă. De moarte nici nu vrea să audă. Vede, aude că a murit cutare ori cutare - dar parcă acest fenomen e departe de el, existând doar pentru alţii, nu pentru el, şi mai ales,
nu în curând!
Fraţilor, am întrebuinţat termenul vostru - «a muri», dar el nu este potrivit, pentru că omul nu moare, ci numai îşi părăseşte cele două învelişuri fizice - trupesc sau carnal şi semifluidic sau eteric. Atât de bine s-a obişnuit entitatea spirituală în corpurile sale fizice, încât nu-i mai vine să plece din ele, fiind asemenea unui ocnaş, care după zece ani de temniţă a uitat să mai trăiască în libertate. Dar cum totul în univers are un sfârşit, aşa şi omul; vrând-nevrând, va trebui să plece.
Când, în virtutea Legii divine, soseşte termenul destrupării - termen fixat înainte de momentul întrupării entităţii spirituale - din înălţimile spaţiilor soseşte o entitate spirituală, un mesager special, numit destrupător. Acest mesager se apropie de omul ajuns la capătul existenţei sale pământeşti, şi începe să-i vorbească noaptea - spirit către spirit - despre frumuseţile sferelor cereşti, despre vremelnicia vieţii terestre, despre şcoala terestră pe care deocamdată a terminat-o; îi spune că a sosit momentul să se reîntoarcă acasă, în patria spiritelor, sfere infinite din jurul pământului. Stând zi şi noapte lângă el, destrupătorul îl influenţează. Ziua îi sugerează ideea că viaţa pe pământ e trecătoare - nimeni nu a rămas veşnic aici, toţi şi toate vieţuitoarele trebuie să părăsească, la o vreme, viaţa din mijlocul materiei fizice. Noaptea, când spiritul îşi părăseşte trupul, mesagerul destrupător se adresează direct spiritului evadat din peştera trupului, spunându-i: «Frate, ai stat destul în acest trup al tău, te-ai bucurat în el, ai suferit cu el, acum a sosit momentul să te reîntorci la noi».
Astfel, zi şi noapte, spiritul bătrânului începe să se convingă, iar ziua, când se află în casa lui de lut, are idei vagi că nu mai are mult de stat printre oameni, are presimţiri că s-a apropiat socoteala pământească şi începe să comunice această impresie celor din jurul său. Aceştia caută să-i combată presupunerile, să-1 încurajeze, deşi văd şi ei adevărul, cel iubit se topeşte din zi în zi, se stinge ca o candelă ce şi-a consumat uleiul.
Slăbiciunea omului bătrân nu provine de la sugestiile strecurate de mesagerul destrupător, ci de la operaţiile executate de acesta metodic şi cu mare răbdare. Să vedem în ce constă această operaţie.
Voi, cei întrupaţi, vă susţineţi, vă reparaţi trupul prin asimilarea alimentelor digerate. Dar şi corpul eteric funcţionează şi din această cauză se uzează şi el. Cum se face repararea, regenerarea lui? Corpul vital se reînnoieşte, se repară prin absorbirea fluidului semimaterial, eteric, aflat în atmosfera din jurul globului vostru. Această absorbire se face ziua prin actul respiraţiei, dar este mult mai intensă noaptea, când spiritul iese din trupul adormit, trăgând după el învelişurile perispirituale, împreună cu o parte din corpul vital. Prin puterea voinţei şi a gândului, spiritul adună din atmosfera înconjurătoare fluid eteric fizic sau semieteric, şi îl introduce în corpul său eteric, silind în acelaşi timp să iasă din interiorul său elementele uzate, fluidul perimat. Odată această absorbire îndeplinită, dublul eteric este reintrodus în trup. Prin urmare, omul fizic se hrăneşte prin două modalităţi: în timpul zilei îşi hrăneşte trupul prin alimente, şi tot ziua - dar cu preponderenţă noaptea - îşi hrăneşte cu fluid eteric corpul vital. Spiritul mesager-destrupător, care stă mereu în preajma moşului nostru, începe să-i fure din fluidul fizic, îl demagnetizează sau defluidizează, absorbind din el cantităţi de fluid eteric. în felul acesta, bietul om mănâncă ziua alimente fizice, se hrăneşte noaptea cu fluide magnetice; dar ce folos? pentru că destrupătorul îi ia o cantitate mai mare de fluid decât absoarbe el noaptea, în stare de somn. Aşadar o entitate spirituală destrupată execută o operaţie ocultă şi clandestină asupra unei entităţi spirituale întrupate. în această operaţie nu se amestecă nici o altă entitate spirituală, deoarece fiecare este conştientă că se procedează la o faptă bună, şi anume la eliberarea unei entităţi spirituale din cătuşele cărnii, ale materiei fizice, şi că se acţionează conform ordinelor superioare, date în virtutea Legilor divine.
