Scrisoarea unui mecanic din aviatie

SCRISOAREA UNUI MECANIC DE AVIATIE


‘Din motive pe care le veti intelege pe masura ce veti citi aceasta scrisoare, nu pot sa imi divulg identitatea. Sunt mecanic de avion la o mare companie aeriana. Lucrez la una din bazele de intretinere aflata intr-un mare aeroport. Am descoperit niste informatii pe care cred ca le veti gasi importante.
Pentru inceput ar trebui sa va spun cate ceva despre ‘ierarhia’ mecanicilor. Este important acest aspect in istorisirea mea si, totodata, cauzei careia va dedicati dumneavoastra.

Mecanicii doresc sa lucreze la trei aspecte. Aeroelectronica, motoarele, sau sistemele de control ale zborului. Mecanicii care lucreaza in aceste branse sunt considerati in varful ‘ierarhiei’. Urmatorii pe scara ierarhica sunt mecanicii care lucreaza la sistemele hidraulice si de aer conditionat. Apoi vin cei care presteaza munca bruta si se ocupa si de sistemele neesentiale. Insa chiar la capatul listei, sau la baza piramidei ierarhice, sunt mecanicii care lucreaza la sistemele de eliminare a deseurilor. Nici un mecanic nu doreste sa lucreze la pompe, la rezervoare, si la tuburile menite sa inmagazineze deseurile provenind de la toalete.

La fiecare aeroport la care am lucrat exista doi sau trei mecanici voluntari pentru munca la sistemul de intretinere a toaletelor. Ceilalti sunt fericiti sa ii lase pe acesti voluntari sa se ocupe de treburile “murdare”. Din cauza acestei situatii, la fiecare aeroport vor fi doar doi sau trei mecanici care lucreaza la aceste sisteme. Nimeni nu le acorda prea multa atentie acestora si niciun mecanic nu va socializa cu vreunul care lucreaza la sistemele de eliminare a deseurilor. De fapt nici nu m–am gandit prea mult la acest aspect pana acum o luna.

Ca majoritatea companiilor aeriene, avem si noi intelegeri reciproce cu celelalte companii de profil care au curse in aeroportul nostru. Daca, cumva, dansii au vreo problema cu un avion atunci unul din mecanicii nostri se va ocupa de remedierea ei. Deasemenea, daca unul din avioanele noastre are o problema la un aeroport unde exista o baza de intretinere, va beneficia de reparatii.
Luna trecuta, intr-o zi, am fost chemat de la baza de intretinere pentru a lucra la un avion apartinand altei companii aeriane. Cand am primit telefonul, dispecerul nu stia insa despre ce este vorba. Cand am ajuns la avion am descoperit ca defectiunea era la sistemul de eliminare a deseurilor. Nu aveam incotro decat sa intru in avion si sa ma tarasc la locul cu pricina pentru a repara defectiunea. In momentul in care am intrat in rezervorul specific acelui sistem am realizat imediat ca ceva nu este in regula. Erau acolo mai multe rezervoare, pompe si tuburi decat ar fi trebuit sa fie. La inceput m-am gandit ca, probabil, sistemul s-a schimbat. Trecusera 10 ani de cand nu am mai intrat intr-un astfel de sistem. In timp ce incercam sa gasesc problema mi-am dat seama repede ca surplusul de tuburi si rezervoare nu era conectat la sistemul de eliminare a deseurilor. Chiar in momentul acestei descoperiri si-a facut aparitia un mecanic care lucreaza la aceeasi companie cu mine. Era unul din mecanicii care se ocupa special de sistemul de eliminare. Am fost bucuros sa ii predau ‘jobul’ . In timp ce plecam insa l-am intrebat in legatura cu echipamentul ‘extra’ care se afla aditionat la sistem. Mi-a replicat spunandu-mi sa ma ingrijesc doar cu terminarea lucrarii lasandu-l pe el sa se ocupe de munca specifica.
Ziua urmatoare am accesat computerul companiei pentru a vedea schema circuitelor electrice. In acel moment m-am decis sa arunc o privire si asupra extra echipamentului descoperit cu o zi in urma la acel avion, sa vad daca figureaza undeva in manualele sau cataloagele noastre. Spre amuzamentul meu, manualele nu aratau absolut nici un fel de extra echipament ca cel pe care il vazusem cu propriii mei ochi cu o zi in urma. M-am uitat chiar si in dosarele producatorului si tot nu am gasit asa ceva. Asta m-a determinat, cu adevarat, sa aflu ce a fost acel echipament.

Peste o saptamana am avut trei dintre avioanele noastre in hangarul principal pentru inspectia periodica. In asemenea circumstante sunt mecanici care se tarasc si intra peste tot locul in interiorul avioanelor pe toata perioada inspectiilor. Tocmai imi terminasem schimbul cand m-am hotarat sa arunc o privire la sistemul de evacuare al unui avion. Cu atatia mecanici trebaluind in jurul meu m-am gandit ca nimeni nu va remara prezenta mea acolo. Ca un facut, avionul pe care l-am ales tocmai avea instalat un astfel de ‘extra echipament’.

