Schimbarea paradigmei în medicină

Sursa: http://www.quibono.net/

Schimbarea paradigmei în medicină

Pledoarie pentru o nouă accepţiune asupra bolii şi a sănătăţii
În baza unui articol scris de Doamna Silke Schmalfuss-Soth, Krebsforum Stuttgart e.V. (Centru pentru informaţie, educaţie şi activitate terapeutică în domeniul cancerului).



Articolul a apărut în revista „raum&zeit” Numărul 169 din Ianuarie/Februarie 2011.



Medicina şcolastică nu ia aproape niciodată în considerare Omul ca un Întreg. Alopatia separă acurat corpul de psihic şi împarte organismul într-o grămadă de sectoare, de părţi separate, de „piese de ceasornic” care ar trebui să funcţioneze mecanic perfect. Iar daca ceva nu funcţionează, „rotiţa” respectivă trebuie demontată, curăţată sau eventual înlocuită şi montată la loc în „sistem”.

Se constată o stare de boală la un anumit organ, sărmanului om i se administrează o grămadă de medicamente sau i se aplică tot felul de tehnici terapeutice invasive, care însă nu se îndreaptă către adevărata cauza a bolii, ci mai degrabă asupra simptomelor prin care aceasta se manifestă, încercându-se astfel atenuarea sau „ştergerea” acestora. Doar că aproape întotdeauna rezultatul nu este altul decât provocarea unor noi simptome. Deşi erorile şi slăbiciunile medicinei şcolastice sunt atât de evidente, sistemele sociale de sănătate preiau costurile uriaşe pe care le implică această construcţie artificială denumită „Alopatie”, în timp ce medicina integrală (aşa-zis „alternativă”) este ignorată şi ironizată. Mass-Media contribuie şi ea, deloc dezinteresat, la defăimarea şi instigarea contra medicinei „alternative”, a medicinei integrale.





Sistemul de sănătate s-a transformat deja de mult timp într-un „sector de activitate economică”. Conform lui Leo A. Nefiodow, unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători şi oameni de ştiinţă din domeniul economiei, dezvoltarea societăţii actuale se îndreaptă în direcţia „învăţare şi educaţie”, precum şi în direcţia „sănătate individuală şi colectivă”, direcţie în care sănătatea sufletească, ecologică şi socială este înţeleasă integral, ca unitate. Totuşi Nefiodow avertizează asupra faptului că la momentul actual sistemul de sănătate technic-chimic-biologic este încă puternic ancorat în modelul patogenetic învechit, mecanicist, al secolulelor XIX- XX. Reorientarea Sănătăţii nu s-a produs încă, decât poate într-o foarte mică măsură, şi tocmai de aceea Sistemul de Sănătate practicat în foarte multe ţări, se află într-o criză evidentă, profundă (vezi Leo A. Nefiodow: „A şasea lege a lui Kondratieff – căi către productivitate şi bunăstare în epoca exploziei informaţionale”).



Sistemele de sănătate în permanentă criză

În ultimii 15-20 de ani cabinetele medicale, clinicile şi spitalele au trecut treptat la un sistem economic „modern”, de „rentabilitate” şi „eficienţă financiară”, care însă nu a adus cu sine nimic bun pentru pacienţi. Dimportivă, preţurile au crescut şi cresc permanent, nu numai la medicamente ci şi la servicii, Casele de Sănătate taie mereu de pe lista de servicii tot mai multe terapii şi medicamentaţii, şi totuşi banii sunt din ce în ce mai puţini. În punctul central al acestor modificări nu stă nicidecum omul, ci rentabilizarea şi menţinerea economică a Instituţiei Medicale. Avalanşa preţurilor nu poate fi oprită iar „sistemul” se adânceşte din ce în ce mai mult în criză, în această „mocirlă economică” din care este evident că nu va mai putea ieşi decât cu picioarele înainte. Iar medicii au devenit un fel de funcţionari şi birocraţi care se ocupă mai mult de tot felul de hârtii decât de pacienţii lor.

Guvernele (şi să nu vă închipuiţi că aceste lucruri se întâmplă numai la noi; şi aici în Germania este la fel) încearcă zadarnic tot felul de artificii, legi şi ordonanţe noi, care nu fac decât şi mai mult rău. Căci se încearcă doar o reformă financiară, şi nicidecum RESTRUCTURAREA! În final însă tot acest joc se desfăşoară pe spinarea, buzunarul şi sănătatea bietului OM.



Metodele „ştiinţifice” ca măsură de protecţie

Medicina şcolastică „bazată pe evidenţe” ridică pretenţia de a se limita accesul la fondurile Caselor de Sănătate doar la terapiile iniţiate de ea, deoarece eficacitatea şi corectitudinea acestor terapii este dovedită ştiinţific, adică prin studii randomizate dublu-orb (Cum se falsifică aceste studii am relatat de mai multe ori în acest Site). Medicina şcolastică se căzneşte să obţină acelaşi statut cu Fizica şi Chimia, care sunt recunoscute ca fiind Ştiinţe ale Naturii ca urmare a cercetărilor şi experimentelor reproductibile şi cuantificabile statistic. Poate tocmai şi de aceea medicina alopată desparte atât de categoric trupul de suflet, doar-doar va putea obţine statutul de „Ştiinţă” pe care îl deţin Fizica şi Chimia.

