Despre creeatie dpdv dumnezeiesc si scopul ei

Extras din Marea Evanghelie a lui Ioan Vol 4 /cap 105 - primita de Jakob Lorber

Ev. 04. Capitol 102

01] Spun Eu: “Nimic mai uşor decât aceasta! Eu v-am arătata deja, cum trebuie fiecare om să parcurgă drumul legii, dacă vrea el să ajungă la libertatea şi starea pe cont propriu a existenţei şi a vieţii lui. Dar dacă există o lege, care îi este dată omului, ca venind din afară, atunci trebuie să fie doară şi un imbold în om, de a o încălca pe aceeaşi, mai uşor şi cu mai multă bucurie, decât a o respecta foarte sever. Astfel au fost chemate duhuri de către Mine la viaţă, înaintea a toată creaţia materială, ceea ce şi cum v-am arătat deja în aşa fel, că aţi fost nevoiţi s-o înţelegeţi şi s-o cuprindeţi cu mintea; pentru că voi înşivă respectaţi în zilele acestea, dacă faceţi ceva, cu totul aceeaşi ordine.
02] Mai întâi cuprindeţi tot felul de gânduri; din acestea formaţi atunci forme şi idei. Dacă aţi dezvoltat odată o anumită formă din gânduri şi idei, atunci este aceasta împrejmuită cu piele, prin voinţa, ca ea să rămână. Dacă este ea odată astfel, rămâne de nedistrus într-o existenţă duhovnicească şi voi deveniţi tot timpul conştienţi de ea în închipuire, de atâtea ori de câte ori vreţi să deveniţi întotdeauna conştienţi de aceeaşi. Dar cu cât mai mult timp priviţi în voi la o idee astfel formată deja ca la un obiect cu o anumită formă, cu atât mai multă afecţiune dezvoltaţi voi către ideea formată şi duhovnicesc înfăşurată; în voi se trezeşte dragoste către această formă duhovnicească. Dragostea către ea se măreşte, starea arde în inima voastră pentru ea şi prin căldura de viaţă şi prin lumina din flacăra de iubire se dezvoltă acum ideea, necontenit mai exact formată, tot mai mult în sine însăşi, ea devine tot mai desăvârşită, mai frumoasă şi voi începeţi să descoperiţi din desăvârşirea ei tot mai mare, tot felul de foloase şi începeţi să luaţi horărâri de a pune în aplicare şi de a transpune ideea acum tot mai mult dezvoltată într-o faptă exterioară.
03] La început, faceţi voi desene pe pergament şi acest lucru atâta timp până ce desenul devine pe deplin asemănător cu imaginea duhovnicească deja dezvoltată în voi. Dacă nu mai găsiţi nimic de criticat în privinţa desenului, pus faţă în faţă în faţă cu imaginea duhovnicească din voi, atunci vă sfătuiţi cu cei cunoscători în domeniu, cum ar fi acesta de transformat şi de preschimbat într-o lucrare adevărată materială. Şi cei cunoscători în domeniu reflectă, se descurcă în ideea stabilită şi spun: <De aceasta şi de aceea avem nevoie, de o vreme de doi ani şi atâta şi atâta va costa treaba!> Voi întocmiţi atunci un contract, lucrarea începe şi în doi ani se află ideea voastră spre privire, minunare şi folosire în faţa voastră şi a mii de alţi oameni.
04] Vedeţi, aşa vă creeaţi voi casele, uneltele, oraşele, cetăţile, corăbiile şi încă mii de alte lucruri diferite ale voastre! Şi tot aşa creez Eu cerurile, lumile, tot ce cuprind şi poartă acestea. Fireşte că este nevoie de mai mult timp pentru creerea unei lumi, decât aveţi voi nevoie aici de acelaşi, pentru a zidi o colibă, o casă sau altceva; pentru că voi aveţi deja materia finită in faţa voastră, - dar Eu trebuie să creez materia şi s-o iau din tăria cea mai netransformabilă a voii Mele.
05] Eu aş putea de asemenea să produc instantaneu o oarecare materie, ba chiar pot să aduc la existenţă într-o clipă o mare întreagă de lumi; dar o asemenea lume ar avea cu greu o dăinuire durabilă, pentru că ea a fost mai înainte prea puţin hrănită de către Mine, până la maturitatea ei deplină. Dar dacă o idee mare a unei lumi a fost la Mine odată straşnic maturizată şi hrănită prin dragostea şi înţelepciunea Mea, va câştiga ea atunci de asemenea necontenit tot mai multă intensitate şi devine prin aceasta necontenit tot mai mult capabilă de dăinuire.
06] Acest fapt este şi la voi aşa, unde aveţi de-a face deja cu materia finită! O casă, pe care a-ţi zidit-o la nevoie, în decursul unei zile, nu va persista cu adevărat nici un secol şi mai puţin un mileniu! Dar la acele zidiri, unde la început aţi lăsat voi să se maturizeze pe deplin într-un timp mai îndelungat ideea odată formată în voi şi în direcţia acesteia din însăşi reflectarea ideii voastre aţi ajuns într-unele reflectări tot mai limpezi, în privinţa a toate ce sunt necesare aici pentru ea, pentru a transforma o asemenea formă într-o existenţă cât se poate de durabilă şi desăvârşită în creaţie, în aceste cazuri ve-ţi amplasa şi voi ceva durabil, asemenea piramidelor, care pânâ acum, lucru cunoscut tuturor muritorilor înşcolaţi, rezistă de aproape două mii de ani şi se împotrivesc tuturor furtunilor şi vor sta drept în picioare mai mult de patru ori aşa de mult timp, fiind puţin roase de vreme în exterior.
07] Dacă vechii faraoni n-ar fi cugetat îndeajuns de mult la construirea unor asemenea clădiri, ca locuri de păstrare pentru artele şi ştiinţele lor secrete, pe care dintele vremii să nu le distrugă în decursul mileniilor, atunci n-ar mai sta aceste piramide niciodată ca monumente ale iscusinţei de zidire din începuturi; dar deoarece constructorii au hrănit mai înainte ani de zile ideea lor odată cuprinsă şi trecută dincolo într-o formă deplină şi au adus-o în acest fel la o maturitate, de aceea şi este deci de înţeles, de ce ideea lor tradusă în materie îl umple pe călător cu mirare chiar şi astăzi.
08] În ceea ce a urmat, au învăţat oamenii să gândească, ce-i drept, destul de repede şi puteau din suma gândurilor lor să dezvolte rapid o idee, care era, uneori, chiar foarte complicată şi era de asemenea cel mai adesea pusă în aplicare; dar deoarece ideea a fost dezvoltată uşor, de aceea a şi fost ea uşor pusă în practică. Lucrarea însăşi a fost de aceea una uşoară şi trecătoare din pricina maturizării prea mici de dinaintea ideii. Pe scurt, tot ce este uşor rămâne uşor şi tot ce este greu rămâne greu!”

