Sindrom anxios-depresiv
2 participanți
Pagina 1 din 1
Sindrom anxios-depresiv
Bună ziua, domnule SCARFACE, ma numesc Petronela am 37 de ani, un copilaș de 2 ani și luniși de curând (iulie anul acesta) am aflat diagnosticul meu (sindrom anxios depresiv). Aveam stări de nervozitate, amețeli, slăbiciune generala, stări de vomă, izolare și plâns, dureri de stomac și diaree și stare de neliniște generala, tremur general, parca eram băgată în priza. Am apelat la un homeopat din Timișoara și mi-a prescris Sepia ch30 apoi ch200, gelsemium ch200, natrium muriaticum ch200 și ultima data natrium mur. Lm4 (în trecut am mai luat lm1, lm2 și Lm3 și m-am oprit) din care am luat trei zile câte 5 pic/zi și m-am oprit ca sau agravat simptomele. Am mai făcut și câteva ședințe de acupunctura și tot nu ma simt bine, am stări intense de tremur și agitație și implicit greata, psihic sunt mai bine dar tremurul și agitația, neliniștea care nu ma lasă să mă odihnesc noaptea ma termina. Iau extract de tei argintiu, capsule din plante - confort emoțional-dar nimic. Va rog din suflet ajutați-mă să-mi revin.
Petty257- Mesaje : 1
Data de inscriere : 05/09/2018
buna
incearca sa respecti un program de somn ce tine cont de lumina, deci cand e intuneric sa nu lucrezi, pauze de 10 min la fiecare ora, pauze cand e zgomot f mare in jur....
eds- Mesaje : 9
Data de inscriere : 01/12/2016
Subiecte similare
» Remedii homeopate si naturiste pentru arsuri si opareli (si de gradul 2 sau gradul 3)
» Copil anxios care nu mananca mai nimic
» Sindrom discordant (Schizofrenie)
» hemiplegie cu sindrom vertiginos
» Copil anxios care nu mananca mai nimic
» Sindrom discordant (Schizofrenie)
» hemiplegie cu sindrom vertiginos
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
|
|