Scopul este din nou evident, şi de clară natură economică şi financiară: fondurile Caselor de Sănătate trebuiesc în totalitate folosite doar de medicina alopată. (Este vorba despre bani, domnilor, şi nicidecum despre sănătatea lui Ionescu sau Popescu). În consecinţă, toate terapiile care nu sunt „evaluate ştiinţific” (iar pentru asta este nevoie de mulţi bani, pe care îi are idustria farmaceutică, desigur, dar care nu are nici un motiv de a-i pune la dispoziţie terapiilor alternative) trebuiesc excluse, compromise, calificate ca „şarlatanie”, astfel încât acestea să nu cumva să revendice vreo bucăţică din bugetul pentru Sănătate.



Lunga tradiţie a defăimării

Intriga şi calomnia sunt două dintre cele mai vechi, dar şi cele mai folosite metode ale medicinei şcolastice în permanenta ei obsesie de a-şi apăra propriile interese financiare. Deoarece anumite metode terapeutrice nu sunt înţelese sau nu se doreşte a fi înţelese (căci ar putea prezenta un pericol la adresa Monopolului) sunt lipite la repezeală etichete pe care scrie „Şarlatanie”, „Misticism”, „Ignoranţă”, etc. etc. Şi înainte ca o nouă metodă sau un nou principiu terapeutic să fie acceptat (cu scrâşnete din dinţi), aceasta este batjocorită, luată în derâdere şi nu de puţine ori, „ignorantul” care a avut îndrăzneala, este adus în pragul falimentului şi al nebuniei.

Exemplul devenit deja clasic este cel al lui Ignaz Semmelweis (1818-1865) medic ungur (evreu) care practica medicina în Viena, într-o maternitate. La vremea respectivă foarte multe femei mureau după ce năşteau, din cauza aşa-numitei „febră post-natală”. Semmelweis a demonstrat printr-un experiment care era cauza pentru care mii de femei îşi pierdeau viaţa după naşterea copilului lor. În secţia condusă de el, timp de un an de zile, mortalitatea a scăzut 1000% în comparaţie cu celelalte secţii conduse de alţi medici, doar datorită faptului că medicii de aici se SPĂLAU pe mâini înainte de a asita o naştere.

Poate o să ridicaţi din sprâncene sau o să râdeţi, căci această măsură primară de igienă o ştie astăzi şi un copil de cinci ani. Dar la acea vreme, medicii nu se spălau pe mâini înainte de a asista o femeie la naştere. (Astăzi se spală pe mâini, dar doar după ce au băgat plicul în buzunar, căci doar se ştie că bancnotele sunt purtătoare de microbi!)

Pentru obrăznicia sa, de a le cere celorlalţi medici să se spele pe mâini, Semmelweis a fost adus la ruină şi în pragul nebuniei, de către „nobilii” săi colegi academicieni şi profesori. La fel au stat lucrurile şi în alte cazuri nu mai puţin celebre, cum ar fi cel al radiologului şi pionierului psihooncologiei O. Carl Simonton (1943-2009) sau al profesolului Fritz-Albert Popp, descoperitorul biofotonilor. Iar acestea sunt doar trei exemple dintr-o mulţime de alte cazuri.

Paralela dintre inchiziţia catolică şi medicina şcolastică se relevă de la sine. Dogma trebuie apărată cu orice preţ, chiar şi cu cel al ardeii pe rug a „nenorocitului” care a îndrăznit să vină cu vreo idee nouă, care ar putea cât de cât pune în pericol „Puterea ştiinţifică a Medicinei”. Căci cine aparţine Sistemului, trebuie să se supună şi să respecte legile nescrise ale „Camorrei medicale”. Cei care nu respectă Codexul profesional (care printr-o infamă mistificare este denumit „Jurământul lui Hippocrat”) sunt imediat eliminaţi din Sistem.

Nu de puţine ori unii medici, sub promisiunea de a nu spune nimănui, le destăinuie pacienţilor lor posibilităţi şi metode terapeutice alternative, ba chiar le recomandă folosirea acestora. Şi de asemenea deosebit de semnificativ este faptul că unele cabinete medicale, ale unor medici care practică medicina chineză, fitoterapia sau alte metode denumite insinuant „alternative”, sunt pline cu medici alopaţi aflaţi „la anangie”, adică bolnavi ei înşişi. Ori dacă medicina pe care o recomandă aceşti medici pacienţilor lor nu este de încredere, şi în cazul unei afecţiuni sau boli care-i atinge direct pe ei, dau fuga la un „Alternativ”, atunci mă întreb sincer: oare cum pot aceşti oameni dormi liniştiţi? Nu au nimic pe conştiinţă? Încasează bani de la bieţii oameni bolnavi după care dau fuga la un cabinet „alternativ” unde-şi „repară” bolile plătind cu banii luaţi de la pacienţii lor! Pacienţi pe care îi terapiază cu metode pe care le resping pentru ei înşişi!



