Poze cu Iisus

Faustina Kowalska

Sora Faustina Kowalska (1905-1938) a fost beatificată în anul 1993 de către papa Ioan Paul al II-lea. A fost canonizată sub numele de Maria Faustina Kowalska în ziua de 30 aprilie 2000, duminică în care Sfântul Părinte a stabilit sărbătoarea Îndurării Divine: prima duminică după Paşte (Duminica Albă).

La canonizare, Sfântul Părinte a vorbit detaliat despre semnificaţia teologică a acestei sărbători. "Înainte de a le fi dat apostolilor puterea de a ierta păcatele, Isus le arată mâinile şi coasta sa. El îndreaptă, aşadar, atenţia asupra stigmatelor sale, mai ales asupra celei din inimă. Acesta este izvorul din care ţâşnesc valurile de îndurare, care se revarsă asupra omenirii. Din această inimă ź vede sora Faustina pornind două raze luminoase care luminează lumea". Prin patima, moartea şi învierea Domnului le vine harul iertării păcatelor oamenilor tuturor timpurilor. Misterul pascal este nedespărţit, aşadar, de misterul îndurării divine".

La 22 februarie 1931 a avut o viziune în care l-a văzut pe Isus îndurătorul care i-a spus: "Pictează o icoană care să reprezinte ceea ce vezi acum". Sora Faustina s-a străduit să picteze singură tabloul după cum i-a cerut Domnul, dar cunoştinţele de pictură îi erau insuficiente. Primul tablou după indicaţiile surorii Faustina a fost terminat în iunie 1934 şi expus pentru prima dată în public între 26 şi 28 aprilie 1935 la Poarta Înaltă a sanctuarului Ostra Brama (Vilnius), la încheierea solemnităţilor anului jubiliar 1935. Deşi se mai păstrează şi astăzi în biserica "Sfântul Duh" din Vilnius, nu acesta, ci cel datorat pictorului Adolph Hyla (în ordine cronologică al treilea; pictorului E. Kazimierowski a pictat al doilea tablou) este cel mai cunoscut tablou al lui Isus cel îndurător. Tabloul pictat de Hyla a fost sfinţit la 16 aprilie 1944 şi aşezat în capela Congregaţiei "Maicii Domnului a Îndurării" din Cracovia, împlinindu-se astfel dorinţa Domnului: "Doresc ca acest tablou să fie cinstit, întâi în capela voastră, apoi în lumea întreagă. "

Isus apare îmbrăcat într-o haină albă, ca un medic al sufletelor; cu mâna dreaptă binecuvântează, iar cu mâna stângă arată şi atinge inima sa străpunsă de suliţă. Din inima sa ies două raze, care înseamnă sânge şi apă. La picioarele icoanei se află o inscripţie: "Jezu, ufam Tobie" ("Isuse, eu mă încred în tine").

Sr. Faustina a fost nominalizată între primele zece personalităţi catolice ale secolului XX.
În viaţa ei scurtă - a murit la 33 ani -, ea a depăşit greutăţile şi suferinţele prin forţa credinţei, din dragoste înflăcărată pentru Dumnezeu şi pentru suflete, pentru care s-a sacrificat în mod eroic.

La porunca primită de la directorului ei spiritual, a consemnat în Jurnal experienţele sale mistice extraordinare, care ne-o dezvăluie ca pe una dintre cele mai mari mistice ale timpurilor recente. Carte extraordinară, de o frumuseţe unică şi religiozitate profundă, Jurnalul se numără deja printre scrierile de referinţă ale misticii creştine. Între altele, a consemnat noaptea întunecată pe care a trăit-o; este un exemplu concret frapant, care se încadrează perfect analizei clasice a acestui fenomen mistic datorate sfântului Ioan al Crucii.

Isus a ales-o să fie mesageră a îndurării sale divine: "Fiica mea, vorbeşte lumii despre îndurarea mea, pentru ca să ştie că ea e nesfârşită. Fă tot ce-ţi stă în putere pentru a răspândi cinstirea îndurării mele. "
În principal, Isus i-a cerut: pictarea unui tablou al său, cunoscut astăzi în toată lumea sub numele inscripţiei pe care-o poarta "Isuse, eu mă încred în tine", legat de promisiuni deosebite; instituirea sărbătorii Îndurării Divine; răspândirea novenei la îndurarea divină, ca pregătire pentru această sărbătoare; întemeierea unui nou ordin călugăresc, a căror membri au misiunea principală de a implora îndurarea divină pentru lume.

Despre cât este de important să avem într-adevăr încredere în Dumnezeu îi lămureşte Isus surorii Faustina printr-un exemplu extrem de simplu: "Fiica mea, imaginează-ţi că eşti stăpână peste întregul pământ şi ai posibilitatea să hotărăşti totul aşa cum doreşti. Ai puterea să faci tot ce vrei şi, la un moment dat, la uşa ta bate un copilaş tremurând, cu lacrimi în ochi, dar cu mare încredere în bunătatea ta şi-ţi cere nişte pâine, pentru a nu muri de foame. Cum ai proceda cu un asemenea copil?" Am răspuns: "Isuse, i-aş dat tot ce mi-ar cere şi încă de o mie de ori pe atât." Domnul mi-a răspuns: "Aşa procedez şi eu cu sufletul tău..."