Ev. 04. Capitol 103

01] (Domnul:) “Atunci când Eu, în timpul din început, am pus duhurile din Mine în afară, ca fiind ideea Mea devenită matură şi când le-am umplut cu puterea Mea în aşa fel, că ele înşişi au început să gândească şi să vrea, atunci a fost nevoie să li se arate o ordine, după care ele ar fi trebuit să gândească, să vrea şi în sfârşit să înfăptuiască. Dar cu această ordine dată şi arătată, trebuia să fie pus în aceste prime fiinţe şi imboldul spre nerespectarea ordinii date, altfel ele n-ar fi fost niciodată în stare să facă vreun uz de voinţa lor. Imboldul pus în ele a realizat în ele o adevărată pornire a vieţii, în consecinţa căreia ele au început să deducă, să aleagă, să dorească aprig şi să înfăptuiască.
02] Aceasta este, dacă cunoşti o asemenea circumstanţă, atunci în sfârşit cu totul uşor de înţeles, că deja în primele duhuri creeate trebuia să înceapă să se arate o anumită neghină, pentru că imboldul a ridicat din ordine chiar multe dintre primele duhuri şi trebuia la sfârşit să le împietrească în împotrivirea devenită necontenit mai puternică şi au oferit în acest fel temelia înspre creeaţia materială a lumii.
03] La început, au devenit sori centrali principali şi din ei s-au făcut toţi ceilalţi sori şi nenumăratele corpurile cereşti şi cu acestea fiecare şi toate celelalte, pe care voi le descoperiţi şi găsiţi pe, peste şi în ele.
04] Tot ce este şi se numeşte acum materie, a fost odată un ceva duhovnicesc, care a ieşit aici de bună voie din ordinea bună a lui Dumnezeu, s-a întemeiat în imboldurile greşite şi s-a întărit în aceleaşi, ceea ce a format şi a însumat atunci materia. Materia însăşi nu este prin urmare nimic altceva decât un ceva duhovnicesc judecat şi din sine însăşi întărit; mai limpede explicat, ea este o cea mai dură şi grea înfăşurare sau învelire a duhovniciei.
05] Dar duhovnicia nu poate niciodată să devină de îndată o materie desăvârşită cu tot învelişul oricât de tare şi dur, ci trăieşte şi persistă în continuare în materie, ori de care fel ar fi ea. Dacă materia este foarte tare, atunci este viaţa duhovnicească din ea de asemenea foarte legată şi nu se poate exprima şi dezvolta cumva mai departe, dacă nu-i este dat un oarecare ajutor din exterior.
06] În piatra tare, poate viaţa să ajungă de-abia atunci la o exprimare, dacă piatra se înmoaie şi devine necontenit mai putredă şi mai putredă într-o lungă înşirare de timpuri de ploaie, de zăpadă, de rouă, de fulger şi încă alte elemente. Prin aceasta se eliberează ceva viaţă, ca eter, în aer, o parte îşi formează un înveliş nou şi mai uşor, la început în forma plantelor gingaşe de mucegai sau de muşchi de copac; dar pe termen lung, nesatisfăcută cu acest înveliş, se cuprinde viaţa mai liberă şi îşi creează un înveliş nou, în care ea se poate mişca mai liber şi mai mult pe cont propriu.
07] Atâta timp cât învelişul nou este fraged şi moale, se simte cu totul bine duhovnicia prinsă şi nu cere nimic mai bun. Dar învelişul la început cu totul fraged devine mai tare şi mai dur prin activitatea interioară a duhurilor, care pun acum la o parte necontenit din ce în ce mai mult tot ce este material, care o împresoară; de aceea aspiră viaţa duhovnicească în sus, formează prin aceasta firul ierbii şi în continuare trunchiul copacului şi caută prin inele şi tăieturi făcute şi mereu mai strâmt trasate să se apere de întărire aspirând din urmă, de jos în sus, necontenit mai mare. Dar deoarece din această activitate nu este de aşteptat la sfârşit nici o salvare faţă de rigidizarea completă, de aceea strâmtorează ele trunchiul de jos atât de mult pe cât este posibil şi cuprind scăparea de mai departe în rămurele mici, în sfori, în frunze, în perişoare şi în sfârşit în boboc; dar deoarece şi toate acestea devin în scurt timp tot mai tari şi duhurile văd în cea mai mare parte, că toată osteneala lor este una zadarnică, de aceea încep ele să se transforme oarecum în gogoaşe şi se păstrează în cojiţe, pe care le înfăşoară destul de tare cu o materie mai bună, lor corespunzătoare.
08] Prin aceasta se formează atunci tot felul de sâmburi şi fructe. Dar partea cea mai mult egoistă a vieţii devenite mai liberă într-o plantă, nu câştigă mult; pentru că ceea ce s-a închis într-o coajă tare de germene, trebuie să parcurgă de atâtea ori aceeaşi cale, de câte ori germenul ajunge în pământul umed şi saturat de viaţă. Cealaltă parte a vieţii, mai răbdătoare, care s-a complăcut să rămână în materia de jos, ca străjer şi ca purtător a vieţii celei mai râvnitoare, celei mai temătoare şi celei mai nerăbdătoare, putrezeşte şi trece dincolo într-o sferă de viaţă mai înaltă şi mai liberă, se înveleşte, ce-i drept, dar de obicei deja cu o formă de animal ei corespunzătoare; şi ceea ce a fost aici mâncat ca fruct de către animale şi chiar oameni, este folosită, în ceea ce priveşte partea mai dură, pentru formarea şi hrana cărnii şi în ceea ce priveşte partea mai preţioasă, devine ea duh înviorător care întăreşte nervii şi partea cea mai preţioasă devine substanţa sufletului.”