Nici un numitor comun între medicina şcolastică şi medicina integrală!

Medicina şcolastică nu mai poate nici ignora şi nici nega faptul că foarte multe persoane (pacienţi) sunt convinşi de eficacitatea homeopatiei, acupuncturii sau fitoterapiei şi în consecinţă din ce în ce mai mulţi oameni se îndreaptă către cabinetele praticanţilor şi terapeuţilor din aceste ramuri medicale aşa-zise „alternative”. Iar în anii din urmă câştigă din ce în ce mai mult teren şi celelalte forme terapeutice şi medicale, aparţinând toate la un loc medicinei integrale: Reiki, Qi Gong, medicina energetică, masajul terapeutic, rolfing, medicina vibraţională, etc. etc.

Controversa dintre cele două mari direcţii (lăsând la o parte aspectele financiare şi interesele concernelor farma) devine din ce în ce mai puternică şi nu poate fi rezolvată tocmai datorită paradigmelor (principiilor de bază) pe care se sprijină şi fundamentează cele două mari direcţii medicale contemporane. Şi anume: este boala o problemă strict a corpului material, a organismului văzut ca o maşină? Sau boala este un aspect exterior al unor probleme mult mai sensibile, mai adânci, şi anume a celor psihice?

La modul foarte sincer mă întreb astăzi (din păcate nu cu mulţi ani în urmă credeam şi eu „poveştile” alopate) cum pot oamenii să mai dea crezare „mitologiei infecţioase” cu care am fost intoxicaţi atâta amar de vreme? Păi dacă ar fi aşa cum ni se povesteşte prin cărţile şi broşurile de popularizare şi „prostire” a maselor, primii care ar trebui să fie foarte grav bolnavi şi chiar să moară, ar fi tocmai medicii, care, fie într-un spital sau într-un cabinet medical, intră în contact zilnic cu zeci de persoane bolnave. Persoane care sunt purtători de tot felul de „invadatori”, fie microbi, bacterii, virusuri sau fungii. De ce oare nu se întâmplă astfel?

Cum se face că până astăzi, după mai bine de 30 de ani, nu se cunoaşte nici măcar un singur caz de medic sau de membru al corpului sanitar, care să se fi îmbolnăvit de SIDA molipsindu-se de la un pacient? Desigur că se iau aşa-zise „măsuri de protecţie”, dar există foarte multe cazuri în care, accidental sanitarii, medicii sau laboranţii s-au înţepat cu ace care fuseseră folosite la pacienţi „HIV pozitiv”. Şi totuşi.... nimic! Şi lucrurile nu stau prea altfel nici cu hepatita C? Cum se face că, practic, (exceptând familiile de tineri în care ambii parteneri au fost sau mai sunt încă dependenţi de droguri) dacă un partener are hepatită C, celălalt nu se molipseşte? Hepatita C se descoperă greu, şi de cele mai multe ori târziu, şi-mi vine greu să cred că toate cuplurile (soţ-soţie) practică sex protejat de la bun început, şi în permanenţă. Pai dacă ar fi aşa, atunci cum se mai nasc copii pe lumea asta? Iar în cazul cuplurilor de homosexuali, marea majoritate a celor care sunt chipurile „infectaţi HIV” sunt partenerii „pasivi” sau cei „versatili”? Ceva nu se potriveşte aici!

Medicina şcolastică se bazează pe imaginea raţionalistă mecanicist-materială asupra lumii. Că imaginea asta este veche de peste 300 de ani, şi că între timp lucrurile s-au schimbat enorm atât în fizică cât şi în chimie, nu pare a-i deranja pe Domnii Profesori Atotştiutori. Matematicianul Rene Descartes (1596-1650) precum şi genialul cercetător Isaac Newton (1643-1727), (ştiţi Dumneavoastră care Newton; cel lovit în cap de tot felul de obiecte căzătoare) au pus bazele acestui sistem. Descartes considera spiritul ca fiind o „substanţă imaterială neidentificabilă”, şi în consecinţă excludea orice legătură între suflet şi corp. Poate că în cazul lui, chiar aşa şi stăteau lucrurile. Doar că de vreo o sută de ani a apărut fizica quantică, care a certificat inexactitatea (sau în orice caz exactitatea foarte limitată) a mecanicismului newtonian şi a filozofiei lui Descartes. Acuma, poate că la vremea respectivă fizica newtoniană a fost bună şi utilă, dar astăzi... Astăzi medicina alopată se află încă în sec.XIX, ca paradigmă şi fundamentare filozofică, şi în consecinţă ne consideră în continuare ca fiind nişte mecanisme automate care „gravitează” în jurul cabinetelor medicale. La vremea respectivă Descartes a „căzut la pace” cu biserica, lăsându-i acesteia Spiritul şi Sufletul, revendicând Trupul ca fiind „maşinuţa mecanică” cu care se joacă oamenii de ştiinţă, mai ales cei din medicina şcolastică. Pentru Dogma Ştiinţifică, Spiritul a devenit un fel de „strigoi mistic”, aşa că a fost scos din ecuaţie. Consolidarea acestei temelii (paradigme) au făcut-o treptat o serie de oameni de ştiinţă dintre care aş aminti aici pe Rudolf Virchow (1821-1902), Hermann von Helmholtz (1821-1894) şi ceilalţi colegi ai lor de la Charite din Berlin. Iar aceste principii stau în continuare, până în ziua de astăzi, la baza medicinei şcolastice şi a învăţământului medical.

Ştiinţa medicală alopată înţelege în continuare corpul uman ca pe un „mecanism” sau „maşinărie” lipsită de Spirit, pe care o desface în bucăţi tot mai mici, o re-montează la loc, scoate o rotiţă sau un şurub uzat, îl înlocuieşte cu altul sau îl unge cu ceva substanţe chimice, îl pune la loc, şi.... minune, „maşinuţa” funcţionează din nou. Din păcate „minunile” nu se prea lipesc de alopaţie. Medicina şcolastică înţelege omul ca fiind un cumul de cifre, mase şi greutăţi. Şi în consecinţă ne tratează ca atare! Mulţumesc, domnilor alopaţi, mulţumesc Domnilor Descartes, Newton, Virchow şi Compania, dar eu unul nu sunt un „mecanism”. La fel cum le mulţumesc şi Domnilor Charles Darwin şi Richard Dawkins, dar pot să-i asigur că nu mă trag din maimuţe. Îmi cunosc foarte bine părinţii. În cazul Domniilor Lor însă nu garantez, căci nu le cunosc părinţii. Ştim doar că pe lumea asta orice-i posibil!



Confuzia dintre Metodologie şi Ştiinţă are repercursiuni foarte grave!

Şi din păcate repercursiunile le suportă oamenii, pacienţii, bolnavii. Noi toţi. Separarea de corp şi eliminarea Spiritului/Sufletului din ograda Ştiinţei este o construcţie artificială. Construcţie artificială care desigur că oferă posibilitatea unei anumite categorii profesionale de a-şi crea propria iluzie că este atotştiutoare şi ultrapotentă. Iluzie! Omul nu este doar corp (Materie), ci este o structură bipolară care conţine la polul opus materiei, psihicul (Energia).

Corpul şi Sufletul/Spiritul comunică unul cu altul, sunt în permanentă legătură şi se influenţează reciproc permanent. Când primim o veste trisă, încep să ne curgă lacrimile, să plângem, atunci când ne rănim şi simţim durere, ni se face frică. Atunci când suntem bolnavi, întotdeauna este ÎNTERGUL organism implicat şi afectat, deci atât corpul cât şi spiritul. Doar că domeniul psihosomaticii este menţionat şi luat în seamă de către medicina şcolastică doar în cazuri excepţionale (ceea ce înseamnă deci şi foarte, foarte rar).

Pentru a putea fi recunoscută ca şi Ştiinţă, o disciplină anume trebuie să se confrunte permanent cu propriile ei baze teoretice şi să le legitimeze teoretic conform cu noile descoperiri şi evoluţii din celelalte câmpuri disciplinare. Ori medicina şcolastică nu acceptă aşa ceva. Tocmai şi de aceea Ştiinţe sunt Fizica, Chimia, Matematica.... dar medicina NU. Prin noile descoperiri din domeniul Fizicii din ultima sută de ani, imaginea asupra lumii şi universului s-a schimbat radical. Ralitatea faptului că Energia şi Materia sunt unul şi acelaşi lucru, realitate certificată prin celebra formulă E=mc² a lui Einstein, nu interesează absolut deloc pietrificata mentalitate a „profesorilor” inchizitori ai medicinei şcolastice. Ignazio de Loyola este mândru de Dumneavoastră, Domnilor Profesori!

Universul este un Întreg Dinamic ce nu poate fi divizat în bucăţele, iar oricare acţiune asupra unei părţi a acestui Întreg influenţează tot Întregul. Acest principiu, fizica quantică în ansamblul ei, este ceva ce (după părerea acestor „profesori”) nu are de a face cu medicina, şi desigur de aici rezultă că nu are de a face nici cu oamenii pe care acest tip de medicină pretinde că vrea să-i vindece. Şi mai rezultă implicit că nici medicina alopată nu are nimic de a face cu Ştiinţa.



