Forum de discutii pe teme de sanatate
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

DOVEDIT ȘTIINȚIFIC: ADN-ul poate stoca informații digitale

In jos

DOVEDIT ȘTIINȚIFIC: ADN-ul poate stoca informații digitale Empty DOVEDIT ȘTIINȚIFIC: ADN-ul poate stoca informații digitale

Mesaj  thaisia Joi Ian 24, 2013 9:55 pm

Într-o secvență de ADN pot fi stocate cantități uriașe de informații


Cantități foarte mari de informații digitale pot fi înmagazinate timp de secole în secvențe de ADN, arată un raport al cercetătorilor britanici, publicat ieri în varianta on-line a revistei de specialitate Nature.

Mai exact, informații care ar încăpea pe un milion de CD-uri pot acum fi stocate într-o eprubetă lungă de de câțiva centimetri, transmite presa internațională. Potrivit livescience.com, procedura de codare a unor fișire audio, video sau a textelor în moleculele de ADN este, în prezent, foarte costisitoare, însă ea ar putea fi aplicată, cu timpul, la scară largă.

Potrivit autorului studiului, Nick Goldman, genetician la Institutul European de Bioinformatică din Marea Britanie, principalele avantaje ale unei astfel de metode de stocare ar fi că informația ocupă mult mai puțin spațiu decât în cazul oricăruia dintre dispozitivele de stocare cunoscute, datele sunt păstrate intacte pentru o perioadă mult mai mare de timp, iar stocarea nu este dependetă de electricitate.

Cu scopul de a rezolva toate problemele de înmagazinare a informației digitale existente în prezent, echipa lui Goldman a ales câteva fișire (un clip de 26 de secunde cu discursul lui Martin Luther King, un PDF cu o lucrare științifică ce detaliază structura ADN-ului, un document text cu toate sonetele lui Shakespeare și o fotografie a institutului) și cu ajutorul unei companii din California (SUA), au reușit să le codeze în structura unor secvențe de ADN.

Ulterior, potrivit phenomena.nationalgeographic.com, cercetătorii au trimis eprubetele la un laborator din Germania, unde ADN-ul a fost dizolvat, analizat, iar fișierele reconstruite în proporție de 100%.

Oamenii de știință spun că descoperirea are o însemnătate uriașă, în condițiile în care un astfel de suport de informații este atât de durabil încât ar rezista inclusiv unei apocalipse.

thaisia

Mesaje : 40
Data de inscriere : 15/01/2013

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum