Consecintele unui atac de cord sau unei morti rapide

Mai jos un pasaj din cartea Dincolo de prag de Lorber in care este descris cazul fericit al unui om credincios si bun care moare de atac de cord si se arata ce se intampla de regula cu cei care mor de o marte brusca: ei nu realizeaza ca au murit si traiesc mai departe intre-un fel de lume virtuala, identica ca cea de pe pamant. Ca urmare nici nu sufera la moarte.
Asa cum este descris si aici:
"După eliberarea de corpul fizic, sufletele imperfecte devin din ce în ce mai întunecate, dar acest lucru se datorează numai propriei lor voinţe, nicidecum unei legi divine. Evident, aceste suflete nu mai au acces la lumea fizică, lucru esenţial, căci dacă ar putea vedea în această lume, ele ar putea face foarte mult rău, îndeosebi acelor persoane pe care le-au considerat dintotdeauna duşmanii lor. Aceste suflete (şi spiritele corespondente) nu mai percep după moartea corpului fizic decât ceea ce le apare în propria lor fantezie, trăind într-un fel de lume inferioară a viselor. Ele rămân de multe ori sute de ani în această lume născută din fantezia lor, fără să ştie nimic de sufletele care continuă să vină din planul fizic, chiar dacă acestea sunt fostele lor rude, care le recunosc de îndată. Ele nu percep decât fantezia lor de lungă durată, astfel încât nu pot fi instruite de îngeri decât prin intermediul corespondenţelor, pe care aceştia din urmă ştiu să le introducă în lumea fantastică a acestor suflete oarbe.§


Scena 3. Un om bogat (3 august 1847)

http://www.wepapers.com/Papers/95763/Dincolo_de_prag_(de_moarte)_-_Dicteu_Divin_prin_Jakob_Lorber

Ne aflăm din nou la căpătâiul unui bolnav, de data aceasta un om foarte bogat, dar care şi-a acumulat cinstit averea, şi-a crescut copiii, educându-i corect, şi nu a ezitat toată viaţa să le dăruiască săracilor, ce-i drept inclusiv prostituatelor sărace, dar tinere, care nu se feresc să se dăruiască trupeşte pentru un ducat. În schimb, a preţuit Sfânta Scriptură, citind-o de multe ori, ferm convins că Iisus era în realitate Iehova. A înţeles acest lucru citind cărţile lui Swedenborg, pe care le-a citit integral, cu excepţia câtorva lucrări neînsemnate.
Această cunoaştere din cărţi l-a făcut de-a lungul vieţii să se enerveze ori de câte ori auzea pe cineva vorbind cu indiferenţă sau cu dispreţ despre Iisus. Dacă întâlnea asemenea „Anticrişti”, cum le spunea el, aceştia se puteau aştepta la consecinţe dintre cele mai neplăcute din partea lui, inclusiv la atacuri fizice. Pe scurt, omul nostru era un model perfect de creştin pur.
El s-a îmbolnăvit la o vârstă destul de înaintată, după un mare banchet la care a mâncat prea mult, dar mai ales pentru că după masa cea îmbelşugată, stropită cu vinuri abundente, care i-au aprins sângele, s-a dedat unor jocuri voluptoase cu o tânără prostituată.
Ajuns acasă, el s-a simţit uşor ameţit, dar a fost convins că era vorba doar de o uşoară stare de beţie. Când a încercat însă să se bage în pat, picioarele l-au lăsat; omul a căzut şi a suferit ceea ce voi aţi numi o moarte fulgerătoare.
Este inutil să menţionăm că membrii familiei sale, alarmaţi, au încercat tot ce le-a stat în puteri pentru a-l resuscita, dar în zadar, căci cei ridicaţi de spiritele angelice nu se mai pot trezi în această lume fizică.
Aşadar, nu putem vorbi prea mult despre agonia fizică a acestui om şi vom trece direct la lumea spiritelor, pentru a vedea cum se va integra el în ea, ce va face şi încotro o va apuca.