Energia şi Informaţia – fundamentul pe care se autoorganizează Viaţa

Întrucât medicina şcolastică pleacă de la o premiză depăşită şi învechită, nu este capabilă să înţeleagă (sau nici nu doreşte să înţeleagă) mecanismele terapiilor integrale, ale medicinei energetice, ale homeopatiei, şi mai ales nu este capabilă să înţeleagă vindecarea spontană. Partea proastă la aceste vindecări spontane este aceea că pacientul care a supravieţuit, care s-a vindecat miraculos în ciuda sentinţelor de condamnare la moarte ale tuturor „profesorilor universitari”, este el însuşi o dovadă vie, ce nu poate fi pur şi simplu negată sau luată peste picior, în derâdere. În rest, terapiile alternative sunt tratate de către medicina alopată conform metodei „Circul Klutzki”. Hai să ne batem joc de tot şi de toate. Doar că la fel cum este incapabilă să înţeleagă paradigma medicinei integrale, este la fel de incapabilă să vindece şi bolile cronice. Aşa că pînă la urmă, se va alege doar cu râsul şi bătaia de joc.

Pentru medicina integrală paradigma fundamentală este aceea că o stare de boală este cauzată de un dezechilibru energetic, de un dezechilibru între Materie şi Spirit, între Corp, Spirit şi Suflet. Ori acest dezechilibru influenţează direct Forţa Vitală a organismului. De mii de ani nu numai medicina chineză, ci şi multe altele printre care cea egipteană antică, cea indiană, etc. şi-au îndreptat principala atenţie asupra Forţei Vitale a corpului, acel Qi al chinezilor, sau Ka al egiptenilor.

„Medicina şcolastică contemporană este foarte probabil singura medicină din istoria omenirii care crede că o poate scoate la capăt fără a lua în considerare Forţa Vitală” se plângea jurnalistul expert în probleme medicale şi de sănătate Marco Bischof.



Somatizarea conflictelor psihice

Deja C. C. Jung (1876-1961) cerea ca Omul să fie din nou înţeles ca un Întreg, ca un Sistem în care psihicul, somaticul şi factorii sociali interacţionează şi în care o problemă ce apare la un anumit nivel se reflectă asupra tuturor celorlalte niveluri. Jung înţelegea simptomele corporale ca semne şi simboluri a căror semnificaţie este necesar a fi cercetată şi descoperită. Simptomul ne atrage atenţia asupra unor conflicte sufleteşti nerezolvate, şi apare ca urmare tocmai a ignorării acestor conflicte sau traume (vezi aici şi Capitolul 7 din James Oschman-Medicina energetică, tot în acest Site).

Ruediger Dahlke compară sistemul corp-suflet cu o balanţă ale cărei braţe reacţionează imediat la cel mai mic dezechilibru (schimbare de greutate). Deficitul sufletesc astfel format, pe care de obicei nu îl recunoaştem în mod conştient, se manifestă ulterior la nivel corporal. „Atunci când creşterea (dezvoltarea şi evoluţia personalităţii) nu se concretizează şi realizează prin propriile forţe, apare pericolul ca această <frustrare> să se scufunde în corp, ducând la apariţia unei alte <creşteri>, adică a uneia necontrolate, a unei tumori” spune Dahlke (vezi aici cărţile lui Ruediger Dahlke apărute în limba română: „Puterea vindecătoare a bolii” – la editura Adevăr Divin şi „Boala ca şansă” – la editura Trei). Pe vremuri medicul îl întreba pe pacient: Ce-ţi lipseşte? În sensul de: ce-i lipseşte sufletului tău, de ai căpătat acest simptom, această boală.

Boala are o funcţie de semnalizare, de alarmare. Desigur că ea este incomodă, neplăcută, chiar dureroasă de multe ori. Dar este foarte necesară pentru a ne trezi din inerţie şi a ne pune la modul foarte serios întrebarea asupra nemulţumirii (nemulţumirilor) şi pentru a ne determina să încercăm eliminarea acestora şi refacerea echilibrului sufletesc, de a readuce braţele balanţei în mijloc, la acelaşi nivel. Omul este un animal foarte „comod”, şi fără a primi „una după ceafă” (ca sa nu spun un picior în fund; da iată că am şi spus-o) nu se va îngriji de schimbările necesare pentru refacerea echilibrului. Şi nu degeaba se spune că fiecare şut în fund este... un pas înainte. Vechii greci, faţă de care noi cei de astăzi ne considerăm „foarte deşteţi”, puseseră pe frontispiciul Templului lui Apollo, care la acea vreme funcţiona şi ca centru de vindecare, celebra formulă: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Azi suntem.... asaaaaa de deştepţi, că nu mai putem pricepe sensul real al acestor cuvinte.

