Avem mare nevoie de îmbrățișări

http://psihosfat.wordpress.com/2012/02/09/puterea-unei-imbratisari/

"Puterea unei îmbrățișări

Fiecare dintre noi a simțit nevoia unei îmbrățișări, a unei îmbățișări în care să simți căldura, iubirea sinceră, necondiționată a celuilalt. Îmbrățișarea este considerată a fi un gest, așa este, însă gestul acesta poate fi formal sau poate fi sincer, pornit din suflet, deschizând larg ușa inimii tale pentru a-l primi pe celălalt în spațiul sufletului tău. Îmbrățișarea permite contactul cu celălalt și atunci când e făcută din toată inima ea poate fi miraculoasă, poate să topească barierele, scuturile pe care le avem. Condiția unică: să fie făcută din tot sufletul, sincer, cu drag.
Pentru mine îmbățișarea este un act de iubire față de oameni, spun oameni pentru că atunci când o fac am în fața mea doar omul, atât.
Am descoperit cu tristețe că sunt din ce în ce mai mulți copii, tineri care nu știu să îmbrățișeze, să se lase îmbrățișați și asta se datorează educației, lipsei de iubire manifestată. Părinții își aduc copiii la terapie din diferite motive, însă am constatat că de fapt problema este la părinți nici de cum la copii. Asta pentru că părinții nu știu să mai fie părinți, ocupați fiind cu diferite probleme profesionale, financiare și lista ar putea continua, ei nu mai au timpul necesar pentru a se ocupa și de copii. Astfel că, încearcă să compenseze această lipsă a prezenței lor în viața copiilor cumpărându-le zilnic (cei care își permit) jucării sau tot felul de cadouri, care o dată cu vârsta copilului devin tot mai costisitoare și au pretenția ca odrasla să fie cuminte, să aibă rezultate foarte bune la învățătură și dacă nu se întâmplă așa, nu-i nimic, vine tata/mama la grădiniță sau la școală și se aranjează lucrurile. Se întreabă de ce copilul e apatic sau nu ascultă. E normal să fie așa, deoarece își cere dreptul la iubire, la atenție, la timp petrecut împreună și e în stare să facă cele mai mari năzbâtii pentru a le atrage atenția părinților că există. Părinții au nevoie să-și amintească să fie cu adevărat părinți prezenți în fiecare moment al existenței copilului, să nu uite să-și îmbrățișeze puiul, indiferent de vârstă, să o facă astfel încât să se simtă că îi pasă, că este important pentru el, să-i asigure nu numai hrana fizică, ci și pe cea emoțională.
Vorbesc despre importanța îmbrățișării pentru că am avut persoane la terapie care nu-și aminteau când au fost și dacă au fost îmbrățișați de părinți. De aceea nu aveau acest gest în obișnuință și li s-a părut puțin ciudat să primească de la mine, o persoană străină. La început au fost reticenți, apoi ei erau primii care făceau gestul, mă îmbrățișau.
Cu puțin timp în urmă am avut o tânără la terapie, cu un trecut traumatizant, o copilărie tristă, cu un părinte alcoolic, violent, o copilărie în care bătăile nu conteneau. Nu a știut ce înseamnă căldura unei îmbrățișări, o vorbă blândă, o încurajare și din acest motiv nici ea nu putea să facă gesturi pline de blândețe cu fiica ei. În schimb îi cumpăra cele mai fitzoase haine de firma, dragă. Să aibă copila, dacă ea nu a avut parte. Și se mira de ce copila încerca să-i atragă atenția, o bâzâia, o punea să se joace cu ea, o sufoca. Am întrebat-o dacă obișnuiește să îmbrățișeze copilul, partenerul de viață, oamenii. A fost oripilată de întrebare, i se părea un gest de slăbiciune. Oare, așa să fie?
Lipsa iubirii în copilărie ne marchează viața, omul se hrănește și cu iubire. Când sufletului îi lipsește iubirea, ne izolăm, ne simțim ignorați, neimportanți, suntem triști. Iubirea este respirația sufletului, oamenii au nevoie de iubire, au nevoie de o îmbrățișare plină de iubire, acea îmbrățișare care topește suferința, care înalță.
Să ne îmbrățișăm unul pe celălalt cât mai des, cu iubire, căldură."