Mai întâi de toate trebuie să ştiţi că cei care mor ca urmare a unui atac de cord nu sunt conştienţi de faptul că au murit. Ei nu simt nici o schimbare, nici în casa lor, care rămâne exact aşa cum o ştiau pe pământ, nici în ceea ce priveşte starea lor de bunăstare fizică, exceptând faptul că se simt mult mai sănătoşi decât pe vremea când trăiau pe pământ. În plus, nu văd îngerii, deşi aceştia sunt foarte aproape de ei, şi în general nu văd nimic din lumea spirituală, cu toate că sunt perfect integraţi în ea. Pe scurt, ei continuă să se creadă în lumea fizică. Continuă să mănânce şi să bea, trăiesc în locul în care au trăit dintotdeauna, în casa lor şi în cercul familiei lor, din care nu lipseşte nici un membru.
Exact aceasta este situaţia omului nostru, aflat deja în lumea spiritelor. El se culcă în pat cu o stare de bună dispoziţie, în dormitorul pe care îl cunoaşte foarte bine, absolut identic cu cel de pe pământ. Se întinde confortabil în pat, aşteptând să adoarmă! Ce îl uimeşte la culme pe omul nostru este că de această dată nu reuşeşte deloc să adoarmă, căci spiritele nu ştiu ce este somnul, deşi au şi ele o stare corespondentă, numită odihnă, care nu are însă nimic de-a face cu somnul pământesc.
Să vedem aşadar ce gândeşte şi cum se comportă amicul nostru în această stare, nouă pentru el. el se întoarce către Lini, soţia sa, şi îi spune: „Hei, Lini, dormi?” Lini se ridică din pat şi îi răspunde: „Ce doreşti, dragă Leopold, s-a întâmplat ceva?” Trebuie să precizăm că rolurile soţiei, copiilor şi celorlalţi membri ai familiei sale sunt jucate de câţiva îngeri „sub acoperire”. Omul: „Nu, nu am nimic, slavă cerului! Dar nu simt nici cea mai mică geană de somn. Dacă eşti bună, adu-mi nişte somnifere, poate o să-mi fie mai bine”.
Lini se ridică şi îi împlineşte dorinţa soţului ei. Dar cu toate somniferele, somnul refuză să apară.
După o vreme, omul spune: „Lini, du-te şi mai adu-mi câteva somnifere, căci tot nu pot să adorm. În loc să mi se facă somn, mă simt din ce în ce mai lucid”.
Lini: „Haide, lasă pastilele; să nu-ţi strici stomacul. Mai bine fă dragoste cu mine, poate după aceea o să ţi se facă somn, dacă tot ţii atât de mult să adormi”.
Uimit la culme, soţul îi răspunde: „Dar, dragă Lini, ştii foarte bine că după ce mă întorc de la aceste festine îmi este destul de greu să fac dragoste. Experienţa te-a învăţat că natura refuză să mai coopereze în asemenea cazuri. De aceea, mai bine dă-mi pastilele acelea”.
Soţia: „Ciudat, dragul meu soţ! Am auzit bârfe care susţin că după asemenea festine, bogatul şi piosul Leopold se duce la o oarecare Cilli şi face dragoste cu ea, astfel încât tinerii să poată lua exemplu de la el. dar dacă mai târziu, credincioasa sa soţie, deşi ceva mai vârstnică decât Cilli, îi aduce aminte că este soţia lui, şi dacă – dintr-un motiv sau altul – Leopold nu îşi găseşte somnul, el găseşte întotdeauna o mie de argumente filosofice, teozofice şi Dumnezeu mai ştie de ce altă natură, pentru a se opune cererilor justificate, şi atât de rare, ale soţiei sale legitime. Ascultă, Leopold, prieten al adevărului, după cum te pretinzi, cum te simţi în sinea ta atunci când îmi spui asemenea minciuni ipocrite şi demne de tot dispreţul, mie, care ţi-am fost cea mai credincioasă dintre soţii? De câte ori nu mi-ai descris în culorile cele mai teribile cumplitul păcat al adulterului! Ce ai de spus în favoarea ta, dacă îţi voi aduce argumente dincolo de orice îndoială care vor demonstra că tu însuţi eşti un adulter?”