Ev. 04. Capitol 104

01] (Domnul:) “Dacă priviţi acum această desfăşurare puţin mai îndeaproape, nu vă va fi cu adevărat greu să recunoaşteţi în dreapta adâncime a adevărului, de unde vine neghina pe ogorul curat al vieţii.
02] Tot ce se numeşte lume şi materie, este un ceva greşit, un ceva care se împotriveşte mereu şi în mod necesar adevăratei ordini duhovniceşti din Dumnezeu, pentru că acest ceva trebuia pus în lume şi materie, ca un imbold contrar spre trezirea voii libere în ideea înviorată, pusă în afară şi bine formată, ca fiinţă pe cont propriu din Dumnezeu şi este de aceea de considerat ca fiind adevărata neghină pe ogorul de viaţă, singur adevărat şi duhovnicesc curat.
03] Dacă este neghina iniţial o necesitate spre constatarea unei vieţi pe deplin libere, duhovniceşti, atunci trebuie să fie ea totuşi recunoscută ca fiind astfel şi dusă de bună voie afară de către fiinţa omenească creată să fie liberă, pentru că neghinei îi este imposibil să poată dăinui cu aceeaşi. Ea este într-adevăr un mijloc necesar către acest scop, dar nu poate niciodată să devină una cu scopul însuşi.
04] Mreaja este de asemenea un mijloc necesar spre prinderea peştilor; dar cine o va scufunda de aceea în apă, pentru a o trage iarăşi afară în loc de peşti din pricina ei înşişi, a o frige atunci la foc şi a o savura ca mâncare?! Mreaja este deci necesară numai pentru prinderea peştilor; şi dacă peştii au fost odată ridicaţi din apă cu ajutorul acesteia şi au fost duşi în cămara de provizii, atunci mreaja se pune la o parte şi se foloseşte câştigul făcut cu aceasta.
05] Prin urmare trebuie să existe imboldul înspre încălcarea poruncii; pentru că el este un deşteptător al capacităţii de recunoaştere şi un deşteptător al voinţei libere. El umple sufletul cu plăcere şi bucurie pentru atâta timp, cât sufletul recunoaşte imboldul foarte bine, dar nu-l cinsteşte pe acesta, ci îl combate necontenit cu aceeaşi voinţă liberă, care a fost trezită şi înviorată tocmai prin imboldul din suflet şi sufletul liber îl foloseşte atunci ca un mijloc, dar nu ca un scop atins întru el.
06] Burduful nu este niciodată vinul însuşi, ci numai un recipient pentru păstrarea vinului. Dar cine va fi aşa de prost şi ar dori din pricina mirosului atrăgător să se împotmolească cu o muşcătură din burduf şi să-l strice, deoarece el poate totuşi să ştie, că are de deschis burduful numai la locul potrivit, pentru a primi vinul pur din burduf?!
07] Neghina sau imboldul către încălcarea legii este de aceea un lucru subordonat şi nu are voie cu adevărat niciodată să devină un lucru principal; oricine face dintr-un lucru extrem de subordonat un lucru principal, se aseamănă cu un nechibzuit, care vrea să se sature cu oalele, în care se fierb mâncăruri bune, dar aruncă mâncărurile la gunoi!
08] Dar în ce constă neghina, prin a cărei putreziri, viaţa este presupusă să fie fertilizată? Ce nume are imboldul contradictoriu pus în forma înviorată? El se numeşte dragoste de sine, egoism, înfumurare şi la sfârşit lăcomie de domnie. Prin dragostea de sine se duce forma înviorată, ce-i drept, în sine, dar cu o lăcomie, să preia totul în sine, dar închide şi păstrează atunci totul în sine pentru totdeauna în aşa fel, ca acest tot să nu-i fie aici niciodată altcuiva de folos în afară de sine şi acest lucru din teama ca nu cumva să ajungă ea însăşi vreodată într-o oarecare nevoie! Printr-o asemenea închidere-în-sine a toate cele, ce ea preia necontenit în sine din ordinea lui Dumnezeu atoatehrănitoare şi conservatoare, trebuie să se formeze în acea fiinţă o îndesare mereu crescătoare şi o anumită soliditate şi prepotenţă (superioritate, preponderenţă) temporară şi prin acestea o bineplăcere deosebită pentru sine însăşi, - şi acesta este egoismul în sensul pe deplin adevărat al cuvântului şi conform semnificaţiei, care se osteneşte să ridice cu toată puterea şi forţa a lui persoană proprie, ca un ceva simţibil plin de însemnătate, peste oricare altă persoană proprie, prin toate mijloacele care îi stau la dispoziţie şi dacă ar fi ele deja de îndată de asemenea de felul cel mai rău.
09] Dacă egoismul a obţinut ceea ce a vrut, atunci se ridică el peste tot ce este asemănător lui şi priveşte în jos cu dispreţ, oarecum îmbătat de fericire; şi acest dispreţ se aseamănă cu scârba unui stomac prea plin faţă de mâncărurile care se află în faţa lui şi este atunci ceea ce se numeşte înfumurare. În aceasta se află deja foarte multă materie şi o întreagă parcelă plină de neghina cea mai rea.
10] Dar înfumurarea este în sine însăşi umplută de cea mai mare nemulţumire, pentru că ea mai are perceperea, că încă nu-i stă totul la dispoziţie, aşa cum ar dori să-i fie ei. Ea examinează acum toate mijloacele ei şi alte puteri şi găseşte, că ar putea să-şi facă totul gata de slujire, dacă ar juca într-un mod politic rolul unui nostim şi darnic. Gândit, examinat şi făcut! Deoarece acei flămânzi sunt mereu mai mulţi decât cei săturaţi, de aceea are înfumurarea devenită nostimă o joacă foarte uşoară. Se adună în jurul ei toate puterile mici, flămânde şi lasă să se domnească foarte sever peste ele, pentru că acum ele primesc ceva de mestecat de la bogăţia înfumurării. Ascultă acum de înfumurare ca sclavii, înmulţesc prin aceasta puterea ei şi înfumurarea aspiră de îndată, să-şi supună cu bir foarte mult sau mai degrabă totul. Şi această aspiraţie de nesăturat este atunci ceea ce se numeşte în sensul cel mai adevărat lăcomia de putere cea mai stricăcioasă, în care nu mai domină nici o dragoste.
11] Dar într-o asemenea lăcomie de domnie se exprimă atunci materia cea mai groasă; cu ea o planetă împietrită pe deplin până-n granit este cel mai bine prevăzută cu toate elementele rele posibile. Dar că lăcomia de domnie şi cu ea adevărata manie de a domni este egală cu materia cea mai densă, o dovedesc cetăţile şi cetăţile extrem de întărite, în spatele cărora se baricadează stăpânitorii. Groase de mai mulţi stânjeni trebuie să fie zidurile şi înzestrate cu războinici puternici, ca nu cumva să fie acolo cineva în stare, să spargă vreodată materia cea mai dură şi să îngusteze stăpânitorul în liniştea sa cea mai plină de înfumurare. Vai celui slab, dacă el ar îndrăzni să scuture numai o piatră din cetatea stăpânitorului; acela va fi sfâşiat şi nimicit!
12] Dar Eu doară nu vreau să indic aici înspre acei stăpânitori şi regenţi, pe care i-a pus aici ordinea lui Dumnezeu pentru diminuarea lăcomiei de domnie a fiecărui om în parte, ca stâlpi şi indivizi care ţin în vigoare smerenia şi modestia, dragostea şi răbdarea; pentru că aceşti regenţi rânduiţi popoarelor de către Dumnezeu trebuie să fie ceea ce sunt ei şi nu pot fi altfel îndemnaţi şi conduşi, decât cum sunt ei îndemnaţi şi conduşi de voia Dumnezeului atotputernic, spre îndreptarea popoarelor. Aici este vorba numai de lăcomia de domnie general adevărată a fiecărui duh şi om în parte şi este arătat, ce este ea însăşi de fapt. Da, au existat într-adevăr stăpânitori, care au fost numiţi tirani răi! Aceia s-au ridicat din popor, au făcut rebeliune împotriva stăpânitorilor puşi de Dumnezeu, precum odinioară Abesalom împotriva propriului său tată David. Asemenea stăpânitori nu sunt rânduiţi de către Dumnezeu, ci de ei înşişi şi sunt de aceea răi şi o adevărată neghină şi forme corespunzătoare a materiei celei mai dense.
13] Dar tu, Cireniu al Meu şi împăratul tău nu sunteţi astfel, ci sunteţi ceea ce sunteţi, după voia Mea, - deşi încă păgâni! Dar Mie Îmi sunteţi ca păgâni mai mult pe plac decât mulţi regi care, fiind presupuşi să fie conducători ai copiilor lui Dumnezeu, au fost numai adevăraţi ucigaşi trupeşti şi mai mult duhovniceşti ai aceloraşi, de aceea le-au şi fost luate pentru totdeauna tronurile vechi şi coroanele şi sceptrurile şi date vouă, celor mai înţelepţi păgâni. – Eu fac aici într-un mod necesar această adăugare, ca tu, Cireniu al Meu, să nu cumva să crezi de parcă tu şi nepotul tău a-ţi sta ca usurpatori în faţa Mea pe tronul de domnie. – Şi acum mai departe în privirea noastră despre neghină în ogorul cel bun!”

01] (Domnul:) “Vedeţi, aşa cum oamenii acum prin dragostea de sine, prin egoism, prin înfumurare şi prin lăcomia de domnie rezultândă din acestea devin în aşa fel plini de toată materia, că ei în decursul a multor mii ori mii de ani nu vor fi în stare să se elibereze pe deplin de aceasta, - tot aşa au existat odată şi duhuri creeate în începuturi, care prin imboldul acordat lor au devenit de asemenea prea iubitoare de sine, egoiste, înfumurate şi la sfârşit lacome de domnie şi urmarea acestora a fost, că ele s-au preschimbat în materia cea mai pură.
02] Ele s-au separat în uniuni mari şi s-au aşezat în depărtări pentru voi neimaginabil de mari. Fiecare uniune nu mai vroia să audă, să vadă şi să afle ceva de o a doua, pentru a putea sluji numai iubirii de sine într-un mod lumesc. Prin această pătrundere mereu crescătoare în iubirea de sine şi egoism, în înfumurarea prin acestea tot mai mult trezită şi în lăcomia de domnie absolută, s-au micşorat în sfârşit formele de viaţă nenumărat de multe, până la un bulgăre nespus de mare, după legea greutăţii, care se dezvoltase de la sine din dragostea de sine şi egoism, - şi soarele material central din începuturi în forma unui glob de păstaie a fost finit. (glob de păstaie = concentrarea unui număr nemărginit de împrejurimi solare, care, precum planetele distincte în jurul sorilor lor, se mişcă în jurul soarelui central din începuturi, în orbite nemăsurabil de largi; J.L.)
03] Dar acum există în spaţiul nemărginit deasemenea un număr infinit de asemenea sisteme sau globuri de păstaie, unde pretutindeni serveşte un soare central din începuturi pus în discuţie unor regiuni nenumărate de lumi ca punct central comun şi aceşti sori centrali din începuturi sunt tocmai uniunile duhurilor din începuturi micşorate laolaltă, din care cu timpurile timpurilor au reieşit toate celelalte universe solare, regiuni solare, toţi ceilalţi sori centrali secundari, sori planetari, planete, luni şi comete.
04] Dar cum s-a desfăşurat acest fapt? Vedeţi, în soarele central din începuturi le-a fost multor duhuri mari presiunea prea puternică! Ele au luat foc, arzând tare de mânie şi s-au eliberat de presiunea străveche. Au fugit de-a dreptul nemărginit de departe de primul lor bulgăre al uniunii. Un timp au mişunat prinprejur în spaţiul nemărginit cu totul libere şi inofensive pentru sine în toată starea nelegată şi au făcut o mimă bună în privinţa trecerii dincolo de la sine în ordinea curat duhovnicească; dar findcă nu se puteau scăpa de elementul dragostei de sine, de aceea au început ele a se micşora laolaltă până la un bulgăre tare şi din acesta s-au format sori centrali de rangul al doilea, într-unul tot aşa ca şi în celălalt a nenumăratelor globuri de păstaie.
05] În aceşti sori centrali de rangul al doilea, s-au înfuriat cu trecerea timpului, duhurile principale din pricina presiunii necontenit crescătoare, s-au inflamat şi s-au dezlegat în mase nenumărate de bulgărele comun de rangul al doilea. Ele au avut atunci cele mai bune mime şi intenţii înspre o transformare către starea curat duhovnicească; dar deoarece cu timpul au găsit o bineplăcere mare în privinţa caracterelor lor proprii şi nu vroiau să se debaraseze pe deplin de dragostea de sine, de aceea au crescut din nou în greutatea materială şi s-au micşorat iarăşi, în bulgări mari laolaltă şi din aceştia s-au format sori centrali de rangul al treilea.
06] S-a ridicat acolo aceeaşi şovăială, ca la sorii centrali de mai înainte. Duhurile mai înalte, fiind cele mai puţine la număr, au fost presate încetul cu încetul prea tare de duhurile subordonate, mai nenumărat de multe, s-au înfuriat şi s-au dezlegat comun cu mare putere prin ruperea bulgărilor în număr de multe mii ori mii, cu propunerea solidă de a trece acum dincolo în starea pe deplin curat duhovnicească. Timpuri neimaginabil de lungi au plutit ele ca mase de ceţuri eterice departe separate unele de celelalte în spaţiul larg al creeaţiei.
07] Această libertatea le-a plăcut amindindu-şi starea de dinainte în privinţa presiunii puternice, pe care o înduraseră. Dar în această libertate inactivă au început ele să flămânzească cu timpul şi au început să caute hrană în spaţiu, - deci o săturare de undeva din afară. Aceasta au găsit-o şi trebuiau s-o găsească; pentru că dorul aprig este asemenea acelei pietre de magnet nordice, care trage la sine, cu o putere de neîmpotrivit, tot fierul, precum şi toate mineralele care conţin fier.
08] Dar care a fost din acestea urmarea de neîmpiedicat? Unitatea lor de esenţă a început prin acest fapt să se comprimeze foarte tare, încetul cu încetul; astfel s-a trezit iubirea de sine şi suita ei şi urmarea de necurmat a fost iarăşi micşorarea către un bulgăre comun, pentru care fapt a fost fireşte mereu nevoie de într-adevăr un număr nesfârşit de ani pământeşti.
09] Dar ca fapt sigur, este o perioadă de timp cât se poate de lungă în faţa Dumnezeului veşnic?! Un văzător din timpuri străvechi a spus: <Mii de ani sunt ca o zi înaintea lui Dumnezeu!> (Ps. 3, 7; 2 Petr. 3, Eu vă spun: O mie ori o mie de ani sunt în faţa lui Dumnezeu în serios de-abia o clipă! Cine este un trândav, aceluia, din atâta plictiseală, i se par orele ca fiind zile şi zilele ca fiind ani. Celui harnic şi multiplu activ îi devin orele ca nişte clipe şi săptămânile ca nişte zile. Dar Dumnezeu este umplut din veşnicie de o râvnă nemărginită de activitate şi este într-una nemărginit de activ şi urmarea cea mai fericită din acest fapt este aceea, că Lui timpuri pentru voi neimaginabil de lungi trebuie să I se pară ca nişte clipe distincte – şi o formare deplină a unui soare durează atunci în faţa ochilor Lui numai un timp foarte scurt.