Destrupătorul ar putea împiedica asimilarea de fluide din timpul nopţii, dar aceasta ar însemna pentru duhul exteriorizat al bătrânului, o tortură mai vie decât chinuirea trupului prin frustrarea de hrană fizică. Or această cruzime nu este permisă în lumea cerească, unde domnesc Legile sfinte şi eterne ale universului. Defluidizarea corpului fizic se face ziua, subtil şi nevăzut, în mod consecvent şi progresiv, fără ştirea spiritului, prizonier în întunericul trupului. Defluidizarea bruscă nu este permisă, aceasta producându-se doar în caz de accident sau sinucidere.
Omul se topeşte ca o lumânare, şi în măsura în care îi slăbesc puterile fizice spiritul se eliberează de milioanele de legături nevăzute, înnodate cu corpul său fizic. Astfel spiritul, fiind ceva mai eliberat, devine mai sensibil, mai senzitiv la undele vibraţiilor psihice sosite din spaţiu.
încetul cu încetul, bătrânul nostru, sănătos până mai lunile trecute, se deprinde cu ideea plecării, începe să se împace cu ideea părăsirii lucrurilor scumpe lui, dar mai ales se împacă cu ideea că Tatăl îl recheamă la El, părăsind pe cei dragi de pe pământ.
în fine, a sosit ziua fericită pentru cei care se vor bucura de sosirea lui în Cer, şi tristă pentru cei de pe pământ, care se despart de părintele, fratele sau prietenul lor. Când ceasul cel mare a bătut, sosesc entităţile spirituale din familia sa - fraţi, surori, părinţi, copii - care au părăsit pământul înaintea lui. Ele vin atrase de tainicele legături magnetice şi de vibraţiile primite, aflând că iubitul lor pământean, este gata de a se întoarce în Cer. Atunci ele coboară ca fulgerul, îl înconjoară şi stau în aşteptarea ieşirii sale din trup. Prin prezenţa lor, prin vibraţiile corpurilor lor spirituale şi prin rugăciunea lor, înlesnesc descătuşarea spiritului de corpul fizic. O dată cu ele soseşte şi o entitate spirituală, un expert al spaţiului, un medic ceresc, cu misiunea de a rupe cordonul fluidic ce uneşte perispiritul de corpul vital. El are un rol asemănător cu al moaşei voastre terestre, care taie cordonul ombilical ce uneşte copilul de placenta mamei sale." ...
scarface- Admin
- Mesaje : 6650
Data de inscriere : 19/11/2009
Subiecte similare
» Cauza principala a mortii la tineri
» Actul daruirii
» Scrisoare deschisa cadrelor medicale implicate in actul nasterii
» Despre sinucidere si actul unui sinucigas vazut in lumea de dincolo
» Actul daruirii
» Scrisoare deschisa cadrelor medicale implicate in actul nasterii
» Despre sinucidere si actul unui sinucigas vazut in lumea de dincolo
Forum de discutii pe teme de sanatate :: Spiritualitate crestina :: Articole, interviuri, linkuri, informatii
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum