Un vis implinit - dorinta de a avea un copil

Un vis implinit (din Formula AS)

Citesc cu mare placere "Formula As" si deseori am fost surprinsa de destainuirile unor persoane. Din articolele acestora, am concluzionat ca destinele multor semeni sunt uneori directionate de o forta nevazuta, divina. Va marturisesc ca si eu, la varsta de 37 ani, am fost subiectul unui miracol, am trait o minune. Desi casatorita de 14 ani, visul meu si al sotului meu - de a deveni parinti - nu se realiza. Zilele curgeau precum o fulgerare efemera. Am urmat o perioada de timp un tratament medical, am suportat o interventie chirurgicala (celioscopie), am batut la usile multor medici, insa raspunsul acestora era clar - nu pot avea copii! Ce mai era de facut, in aceste imprejurari? Un singur lucru - sa cred intr-o minune a bunului Dumnezeu! Seara, ma culcam trista, insa ma alina icoana Maicii Domnului, pe care o aveam sub perna si pe care o imploram sa faca o minune. Continuam sa repet oriunde ma aflam - pe strada, la masa, la serviciu, in pauza, urmatoarea rugaciune: "Doamne, numai Tu singur ma poti ajuta, nu ma lasa, daruieste rod pantecului meu si prunc dupa voia Ta si o sa-Ti slujesc Tie toata viata". In cele din urma, eu si sotul meu am hotarat sa infiem o fetita de la Casa de Copii Gaesti. Iata insa ca de la o vreme aveam sentimentul ca se petrece o schimbare in organismul meu. Nu ma simteam bine... Intr-o zi de vineri, la insistentele unei bune prietene, am mers la cabinetul d-nei doctor Turculet, de la Spitalul Filantropia din Bucuresti, un om extraordinar si un medic de exceptie, in vederea unei consultatii.

Vestea pe care aceasta mi-a comunicat-o m-a socat. In sfarsit, dupa 14 ani de casnicie si de pelerinaj la numeroase biserici si manastiri, dupa ani de post si de rugaciune, Miracolul s-a infaptuit: purtam in pantec un copil.
De aceasta veste s-a bucurat mult tatal meu - un om minunat - pe care-l iubeam enorm! Din pacate, o boala crunta l-a rapus si s-a stins din viata inainte de a-si cunoaste nepotica. Poate ca in alte conditii nu reuseam sa depasesc acest moment dramatic din viata mea, insa copilul pe care-l purtam m-a ajutat sa inteleg ca moartea este un fenomen natural, doar o despartire temporara de cei dragi. O stea de pe cer cadea, facand loc unei mici stelute care se nastea. Tatal meu a trecut in nefiinta cu sufletul impacat... era convins ca Maica Domnului ma va calauzi in continuare si voi naste fara probleme un copil sanatos. Acest lucru s-a si realizat de altfel... Cred ca fetita mea, Maria-Oana, este intr-un fel continuarea existentei bunicului sau, care o vegheaza de acolo, din cer...
In loc de epilog - dau un sfat celor deznadajduiti: nu incetati sa credeti in bunul Dumnezeu, sa aveti rabdare, si orice vis poate deveni realitate! Cineva, acolo sus, ne iubeste!
Cu speranta ca veti publica aceste randuri, va multumesc!
Mihaela Neagu - com. Gura-Foii, jud. Dambovita