10] Din această micşorare, acum la sfârşit menţionată, s-au format şi se mai formează sorii planetari, precum este aici unul, care îi luminează acestui pământ. Acest fel de sori sunt, ce-i drept, în unitatea lor de esenţă mult mai gingaşi şi blânzi decât sorii centrali, dar au totuşi o masă imensă de materie grea, ca urmare a dragostei de sine a duhurilor lor în număr de eoni ori eoni, din a căror dragoste de sine este tocmai un asemenea soare făcut bulgăre laolaltă. Duhurilor mai alese şi mai bune din acest bulgăre luminos le devine presiunea mult prea grea şi insuportabilă în decursul timpurilor extrem de lungi, presiune din partea duhurilor obişnuite, care au devenit pe deplin materie; urmarea acestui fapt este, aşa ca la sorii de mai devreme, violenţa, erupţii peste erupţii şi duhurile mai alese se eliberează.
11] Aici se trezeşte în ele voinţa deja cu totul serioasă, de a trece dincolo în starea curat duhovnicească, străveche, prin urmarea strictă a adevăratei ordini a lui Dumnezeu. Multe combat imboldul pus în ele şi devin ca îngerii creaţi din străvechi timpuri, fără a parcurge deocamdată o cale în trup. Acelora, care vor să se supună aceluiaşi ori imediat pe soare sau chiar pe acest pământ, le este lăsat un asemenea lucru la latitudinea lor, ceea ce este de asemenea cazul, aici după aceea în interior, la sorii centrali mai devreme descrişi, - dar nu atât de des, precum de fapt şi mai ales la acest soare planetar, care îi acordă acestui pământ lumina, care provine cel mai adesea de la activitatea mare a duhurilor lui.
12] Dar unele uniuni de duhuri, care s-au debarasat de bulgărele de soare de asemenea cu intenţile cele mai bune, nu s-au putut debarasa pe deplin de iubirea de sine şi au început aşa încetul cu încetul iarăşi a sluji imboldului străvechi pus în ele; de la unu au ajuns la doi şi aşa în continuare neobservat mai departe în sus!
13] Ele au devenit material vizibile, comete ceţoase cu o coadă lungă. Ce exprimă această coadă? Arată foamea duhurilor devenind deja materiale şi lăcomia mare după săturarea materială. Această lăcomie trage din eter partea materială ei tentantă şi aşa o cometă, ca un compendium (o rezumare) a unor duhuri devenite materiale, rătăceşte foarte multe milenii prinprejur în spaţiul mare de eter şi caută hrană ca un lup sfâşietor.
14] Prin acest supt şi mâncat continuu devine ea mereu mai densă şi mai densă şi tot mai grea. Cu timpul, este ea atrasă iarăşi în aşa măsură de soarele de care a scăpat, că trebuie să înceapă potrivit ordinei să se învârtă în jurul lui. Când cometa trebuie să accepte o asemenea ordine, ea devine o planetă, ca acest pământ, ca luceafărul dimineţii şi al serii, sau ca Marte, Jupiter şi Saturn şi precum, dintre cele multe vouă necunoscute, este fiecare pentru sine o planetă.
15] Acum există o planetă ca atare ce are mereu o foame imensă şi deoarece se află ea mai aproape de soare decât mai devreme ca cometă, de aceea primeşte ea de la el de asemenea o hrănire îndeajunsă, care este totodată o momeală, pentru a o trage iarăşi pe cea care vrea să scape, necontenit mai aproape şi mai aproape la sine şi a o îngropa, după timpuri lungi, pe deplin iarăşi în sine, - o dorinţă lăudabilă a duhurilor din soare din timpuri străvechi create, dar care, având în vedere planetele foarte mari, la care poate fi enumerat şi acest pământ, nu se împlineşte niciodată în felul ei; pentru că, deşi duhurile afurisite în planete sunt încă foarte materiale, ele cunosc însă materia soarelui şi nu au nici o nevoie deosebită şi absolut nici o plăcere de a se unii cu soarele vreodată pe deplin. Ele primesc cu destul de mult drag duhurile şi duhurile mai mici, care vin la ele din soare, ca o întărire şi hrană bună, dar de o unire deplină cu soarele nu vor să ştie ele nimic.
16] Se întâmplă de asemenea uneori, că duhurile odată fugite în compendiumul lor material de bulgăre sunt ademenite şi atrase cu totul în apropierea soarelui; dar râvna imensă de activitate a duhurilor celor mai libere care înconjoară bulgărele tare de soare, căreia în cea mai mare parte îi este de atribuit luminozitatea suprafeţei exterioare a soarelui, înfăptuieşte ca toate duhurile micşorate laolaltă în bulgărele tare să se ridice laolaltă aproape instantaneu la cea mai înaltă activitate posibilă, să cadă resfirându-se şi fiecare începe atunci pentru sine, cum se obişnuieşte a se spune, să caute depărtarea.
17] Urmarea unei asemenea activităţi trezite a duhurilor, care au fost mult timp făcute bulgări laolaltă într-o planetă sau cel puţin într-o cometă deja mai maturizată, este dizolvarea instantanee şi deplină a bulgărelui şi eliberarea a multor mii ori mii şi iarăşi mii ori mii de duhuri, dintre care cele mai multe, învăţate şi învăţate minte printr-o asemenea lecţie, se duc de îndată în dreapta ordine a vieţii şi devin duhuri de îngeri creeate din străvechi timpuri şi devin apărători folositori ai fraţilor lor de viaţă mai puţini liberi, precum şi ai acelora care zac în bulgărele tare şi ei contribuie cu mult la eliberarea mai rapidă a aceloraşi.”

Ev.04. Capitolul 106

01] (Domnul:) “O parte a unor asemenea duhuri dizolvate doreşte să mai parcurgă calea în trup pe o oarecare planetă. Unele o parcurg şi în soare, într-o oarecare zonă, care li se potriveşte fireşte cel mai bine; numai pe acest pământ se duc foarte puţine, pentru că aici li se pare calea trupului prea ostenitoare, pentru că aici trebuie să renunţe chiar şi la toate amintirile în privinţa unei stări anterioare şi să păşească de la început pe deplin într-o nouă existenţă, ceea ce nu este cazul pe celelalte planete şi corpuri cereşti.
02] Pentru că, în primul rând, duhurilor întrupate le rămâne acolo mereu o reamintire în felul visului la stările de dinainte şi urmarea acestui fapt este că oamenii de pe celelalte planete şi corpuri cereşti sunt deja din temelie cu mult mai înţelepţi şi lucizi decât cei de pe acest pământ. Dar, în schimb, ei nu sunt capabili de nici o dezvoltare către o treaptă mai superioară a vieţii libere. Ei se aseamănă, cum am atins deja odată această problemă, mai mult cu animalele acestui pământ, care au deja din natura lor o anumită educaţie din instinct pentru existenţa lor, în care lucru dovedesc ele mereu o iscusinţă şi desăvârşire mare, aşa încât omul, cu toată mintea lui, n-ar fi în stare să le imite în chiar multe lucruri. Dar încercaţi acum să educaţi un animal dincolo de aceste lucruri şi voi nu veţi fi în stare să-l învăţaţi multe lucruri rodnice!
03] Există într-adevăr unele, care adoptă atâta educaţie, că pot fi atunci folosite la nevoie pentru o muncă extrem de simplă şi foarte dură, ca boul pentru tras, calul, măgarul şi cămila pentru cărat, un câine pentru a căuta urma, pentru vânat şi punere în mişcare; dar dincolo de acestea nu veţi fi în stare să le învăţaţi multe alte lucruri şi cu o limbă vorbită nu va merge absolut deloc. Motivul e simplu şi constă în aceea, că o reamintire trunchiată a stărilor lor de dinainte le ţine prizoniere şi ocupă necontenit ca o judecată duhurile animalelor, ele trăind prin urmare într-o anumită amorţeală.
04] Se întâmplă că doar oamenilor acestui pământ, caz niciunde întâlnit, că ei pierd toată reamintirea şi încep de aceea de la debut o ordine şi o educaţie cu totul nouă vieţii, care este astfel înfăţişată, că fiecare om poate să crească împreună cu ea până la cea mai deplină asemănare cu Dumnezeu.
05] De aceea pe acest pământ se poate întrupa numai un asemenea suflet care provine dintr-un soare , în care mai sunt toate elementele străvechi laolaltă, dar a parcurs acolo deja o cale trupească şi cuprinde astfel în sine toate acele lucruri specifice a inteligenţei de suflet, care sunt necesare pentru desăvârşirea unei celei mai înalte vieţi duhovniceşti, - sau un suflet provine nemijlocit de pe acest pământ şi a parcurs mai înainte toate cele trei aşa numite împărăţii ale naturii, de la materia cea mai necioplită a pietrei prin toate sedimentele minerale, de acolo prin întreaga lume a plantelor şi la sfârşit prin întreaga lume a animalelor în apă, pe uscat şi în aer.
06] Dar să nu cumva se ia aici trupul de materie în considerare, ci elementul sufletesc-duhovnicesc din conţinutul învelişului acestuia; pentru că învelişul este, ce-i drept, de asemenea sufletesc-duhovnicesc în analiza ulterioară, dar el este în sine încă prea obişnuit, prea greoi, prea dur şi este încă o expresie prea grea a dragostei de sine, a lăcomiei, a înfumurării şi a savurării celei mai greoaie şi leneşe a setei mânioase de putere celei mai lacome, zgârcite şi aducătoare de moarte. O asemenea materie trebuie preluată printr-o putrezire multiplă şi printr-o trecere dincolo numai parţială în substanţa mai curată de învelire a sufletului şi de îmbrăcare a lui; pentru substanţa sufletului propriu zisă nu va fi din acesta într-adevăr nicodată ceva de folosit.
07] Există de aceea pe acest pământ mai multe soiuri diferite de minerale, plante şi animale decât pe toate celelalte planete şi sori, fireşte fiecare luată pentru sine în parte. Toate laolaltă ar aduce la iveală o sumă de soiuri mai mare, dar pe fiecare corp ceresc de altundeva luat distinct în calcul nu există în tot spaţiul creaţiei nici a o suta mia parte de atâtea soiuri ca aici pe acest pământ în fiecare dintre ale lui trei împărăţii. Tocmai de aceea este menit numai acest pământ singur să poarte copiii lui Dumnezeu în sensul cel mai deplin adevărat.
08] Dar cum şi de ce un asemenea fapt? Se are cu acest pământ o esenţă extrem de specifică a lucrului. El aparţine, ce-i drept, acum ca planetă de acest soare; dar nu este, privit sever, aşa ca toate celelalte planete – cu excepţia acelei una dintre Marte şi Jupiter, dar care, din anumite motive rele, a fost distrusă deja cu şase mii de ani în urmă sau, de fapt, a fost distrusă de sine însăşi şi de către locuitorii ei – din acest soare, ci are formarea lui, iniţial deja din soarele central din începuturi şi este, într-o anumită privinţă, cu mult mai bătrân, cu un timp pentru voi neimaginabil, decât acest soare. Dar el a început să existe de-abia de fapt trupeşte, după ce acest soare începuse deja de mult, ca bulgărele a unei lumi formate, prima rotire în jurul soarelui său central şi a tras atunci la sine partea lui de fapt material-trupească totuşi în cea mai mare parte din acest soare.”

Ev. 04. Capitolul 107

01] (Domnul:) “Înainte cu multe mii ori mii de ani pământeşti a fost el (pământul) trupeşte cu o parte însemnată mai greu şi duhurile lui au fost foarte tare presate. Atunci s-au înfuriat duhurile mai rele şi s-au debarasat, cu o masă chiar multă foarte dur materială, de el şi au plutit în decursul a multe milenii în traiectorii foarte neordonate în jurul acestui pământ.
02] Deoarece toate aceste părţi au fost, cu excepţia câtorva bulgări, cu totul moi şi pe jumătate fluide şi deoarece întreaga masă era într-o rotaţie persistentă, de aceea întreaga masă a devenit în sfârşit o bilă mare a cărei rotiri în jurul axului era mult prea înceată pentru diametrul ei mic, pentru a menţine lichidul într-un mod uniform pe suprafaţa ei, totuşi nu pe deplin nesemnificativă, pentru că rotirea în jurul acestui pământ era dimpotrivă una foarte rapidă, în consecinţa cărui lucru tot lichidul trebuia să rămână mereu pe partea opusă a pământului, în virtutea vechii forţe centrifugale.
03] Dar prin acest lucru a fost împins centrul de greutate propriu zis al acestui bulgăre rotund necontenit mai mult către acea parte, unde se aflau continuu toate lichidele şi de aceea a trebuit să înceteze propria şi prea înceata rotaţie de ax a acestui bulgăre, cu timpul, pe deplin – când bulgărele însuşi a fost mai compact, prin care apa nu mai putea să se strecoare atât de rapid şi când valurile duse cu sine se loveau prea greu şi rezistent de pereţii abrupţi de stâncă deveniţi înalţi – şi întregul bulgăre a început atunci să-i arate pământului, de la care fusese aruncat în afară, numai una şi aceeaşi faţă.
04] Şi acest lucru a fost de asemenea bine, ca duhurile prea îndărătnice ale acestuia să poată savura cât de bine este a se afla prinse într-o materie extrem de uscată şi lipsită de aproape toată hrană. Şi în acelaşi timp serveşte această parte a lunii (pentru că acel bulgăre aflat în discuţie este tocmai luna noastră), de când este acest pământ locuit de oameni, ca sufletele oamenilor extrem îndrăgostite de lume să fie acolo trimise şi de acolo, înzestrate cu un înveliş aer-materialic, să poată privi în decursul a câtorva mii de ani într-un mod destul de săturabil la pământul lor frumos de la o depărtare mare de o cale de peste o sută de mii de ore şi să se compătimească pe ele înşişi, că nu mai sunt locuitorii lui zgârciţi. Dar că ele, în ciuda a tot dorul lor aprig, nu pot ajunge iarăşi jos la pământ, pentru acest lucru se îngrijeşte în cel mai bun mod. Câţiva eoni de ani pământeşti le vor aduce la chibzuinţă încetul cu încetul şi pe cele mai îndărătnice!
05] Voi aţi văzut acum, cum s-a format toată creeaţia lumilor materiale, până la luni şi planete, care s-au format aproape peste tot, unde există ele, în acelaşi fel, au aceeaşi natură şi servesc acum la acelaşi scop.
06] Dar aşa cum şi din care motiv a reieşit din începuturi toată creaţia lumii materiale, pănâ jos la luni, din duhuri căzute înăuntru în sine, în tot acelaşi fel au reieşit cu timpul munţii, ca prime plante uriaşe ale unei lumi şi apoi tot felul de plante, animale şi la sfârşit omul însuşi pe corpurile cereşti tari şi grele.
07] Duhurile mai bune se smulg violent de la presiunea mereu crescândă a materiei, dizolvând-o pe cea a lor proprie cu puterea voinţei lor. Ele au putut să treacă de îndată dincolo în ordinea duhurilor curate; dar imboldul vechi exercită încă şi puterea lui veche. Dragostea de sine se trezeşte iarăşi, planta suge, animalul mănâncă şi sufletul omului caută, păşind de-abia din nou în vechea formă de Dumnezeire, extrem de lacom mâncare materială şi o aceeaşi tihnă trândavă; el trebuie de aceea să se înfăşoare de îndată cu un trup material, dar care este mai gingaş decât materia veche, păcătoasă. În ciuda trupului gingaş creşte, sufletul pur atât de mult în dragostea de sine, că el ar deveni pe deplin iarăşi o cea mai tare materie, dacă n-aş fi băgat Eu un păzitor în inima lui, o scânteie mică a Duhului Meu de iubire.”