Pentru descifrarea mesajului pe care ni-l transmite un simptom, este important să ştim că Sufletul şi Corpul sunt întocmai ca şi doi poli, care funcţionează după principiul contra-ponderii, deci se controlează şi echilibrează reciproc. Din păcate semnificaţia şi funcţia de „semnal de alarmă” al unui simptom nu mai este astăzi, spre deosebire de culturile din trecut, nici înţeleasă şi nici predată în universităţile de medicină. În lumea noastră modernă, super-tehnicizată, toate eforturile se îndreaptă spre anularea Simptmului, spre eliminarea lui cât mai rapidă, deoarece boala este astăzi înţeleasă ca un „accident deranjant şi lipsit de o anumită semnificaţie” care perturbează funcţionare maşinuţei mecanice numită OM.

Doar că atunci când la maşina pe care o conduceţi se aprinde un beculeţ care vă avertizează o avarie sau defecţiune, nu veţi deşuruba becul pentru a nu vă mai deranja şi veţi conduce liniştit mai departe, ci veţi da fuga la atelier, ca să reparaţi defecţiunea care v-a fost semnalizată de beculeţ. În schimb cu propriu Dumneavoastră corp procedaţi invers: daţi fuga la Nenea Doctor să vă scrie o reţetă cu ceva boabe care să vă anuleze simptomul, adică de fapt, deşurubaţi beculeţul şi vă continuaţi liniştit viaţa de până atunci fără a modifica nimic. Ineligent, nu?

În cazul unui cancer, poate că este util ca în prima fază să vi se îndepărteze o tumoare, deoarece de multe ori este vorba de o cursă „în timp”. Dar este absolut imperios necesar ca imediat după aceasta, reuşind să câştigaţi astfel „ceva timp”, să vă puneţi serioase şi fundamentale întrebări asupra cauzelor REALE care au dus la apariţia unei tumori canceroase, şi să readuceţi în echilibru cele două braţe ale balanţei, Corpul şi Sufletul. Şi tocmai în acest sens este inuman din partea medicinei şcolastice de a ascune, ignora şi defăima căile prin care această întreprindere poate fi dusă la bun sfîrşit, adică medicina integrală. De cîte sute de mii de ori nu s-a întâmplat ca o tumoare să fie extirpată „cu succes” după care, la un an sau doi, să apară alta, şi apoi alta, iarăşi şi iarăşi. Acest fapt nu face decât să ne arate că, deşi în primul moment o operaţie, ca inervenţie chirurgicală de urgenţă, poate fi un lucru util, în esenţă cauza problemei nu a fost rezolvată, dezechilibrul Corp-Suflet persistând pe mai departe. Ori, aşa ne tot putem opera până nu mai rămâne nimic întreg din noi.

Faptul că medicina şcolastică nu poate sau nu vrea să înţeleagă alte puncte de vedere, alte căi terapeutice, nu înseamnă nici pe departe că acestea nu sunt eficiente şi utile. Medicina alopată face astăzi exact ca ţăranul din anecdotă, care ajungând pentru prima oară la Grădina Zoologică şi văzând, tot pentru prima oară, o girafă, a cerut revoltat să primească înapoi banii daţi pe biletul de intrare, spunând că „Aşa ceva nu există”, că acolo nu sunt animale reale, ci păcăleli.



Descoperirea câmpului bio-electro-magnetic

Noile cercetări din domeniul neurobiologiei, bazate pe teoriile fizicii quantice şi pe revoluţionarele descoperiri ale acesteia relevă conexiunea clară dintre Suflet/Spirit şi Corp: procesele de structurare, control şi dinamizare ale vieţii sunt realizate prin intermediu energiei ca purtătoare de informaţie.

Spiritul poate structura Materia, care în ultimă instanţă este tot o formă de energie. El poate provoca modificări la nivelul corpului atât în sens pozitiv cât şi negativ. Noile cercetări asupra dinamicii organismului uman au permis descoperirea şi certificarea faptului că acesta posedă un câmp

bio-electro-magnetic extrem de activ. Astfel se realizează „scena” pe care se desfăşoară un joc activ între Energia Vitală şi Materie, cu permanente modificări de frecvenţă. Dereglările de la nivelul vibraţiilor (oscilaţiilor) electro-magnetice stau la baza apariţiei diferitelor boli.



Homeopatia este medicină energetică!

Modificările din câmpul electro-magnetic ne ajută să înţelegem eficacitatea homeopatiei ca şi medicină energetică integrală. Ca reacţie de apărare împotriva unei modificări de frecvenţă a câmpului electro-magnetic cauzată de stări sufleteşti cauzatoare de boală (stări sufleteşti şi gânduri negative), organismul reacţionează printr-un simptom corporal. Proprietatea „similarului” homeopatic, a cărui frecvenţă este, pe cât posibil, cât mai aproape de „stare de oscilaţie” a bolnavului, are în vedere întărirea, amplificarea simptomului. În acest fel, la fel ca atunci când ciupim o coardă de la o ghitară, se activează prin rezonanţă vibraţiile câmpurilor electro-magnetice, pentru ca prin aceasta nivelul sufletesc-spiritual să poată fi „re-adus” în echilibru şi capacităţile de auto-vindecare ale corpului să fie stimulate.

Medicina alopată nu a putut niciodată înţelege şi accepta faptul că un remediu homeopat într-o foarte înaltă Poteţă (deci în care practic nu se mai regăseşte nici măcar o singură moleculă din substanţa materială originar folosită) poate avea eficacitate terapeutică. Şi aceasta tocmai pentru că paradigma medicinei alopate este falsă, excluzând factorul Informaţie. Energia este Informaţie, iar un remediu homeopat înalt enegizat (cu o Potenţă înaltă) conţine Informaţia preluată de la substanţa care a fost originar folosită, chiar dacă aceasta nu mai este prezentă în soluţia (remediul) respectiv. Ca şi pură Informaţie, aceasta ajunge în cel mai scurt timp la „locul faptei”, adică acolo unde este nevoie de ea, spre deosebire de drumul lung şi pe ocolite căi pe care-l parcurge un remediu chimic alfat într-un medicament alopat (şi aici nu ne mai referim şi la efectele secundare pe care acesta le aduce cu sine). Informaţia din remediul homeopat este, dacă vreţi, ca un SMS sau E-Mail, care ajunge practic instantaneu la destinaţie, iar medicamentul alopat este ca o scrisoare, pentru care, pe căi ocolite, sunt necesare câteva zile pentru a-şi atinge destinaţia.

Suprimarea simptomului, baza paradigmei alopate, poate fi eventual utilă doar în „ultimo ratio”, deci ca şi ultimă soluţie, ca soluţie de urgenţă pentru salvarea unei vieţi (spre exemplu antibioticul în cazul unei aprinderi de plămâni), dar împiedică astfel descoperirea şi eliminarea cauzei sufleteşti-spirituale „adânci” care a dus la declanşarea bolii. Ori atâta timp cât la acest nivel dezechilibrul persistă, reîntoarcerea şi cronicizarea simptomului este deja pre-programată. Poate tocmai şi de aceea avem astăzi de a face cu atât de multe afecţiuni cronice, cărora medicina alopată este incapabilă să le găsească soluţii. Ba mai mult, prin orbirea şi încăpăţânarea de a ţine morţiş să ne îndoape cu „boabe” indiferent de situaţie şi simptom, medicina alopată îşi aduce o „remarcabilă” contribuţie la apariţia şi declanşarea de noi şi noi afecţiuni cronice. Iar acest lucru îi reuşeşte medicinei alopate ca urmare a sprijinului reciproc-interesat al concernelor farma, astfel că spre exemplu în Germania, din dintr-un buget total de 32 de miliarde de Euro al Caselor de Asigurări de Sănătate, doar 0,027 procente sunt alocate pentru metodele terapeutice homeopate. Cu alte cuvinte, cine vrea să fie sănătos, să-şi plătească singur. Casele de Sănătate plătesc pentru (a fi şi rămâne) bolnav.



Experienţa, Relaţiile interumane, Gândurile şi Stilul de Viaţă controlează genele noastre

Noile cercetări din cadrul Epigeneticii au arătat că membrana celulară, şi nicidecum nucleul celulei (genomul), este organul de control al celulei. Membrana celulei este cea care recepţionează semnalele din exterior prin intermediul receptorilor proteinici, semnale pe care le ”traduce” cu ajutorul efector-proteinelor şi a genomului, astfel fiind definit comportamentul general al celulei. Proteinele reglează procesele biochimice din corpul celulei şi controlează astfel funcţiile metabolice în întregul organism. Bruce H. Lipton, în cartea sa „Biology of Belief” ne oferă o excelentă prezentare a acestor procese, îndeosebi a mecanismelor de acţiune ale complexelor receptor-efector.

ADN-ul ca şi putător al moştenirii noastre genetice este doar un fel de „Blueprint” (şablon) prin care, în funcţie de necesităţile concrete, oferă „reţeta” pentru producerea diferitelor proteine care sunt copiate în ARN. Geneticianul Jens Reich compara genomul cu un pian, care în sine, singur, nu emite nici un sunet. De abea atunci când cineva – în cazul nostru efector-proteinele – îi apasă clapele cu o anumită ştiinţă, după un anumit plan, din pian se va auzi muzica.

Concepţia de până acuma , conform căreia viaţa noastră este controlată exclusiv de către gene, este depăşită. (Şi de aici decurg şi consecinţe foarte complexe, cum ar fi de exemplu problematica bolilor aşa-numite „genetice”). Întrebarea principală rămâne însă: genele sau mediul înconjurător? Şi conform psiho-neuroimunologului Joachim Baure de la Universitatea din Freiburg, la această întrebare nu se poate da un răspuns tranşant. Mai degrabă, conform ultimelor cercetări din Epigenetică, genele şi mediul înconjurător participă împreună la acest „joc”, ca jucători ai aceleiaşi echipe.

Toate organismele sunt în contact cu mediul înconjurător şi comunică cu acesta prin intermediul câmpurilor energetice. Semnalele din mediul înconjurător care sunt percepute de cele cinci simţuri ale noastre, sunt controlate în creier, informaţiile respective sunt preluate şi transmise cu ajutorul substanţelor mesager şi sunt mai departe transmise celulelor organismului, modelându-se astfel structura organismului. Energia gândurilor şi sentimentelor are de asemenea o influenţă directă, prin intermediul creierului, asupra fiziologiei corpului. Doar prin aceste capacităţi de adaptare a fost şi este Omul capabil să-şi asigure supravieţuirea.

Cunoştinţele acumulate de Epigenetică duc la o relativizare din ce în ce mai mare a medicinei şcolastice. Conform Epigeneticii, spre exemplu, cancerul este o „evoluţie” multifactorială şi fiecare tumoare este „unică”. Medicina şcolastică, care nu a putut niciodată înţelege că în ciuda factorilor comuni totuşi fiecare om este „unic”, încearcă cu ajutorul statisticii şi în sensul acesteia, să scormonească mai departe la nivel molecular prin bio-markeri, să identifice grupuri de pacienţi cu un „tipar” asemănător, care să răspundă cu toţii la o anumită linie terapeutică, la o medicamentaţie standard.

Doar că „standardul” lui Ion nu este la fel ca cel al lui Vasile, iar cel al lui Gheorghe este complect diferit de cele ale lui Ion şi Vasile. Căci nici unul dintre ei nu sunt „maşinuţe” produse în serie, pe bandă rulantă. „Ştiinţa” medicală (şi din păcate nu numai medicală) nu înţelege să ia în considerare factorul psihic ca şi cauză a”decuplării epigenetice” a anumitor gene, fapt ce desigur că provoacă o serie de perturbări în funcţionarea organismului. Medicina şcolastică se străduie să rămână la nivelul Corpului, să ignore complect latura Suflet/Spirit a Omului, şi cu ajutorul total interesat al industriei farmaceutice să creeze noi şi noi medicamente care să fie chipurile capabile să răstoarne procesele din corp aflate în plină desfăşurare.



Spiritul formează Materia

O imagine interesanta asupra felului cum mediului înconjurător şi Gândurile influenţează sistemele vii ne prezintă încercările lui Bernd Kröplin şi Minnie Heim prezentate în volumul ilustrat „Welt im Tropfen” (Lumea în picături – volum apărut ca urmare a cercetărilor efectuate la Universitatea din Stuttgart). Apa – şi nu trebuie să uităm că celula constă în proporţie de 70% din apă – are capacitatea de a crea şi memora forme, tipare şi structuri ordonate, şi prin aceasta deci de a memora şi transmite Informaţii.

Oamenii de ştiinţă au efectuat în această direcţie o serie de experimente interesante, spre exemplu cu picături de apă şi din diferite lichide din corp, cum ar fi saliva, care au fost uscate şi a căror structură a fost studiată la microscop. Asfel s-au putut constata modificările structurale provocate de gânduri, atât în sensul unei îmbunătăţiri a structurii, cât şi în sensul (în funcţie de calitatea şi încărcătura pozitivă sau negativă a gândului) unei deteriorări a structurii. Aici mai trebui menţionat şi faptul că aceste structuri pot fi influenţate şi de „observator”, respectiv de terapeutul care lucrează cu pacientul (în acest sens vezi James Oschman-Medicina energetică), fapt ce este de altfel bine cunoscut şi documentat de fizica quantică (aici mă refer la rolul „observatorului”). În esenţă pacientul este capabil, cu ajutorul Spiritului său, să influenţeze procesele în desfăşurare de la nivelul corpului prin modificări ale tiparului psihic cauzator de boală.



Sănătatea sau Boala sunt proriile noastre creaţii!

Pe scurt şi în mod clar spus:

Toate Gândurile, pozitive sau negative, au o profundă acţiune asupra sistemelor regulatorii ale organismului, asupra evoluţiei corpului. Ele ne pot face bolnavi sau sănătoşi.

Această constatare trebuieşte neapărat să dea roade în viitor. Dar desigur, doar dacă medicina alopată îşi va schimba paradigma (ceea ce de fapt ar însemna, sincer vorbind, să nu mai fie... alopată). Iisus şi Buddha au spus încă cu foarte multă vreme în urmă: credinţa poate muta munţii. Şi într-un anume fel, tumorile canceroase, de exemplu, sunt munţi, care nu aparţin locului unde apar, şi care trebuie şi pot fi mutaţi din loc. Prin Credinţă, prin Gândul pozitiv, prin Iubire. Depinde de OM felul în care îşi structurează şi adaptează necesităţile vieţii. Boala NU ESTE DESTIN, ci este un comportament psihic eronat, care poate fi corectat şi astfel se poate elimina starea de dezechilibru, deci boala. Depinde de noi şi de cei care sunt alături de noi cu iubirea şi compasiunea lor.