Absolut consternat, soţul îi spune: „Lini, draga mea, de unde ştii tu asemenea lucruri despre mine? Cu siguranţă, nu puteam să fac aşa ceva decât la o beţie cruntă, şi chiar dacă am făcut-o, mizez pe răbdarea ta creştină în faţa slăbiciunilor mele omeneşti, cu speranţa că nu te vei folosi de ele pentru a dezonora căminul nostru! Fii rezonabilă, scumpa mea soţie, şi nu mai vorbi despre acest subiect. Eu continui să te iubesc la fel de mult ca şi odinioară. Fii bună cu mine, draga mea Lini, şi îţi promit că nu voi mai face niciodată aşa ceva!”
Lini: „Bine, te cred. Atunci când cineva a trăit toată viaţa aşa, înşelându-şi soţia credincioasă cel puţin o dată la două săptămâni, ba chiar îmbolnăvindu-se din când în când din acest motiv, cred că vine timpul când trebuie uitate asemenea acţiuni, despre care Sfânta Scriptură spune: ‚Iubitorii de târfe şi adulterii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu’! Dar mai bine spune-mi, dragul meu soţ atotcunoscător în ale teozofiei, ce ai face dacă Domnul te-ar chema brusc la El? Cât de fericit ai fi într-un asemenea caz? Sau poate că ai primit o dispensă scrisă din partea Domnului în care Acesta îţi spune că poţi să iubeşti până când vei ajunge să te corectezi singur? Nu vreau să spun nimic cu referire la acea Cilli, dar ce ai de spus în ceea ce priveşte ataşamentul tău, indiscutabil de natură amoroasă, faţă de fiica noastră mai mare, pe care l-ai demonstrat fără putinţă de tăgadă înainte de căsătoria ei, păcătuind astfel cumplit înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor? Ce ar fi spus aceştia dacă ar fi ştiut de ruşinea ta? Şi ce crezi că va spune Dumnezeu?”
Încă şi mai uimit, soţul spune: „O, draga mea, începi să mă chinuieşti cu adevărat! Evident, ai dreptate, şi ar fi o prostie din partea mea să neg ceea ce ai spus. Dar este foarte dureros, şi realmente nu pot să înţeleg de ce deschizi acum aceste răni, tu, care nu ai spus niciodată nimic, încercând parcă cu tot dinadinsul să mă distrugi?
Nu uita că noi, oamenii, suntem foarte slabi din punct de vedere trupesc, deşi avem libertatea de a alege, aşa că poţi să mă ierţi pentru toate slăbiciunile mele! Nu uita că Domnul nu a condamnat adulterul, astfel încât un adulter care se căieşte va găsi cu siguranţă înţelegere în faţa Lui! De aceea, nu mă judeca nici tu, draga mea soţie, căci îmi mărturisesc păcatul în faţa ta şi a fiicei noastre, şi mă căiesc pentru el. fie ca şi Domnul Iisus să mă ierte, aşa cum mă vei ierta tu!”
Aparenta soţie spune: „Bine, fie ca toate greşelile tale să-ţi fie complet iertate pentru totdeauna. Dar ai grijă ca de acum înainte să nu mai abuzezi de aşa-zisele tale slăbiciuni, căci în acest caz nu vei beneficia prea mult de pe urma acestei iertări depline, pe care ţi-o acord acum! De aceea, voi mai rămâne o vreme alături de tine, şi voi vedea… de adormit însă, nu vei mai adormi. Ascultă-Mă: nu te mai afli pe pământ, ci ai ajuns în lumea spiritelor! Iar Eu, pe care M-ai confundat din greşeală cu fosta ta soţie, care nu era nici ea prea demnă în ochii Mei, nu sunt soţia ta. Priveşte-Mă: Eu sunt Domnul şi Dumnezeul tău! Dacă doreşti, poţi rămâne aşa cum eşti, dar dacă doreşti să progresezi, părăseşte acest loc în care ai trăit atâta vreme şi urmează-Mă!”
Omul Mă recunoaşte şi cade la picioarele Mele, fără cuvinte.
Dar Eu îi spun: „Ridică-te, căci iubirea ta este mai mare decât păcatele tale, şi de aceea, totul îţi este iertat! Dacă doreşti să Mă urmezi, nu-ţi poţi lua însă şi căminul, căci eşti încă prea ataşat de cele pământeşti. Dar iată, acolo te aşteaptă îngerii care te vor ghida pe calea cea dreaptă. Iar când casa ta pământească va fi curăţată de dorinţe şi pofte de către ghizii tăi, vei găsi un cămin nou, alături de Mine, pentru totdeauna! Amin!”
După cum vedeţi, am avut de data aceasta de-a face cu o altă „apă”. Unele suflete rămân multă vreme în această stare naturală, în care a ajuns omul nostru. Motivul pentru care el a rămas doar o perioadă foarte scurtă a fost legat de faptele lui bune pe vremea când trăia pe pământ, care au fost foarte numeroase, dar şi de remuşcarea lui atunci când l-am criticat, care a fost spontană şi sinceră.

Urmatorul pasaj din aceeasi carte este scris prin intermerdiul unui mediu chiar de catre Jakob Lorber, cel care in timpul vietii a scris, prin dicteu divin randurile de mai sus si care descrie drumul in lumea de apoi a lui Lorber insusi, povestit chiar de el insusi.

"Un mesaj din lumea de dincolo
(18 februarie 1861)
Acest mesaj provine de la un spirit care l-a cunoscut pe Lorber în timpul vieţii sale pământeşti şi căruia i s-a permis să comunice cu Jakob Lorber, pentru a-i relata tranziţia sa din lumea fizică în cea spirituală, precum şi primul său contact cu sfera pământului spiritual, care înconjoară pământul natural. Prima comunicare s-a făcut la data de 18 februarie 1861:
B.: „Te salut, dragă prietene! În starea de singurătate oarecum neplăcută în care am ajuns aici m-am gândit de multe ori la tine şi la ceilalţi prieteni ai noştri, şi mi-am adus aminte de multe ori de orele în care obişnuiam să discutăm despre diferite chestiuni spirituale. Voinţa atotputernică a Domnului m-a chemat însă din lumea voastră, şi am ajuns aici în anumite condiţii oarecum neplăcute, datorate exclusiv propriilor mele greşeli. Am dorit să îmi corectez toate greşelile comise în viaţa mea pământească şi am încercat din răsputeri acest lucru, dar în zadar. Aşa se explică de ce nu am avut timp să apar în faţa ta, deşi eram pe deplin conştient că aş fi putut să o fac, dacă aş fi dorit cu adevărat acest lucru.
Acum sunt însă ceva mai liber, graţie Domnului, şi am început să înţeleg în sfârşit că toate eforturile mele, realizate cu mijloace lumeşti (singurele pe care le cunoşteam), sunt comparabile cu eforturile făcute într-un vis, fiind inconsistente. Vezi tu, pentru mine, moartea trupului nu a însemnat nimic mai mult decât adormirea unui lucrător obosit de munca sa. M-am trezit imediat, ca şi cum aş fi fost într-un vis lucid, într-o regiune plăcută, unde m-am întâlnit cu mai mulţi prieteni vechi şi buni, cei mai mulţi din Trieste, care m-au întâmpinat cu multă căldură şi au vorbit cu mine, dar numai despre chestiuni lipsite de importanţă. Nu-mi dădeam seama că era vorba doar de un vis (de multe ori, în timpul vieţii mele pe pământ, aveam asemenea vise premonitorii, care prevesteau ce avea să se întâmple).
Atenţia mea a fost atrasă în special de unul din prietenii mei din Trieste. Mi-am dat seama imediat că el a murit în aceeaşi zi cu soţia mea, de holeră. Discutasem de multe ori chestiuni spirituale cu el, la un pahar de vin obţinut pe minunata sa proprietate de la ţară, aşa că l-am întrebat cum a ajuns acolo. I-am spus: ‚Prietene, îmi amintesc foarte bine că ai murit în aceeaşi zi ca şi soţia mea, D., de holeră, şi că am urmărit cu ochii în lacrimi înmormântarea ta. Şi iată, acum eşti viu, la fel ca şi mine… Sper că nu este vorba doar de un vis?’
Bunul meu prieten mi-a adresat o privire foarte serioasă, dar amabilă, şi mi-a răspuns: ‚Dragul meu, haide să ne bucurăm din toată inima că am părăsit acea lume fizică, cu toate obiceiurile sale rele. Tu însuţi ai părăsit pentru totdeauna acea viaţă mizerabilă, iar învelişul tău muritor va fi îngropat mâine, lucru pentru care nu pot să plâng’. Auzind aceste cuvinte, m-am speriat puţin, şi am spus: ‚Pentru numele lui Dumnezeu, oare e adevărat ce spui? Dar ce se va întâmpla cu copiii mei, cu averea mea, nu am lăsat totul în ordine…’. Prietenul mi-a spus: ‚Nu te mai preocupa de aceste chestiuni efemere; cei pe care i-ai lăsat în urmă (doar pentru scurt timp, te asigur) vor avea grijă de toate acestea’.
Am fost imediat de acord cu spusele sale, şi m-am trezit – ca prin magie – în conacul său de pe malul mării, privind încântat panorama. Am spus: ‚Prietene, presupun că aceasta este natura pură, iar noi suntem spirite…’. El mi-a răspuns: ‚Dragul meu, atunci când mai locuiam încă în trupul nostru nedemn, tot sufletul nostru viu era cel care percepea natura reală, nu corpul cel mort. Dacă aşa au stat lucrurile pe vremea când corpul cel greu şi dens ne întuneca percepţiile, ce l-ar mai putea împiedica acum să perceapă natura pură, în această stare de deplină libertate?’
Am fost imediat de acord cu el şi am început să înţeleg că mi-am părăsit corpul fizic, fără să-mi dau seama însă în ce fel. Din păcate, am început să fiu obsedat de dorinţa de a-mi regăsi soţia şi de a-mi pune din nou la punct librăria pe care am avut-o pe pământ, iar acest ataşament mi-a provocat multă durere şi multă suferinţă. Slavă cerului, acum toate acestea au rămas în urma mea, şi am început să mă ocup exclusiv de lucrurile elevate. Te voi mai vizita de multe ori şi îţi voi povesti o parte din aventurile şi din experienţele prin care am trecut, în speranţa că le vor fi de folos celor credincioşi care mai trăiesc încă pe pământ. Deocamdată, îmi iau rămas bun de la tine, în numele Domnului”.
(25 februarie 1861)
B.: „Bună dimineaţa, dragă prietene! Vă adresez salutul meu sincer, vouă şi celorlalţi prieteni ai noştri! Nu are nici un rost să vă întreb ce mai fac ei, căci în lumea mea noi ştim foarte bine ce mai fac cei care au rămas pe bătrânul pământ, întrucât putem percepe cu uşurinţă acest lucru în sfera vitală exterioară1 a persoanei în cauză, dacă dorim. Îmi face mare plăcere să constat că foarte mulţi dintre voi progresează către un pământ spiritual, şi deci mai bun, prin graţia Domnului. Atunci când Domnul iubeşte pe cineva, El îl vizitează deseori, dându-i o mică cruce de dus. Prin intermediul acestei cruci, Domnul fuzionează cu sufletul celui în cauză, care, fără această proptea, ar rămâne un suflet nefericit. Aşa se explică de ce majoritatea sufletelor trebuie să se încarneze într-un trup decrepit şi să accepte suferinţa, căci în caz contrar ei nu ar putea recunoaşte ajutorul divin şi etern al Spiritului lui Dumnezeu! Tot din acelaşi motiv, aceste mici cruci date direct din mâna Domnului sunt extrem de benefice pentru adevărata şi eterna bunăstare a sufletului, care este silit astfel să renunţe la dorinţele sale trupeşti şi să îşi întoarcă faţa, prin credinţă, către spirit.
Atunci când un suflet îşi începe ascensiunea spirituală, Domnul îi oferă diferite cruci mici de dus, până când ajunge să fuzioneze complet cu spiritul său. După ce sufletul a fost eliberat şi nu mai există nici un pericol ca el să se întoarcă la trup, micile cruci dispar şi fiinţa umană intră în starea de beatitudine chiar în timp ce se află pe pământ.
Personal, nu mi-am dat seama de acest lucru pe vremea când eram încarnat pe pământ, dar realizez acum acest adevăr, în această viaţă complet eliberată de durere şi absolut autentică. Aşa se explică de ce, oscilând întotdeauna între sprijinul trecător şi fragil al sufletului vital şi cel etern, permanent, autentic şi infinit de puternic al spiritului, am fost nevoit să suport anumite suferinţe. Aşa a stabilit Domnul, în iubirea Sa, şi abia acum îmi dau seama de marile beneficii de care am avut parte ca urmare a acestor încercări, care mi s-au părut le vremea respectivă destul de amare. Căci unde aş fi fost acum fără ele?
O, dragă prietene, am acum posibilitatea să observ şi să înţeleg suferinţa şi marea tulburare prin care trec anumite suflete în lumea fizică, aşa că nu-i pot mulţumi îndeajuns Domnului pentru faptul că mi-a trimis diferiţi îngeri păzitori care m-au împiedicat, uneori în forţă, să devin o persoană orientată numai către lumea exterioară. De aceea, orice s-ar întâmpla, suportă totul cu răbdare şi recunoştinţă, plin de iubire faţă de Domnul, căci nu vei găsi adevărata Californie a vieţii decât aici, şi pentru totdeauna. Toţi lucrătorii Domnului în marea vie a vieţii nu îşi pot găsi decât aici adevărata răsplată, pentru eternitate!
Noi ştim chiar din gura Domnului că cei care cred sincer în El pe pământ sunt crucificaţi, la fel cum a fost El, pentru a învia apoi împreună cu El la viaţa eternă.
Dragul meu prieten, ştiu foarte bine că tu cunoşti aceste lucruri, dar am dorit să le menţionez pentru simplul motiv că atunci când vorbeşti din experienţă, cuvintele tale au cu siguranţă mai multă greutate chiar decât cuvintele unui profet, care continuă să locuiască în trupul său, deşi este un clarvăzător.
Probabil că doreşti să afli de la mine care sunt condiţiile vieţii în lumea spiritelor, şi sunt fericit să îţi comunic ceea ce am aflat în starea mea prezentă. Vezi tu, eu mă aflu încă pe acest pământ, mai exact în regiunea din jurul oraşului Trieste. Am fost de mai multe ori aici, la Graz2, şi pot vedea pământul mult mai bine decât o fiinţă umană care continuă să fie întemniţată în trup. Îi văd pe cei care trăiesc aici şi pot intra în contact cu ei. Cuvintele mele apar în mintea lor sub forma unor gânduri subite, iar gândurile care le trezesc în ei constituie răspunsul pe care îl aştept. Pământul la care mă refer eu nu este însă învelişul material pe care îl cunoaşteţi voi, ci un pământ spiritual, esenţa fără de care pământul vostru nu ar putea exista. Căci tot ceea ce este material are o sursă spirituală, care este supusă judecăţii şi întemniţării.
Lucrul care mi s-a părut cel mai ciudat este că ‚pământul spiritual’ s-a născut din spiritul său primordial (născut direct din Dumnezeu), atotputernic şi creator, ca un copac complet matur care se naşte din spiritul sămânţei. Te gândeşti probabil: dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că în regatul spiritual există tot atâtea pământuri spirituale câte spirite. Lucrurile nu stau însă aşa; în mod miraculos, fiecare spirit îşi aduce propriul ‚său’ pământ spiritual atunci când ajunge în lumea de dincolo. Pe măsură ce evoluează, el fuzionează cu pământul spiritual al tuturor spiritelor, astfel încât în ultimă instanţă nu există decât un singur pământ spiritual, care este absolut identic cu cel material, dar mult mai sublim decât poate percepe ochiul fizic, care nu are acces la marile minuni din interiorul structurii atomului. Din acest motiv, ‚pământul spiritual’ prezintă pentru noi un aspect cu totul diferit de cel material, pe care îl cunoaşteţi voi.
Cât despre libertatea noastră de mişcare, aşa este la fel de diferită de a voastră, căci noi trăim în afara timpul material şi a dimensiunilor sale. Dar despre acest subiect îţi voi spune mai multe data viitoare. Deocamdată, îmi iau rămas bun de la tine, în numele Domnului”.