Ev. 04. Capitolul 108

01] (Domnul:) “Voi aţi auzit de răul pământesc – cel puţin voi evreii cu siguranţă! Ce este acesta şi în ce constă el? Vedeţi şi ascultaţi!
02] El este vechea dragostea de sine ca tată al minciunii şi a toate relele din ea; dar minciuna este materia veche, păcătoasă, care de fapt nu este nimic altceva decât o apariţie slobodă şi păcătoasă a dragostei de sine, a lăcomiei, a egoismului, a înfumurării şi a lăcomiei de domnie.
03] Toate acestea s-au format, ce-i drept, din imboldul necesar, pe care trebuia să-l pun în duhuri din pricina recunoaşterii proprii voinţe libere; dar deşi a fost imboldul necesar, aşa nu i-a fost absolut nici o necesitate, ca urmare, devenirea păcătoasă a lumii materiale. Ea a fost doar o urmare permisă din ordinea Mea, din păcate necesară a aceea că atât de multe duhuri n-au vrut să reziste imboldului, deşi ar fi fost în stare, - tot aşa de bine cum au fost în stare de acest lucru de şase ori atât de multe duhuri creeate din străvechi timpuri, dintre care ne stă acum unul la dispoziţie aici şi care poartă numele de Rafael.
04] Duşmanul, care a împrăştiat necontenit neghina printre grâul curat şi care încă o mai împrăştie şi o va mai împrăştia mult timp, este prin urmare vechea dragoste de sine şi suita ei acum vouă cunoscută este neghina şi în sensul cel mai larg esenţa a toată materia, minciuna, a tot satana şi diavol, oricum înfăţişat.
05] Dar cuvântul Meu este sămânţa de grâu aleasă şi curată şi voinţa voastră liberă este ogorul în care semăn şi pun Eu ca semănător a toată viaţa sămânţa cea mai curată a ordinii Mele veşnice.
06] Dacă nu vă lăsaţi copleşiţi de iubirea de sine, ci dacă o combateţi uşor şi puternic cu sabia înfocată a dragostei către Mine adevărate şi celei mai dezinteresate de sine şi a dragostei către fraţii şi surorile voastre în calitatea de semeni ai voştri, atunci veţi menţine ogorul curat de toată neghina şi veţi intra în ziua de apoi voi înşivă în împărăţia Mea ca fiind rodul cel mai curat şi preţios şi acolo veţi vedea şi veţi conduce creaţii noi şi curat duhovniceşti, pe veci!
07] Dar fiţi bine atenţi, ca duşmanul, sau iubirea de sine din voi să nu cuprindă un loc nici măcar cât un atom de mare; pentru că acest atom este deja un germene al adevăratei neghine, care poate, cu timpul, să confişte pe deplin pentru sine voinţa voastră liberă şi partea voastră curat duhovnicească trece atunci tot mai mult dincolo în neghina materiei, unde voi înşivă deveniţi atunci o minciună, pentru că toată materia este vizibil, ca ceea ce este ea, o cea mai veritabilă minciună!
08] Cel mai mic atom al iubirii de sine în voi, acum ucenicii Mei, devine în mii de ani munţi întregi, plini de cea mai otrăvitoare neghină şi cuvântul Meu va fi pus la zid pe uliţe şi străzi împrejmuit cu gunoiul cel mai rău, ca nu cumva să se lovească de acesta vreo minciună plină de înfumurare şi ură! Dar dacă rămâneţi curaţi în ordinea Mea, veţi vedea lupii cu mieii sorbind apă dintr-un pârâu.
09] Eu v-am dat acum o explicaţie, despre care până acum nu i-a fost pus încă nici unui duh ceva în cuget, ca să puteţi trage concluzia din aceasta, cine este Acela, Care este singurul Care vă poate da o asemenea învăţătură şi de ce este El în stare de aşa ceva. Doar din pricina învăţăturii desigur nu, ci din pricina adevăratei fapte, potrivit cu această învăţătură! Dar ca să nu fiţi voi numai ascultători înfumuraţi şi surprinşi a unor învăţături, pe care nu le-a propovăduit niciodată cineva înainte de Mine într-un mod atât de deschis precum Eu acum oamenilor. Nu este de asemenea îndeajuns, că recunoaşteţi acum limpede, că un asemenea lucru v-a vorbit Dumnezeu Însuşi, Tatăl din veşnicie, ci voi trebuie să cercetaţi sever inima voastră, dacă în dragostea ei nu sălăşluieşte vreun atom de neghină. Dacă găsiţi un asemenea lucru, stârpiţi-l împreună cu toate rădăcinuţele cât se poate de mici şi deveniţi activi din belşug potrivit cu ordinea Mea vouă acum deja nu mai necunoscută, aşa veţi secera din aceasta pe veci adevăratul folos al vieţii!
10] Ca să şi puteţi vedea, cum sunt toate acestea, ce v-am explicat acum, vreau să vă deschid ochii pentru o scurtă perioadă de timp, că să puteţi vedea toate acestea şi din propria experienţă. Fiţi de aceea acum bine atenţi la toate ce le veţi vedea!”

Ev. 04. Capitolul 109

01] La această explicaţie nu s-a aşteptat într-adevăr nimeni din motive lesne de înţeles şi o mirare şi minunare trecea acolo prin toţi cei prezenţi, care n-avea nimic cu ce să se asemene, tot aşa ca şi explicaţia Mea.
02] Mulţi se loveau în piept şi urlau peste măsură de tare: “Doamne, Doamne, Doamne, omoară-ne, pentru că noi ne aflăm în faţa Ta ca nişte buturugi de păcate prea grosolane şi mari; şi toate acestea prin vina noastră conştientă şi inconştientă foarte proprie! Tu singur eşti bun şi sfânt; dar toate celelalte, ce poartă aici un înveliş material, sunt rele şi în sine demne de blestemat. O, Doamne, cât de mult timp vom păşi în propria noastră materie? Când vom fi eliberaţi de blestemul vechi?”
03] Spun Eu: “Tocmai acum, deoarece Eu Însumi binecuvântez toată materia prin faptul că Eu Însumi M-am împins înăuntru în blestemul vostru vechi şi i-am adus binecuvântarea prin acest lucru! Toată ordinea veche a cerurilor vechi încetează împreună cu cerurile şi acum se face un cer nou şi o ordine nouă pe baza materiei acum prin Mine binecuvântată şi întreaga creaţie, precum şi acest pământ, trebuie să primească o organizare nouă.
04] După ordinea veche nu putea nimeni, care s-a aflat odată în materie, să ajungă în ceruri; dar de acum încolo nu va putea ajunge nimeni cu adevărat la Mine în cerul cel mai înalt şi curat, care n-a parcurs asemeni Mie calea materiei şi a cărnii.
05] Oricine va fi botezat de acum încolo în numele Meu cu apa vie a dragostei Mele, potrivit cu puterea şi fapta în privinţa Duhului, a învăţăturii Mele şi în numele Meu, de la acela s-a şters pe veci vechiul păcat strămoşesc şi trupul lui nu va mai fi astfel o peşteră veche de ucigaşi în ceea ce priveşte păcatul, ci un templu al Duhului Sfânt.
06] Dar fiecare să fie aici atent, ca el să nu-l necurăţească din nou prin buruiana veche şi otrăvitoare a dragostei de sine! Păziţi-vă numai de aceasta, căci atunci veţi sfinţi trupul şi sângele vostru; şi când duhul curat va ajunge în voi la supremaţia absolută, atunci sufletul nu va învia numai în duh şi prin acesta, spre viaţa veşnică, desăvârşită, ci şi carnea trupului şi sângele împreună cu pielea şi părul!
07] Vedeţi, ce diferenţă este aici între mai devreme şi acum! Dar aşa cum se rânduieşte acum acest lucru, aşa va şi rămâne el pe veci.
08] Soarele care fusese mai înainte plin de blestem, va fi de acum încolo plin de binecuvântare şi tot aşa tot ce are în spaţiul nemărginit o existenţă oricum înfăţişată! Pentru că aşa cum v-am spus, în acest fel preschimb Eu totul într-o stare nouă (2 Petr. 03, 13) şi toate structurile vechi trebuie să fie schimbate, findcă Eu Însumi M-am schimbat prin aceea, că M-am îmbrăcat cu materia.
09] Dar acest lucru îl adaug şi spun: Cine nu va crede şi nu va fi aici botezat cu apă şi cu Duh în şi întru numele şi cuvântul Meu, pentru acela va rămâne valabilă starea cea veche! Asemenea oameni nu vor ajunge în împărăţia Mea şi nu mă vor vedea în lumea de dincolo, ci vor rămâne la graniţele cele mai exterioare ale împărăţiei Mele, unde va fi mult întuneric şi noapte şi multă jale şi scrâşnire a dinţilor. Şi lumina cea mai curată de viaţă a cerurilor nu va pătrunde altfel la ei, decât cum pătrunde lumina unei mici stele fixe către acest pământ şi ei vor şti pe deplin despre adevăratele ceruri de viaţă ale Mele tocmai atât de mult, precum ştiu oamenii acum, aici, cum arată acolo stelele fixe şi ce se află în ele. Oamenii pot să se gândească mereu, zi şi noapte în decursul a o mie ori o mie de veacuri, ce sunt acolo sus aceste puncte strălucitoare, căci aşa vor şti ei şi după această perioadă lungă a timpului tot aşa de mult, cum ştiu ei acum aceste lucruri. Într-adevăr, se vor scula, cu timpul, oameni, care vor inventa aici arme ale ochiului, pentru a vedea obiecte depărtate pe deplin într-un asemenea fel, de parcă s-ar afla ele în deplina apropiere; dar cu stelele fixe nu vor izbuti ei totuşi niciodată nimic, pentru că acestea se află mult prea departe de pământ.
10] Şi tot aşa vor fi puşi în situaţia aceasta în lumea de dincolo păgânii, care n-au crezut şi n-au fost botezaţi, chiar şi în cea mai bună sferă a lor şi vor privi cerurile Mele din cea mai mare depărtare şi le vor judeca pe acestea, precum privesc acum oamenii cerul pământesc înstelat şi precum scot ei la iveală judecăţile lor în privinţa acestuia. Ei vor şti după un mileniu într-adevăr ceva mai mult despre acesta decât acum şi vor descoperi cel mult, că acestea sunt o sumedenie de sori; dar ce este un soare, cum străluceşte el, cât de mare şi cât de departe se află el, cât de multe planete se rotesc în jurul lui, cum sunt alcătuite acestea, ce fel de locuitori trăiesc pe ele, ce fel de obiceiuri, limbi şi datini există acolo, - aceste lucruri nu le vor desluşi ei cu mintea lor!
11] Şi dacă voi, care ştiţi acum multe, le-aţi spune cumva aceste lucruri, ei nu v-ar crede totuşi; pentru că o minte curat lumească, precum este ea acum la mulţi păgâni ca la ea acasă într-un mod aşa solid, nu crede în nimic, ce nu poate vedea şi cuprinde cu mâinile.
12] Da, Eu voi trezi bărbaţi şi femei în acele timpuri viitoare într-adevăr de asemenea pe ici pe colo printre adevăraţii mărturisitori ai numelui Meu, cărora toate tainele cerurilor şi ale lumilor le vor fi destăinuite de către Mine prin inima lor plină de iubire (Apg. 02, 17f; Joel. 03, 01); dar vor fi puţini, care le vor accepta pe acestea ca un ceva convingător adevărat!
13] Acelora cărora le vor fi relevate aceste lucruri, aceia vor fi în centrul atenţiei şi vor avea o bucurie mare şi vor slăvi şi mări numele Aceluia, Care le-a revelat asemenea lucruri care sunt pentru ei ca şi pe deplin adevărat convingătoare, la care altfel nu poate pătrunde vreodată nici o minte omenească.
14] Da, vor mai fi în viitor oameni pe acest pământ, în faţa căror văz întreaga făptură va fi deschisă, ca un sul al unei scripturi secrete; dar niciunuia care n-a crezut mai înainte în numele Meu şi care n-a fost botezat în Acelaşi, nu-i va fi împărtăşită o asemenea milostivire!”