Am inceput sa urmaresc circuitele de tuburi, pompe si rezervoare. Am descoperit astfel ceea ce parea a fi unitatea de comanda a sistemului. Avea aspectul unui panou de control electric standard insa nu avea niciun fel marcaje. Puteam observa firele de la panou mergand pana la pompe si valve insa nu vedeam circuitele care ar fi trebuit sa se reintoarca la panoul electric de comanda. Singurele fire care se conectau la panou erau cele care deserveau alimentarea generatorului principal al avionului.

Sistemul avea un rezervor mare si doua rezervoare mai mici. Era destul de greu de apreciat in acel compartiment inghesuit insa parea ca rezervorul mare putea ‘inghiti’ 50 de galoane. Rezervoarele erau conectate la o valva de umplere si golire care trecea prin fuselaj chiar in spatele supapei de golire apartinand sistemului de desertare. Cand am avut sansa sa ma uit sub avion dupa aceasta conexiune am gasit-o diabolic mascata in spatele unei tablite chiar sub panoul de accesare pentru ejectarea deseurilor.

Am inceput ca urmaresc tubulatura de la pompe. Acele tuburi conduceau catre o retea de tubulete mici care se terminau intre marginile portantelor de la aripi si stabilizatoarele orizontale. Daca va uitati cu atentie la aripile unui avion mare veti observa un set de cabluri , cam de grosimea unui deget, care se extind de la marginea portantelor de pe suprafata aripilor. Acestea sunt fitile de descarcare a energiei statice. Sunt folosite pentru a disipa incarcatura electrica statica care se acumuleaza pe avion in timpul zborului. Am descoperit ca tuburile din acest sistem misterios conduc catre fiecare din cele trei fitile de descarcare electrica. Fitilele in cauza au fost cumva scobite pentru a permite substantelor misterioase ce se scurg pe acele tuburi sa fie imprastiate prin acele ‘false’ fitile.


DECLARATIA UNUI MANAGER DIN AVIATIE
22 Mai 2000


“Am citit scrisoarea pe care ati primito de la un mecanic anonim si ma simt obligat sa ii raspund. Si eu lucrez pentru o companie aeriana, cu toate ca activez la un nivel superior al managementului. Nu o sa spun despre ce companie e vorba, in ce oras ma aflu si nici pentru ce birou lucrez, asta din motive evidente. As fi dorit sa pot demonstra cu documente ceea ce va voi spune, insa asa ceva este aproape imposibil si ar putea sa imi vatameze psihicul.

Companiile aeriene din America au participat inca de acum cativa ani la ceva program intitulat Project Cloverleaf ( Proiectul Frunza de Trifoi ). Cea mai timpurie data amintita de cineva la care s-a facut o informare in legatura cu acest proiect a fost in 1998. Eu am fost informat in anul 1999. Cei cativa salariati care au fost pusi in tema cu Proiectul Cloverleaf au fost supusi investigatiilor, si inainte de informarile cu pricina am fost pusi sa semnam angajamente de nedivulgare in care se specifica ca putem fi bagati in inchisoare daca spunem cuiva ceea ce stim.

Impreuna cu mine, alti aproximativ 20 de angajati din acelasi birou au fost informati de catre doi oficiali dintr-o agentie guvernamentala. Nu ne-au spus insa din care. Ne-au spus ca guvernul ne va sponsoriza pe noi si pe alte companii aeriene, pentru a imprastia din avioanele noastre comerciale substante chimice speciale. Intrebandu-i despre ce fel de substante chimice e vorba si de ce trebuie sa le imprastiem, ne-au raspuns ca ceea ce ni s-a facut cunoscut este exact cat trebuie sa stim, restul informatiilor fiind clasificate. Atunci au mai declarat ca acele chimicale sunt inofensive iar imprastierea lor este de o asemenea importanta incat trebuie indeplinita cu orice prêt. Cand i-am intrebat de ce nu folosesc avioane militare pentru a spreia acele chimicale, ei au spus ca nu sunt de ajuns de multe pentru o asemenea operatiune si la o asemenea scala. Acesta este de fapt motivul initierii Proiectului Cloverleaf, de a permite avioanelor comerciale sa ajute la imprastierea acestor substante chimice in atmosfera. Apoi cineva a intrebat de ce este nevoie de toata aceasta secretomanie. Reprezentantii guvernamentali au raspuns ca daca publicul general ar sti ca din avioanele cu care calatoreste se imprastie chimicale in aer atunci gruparile ecologiste ar face scandal si ar cere stoparea spreierilor. Cineva a mai intrebat pe unul din reprezentantii guvernului de ce nu se spune publicului despre ce chimicale e vorba si de ce se spreiaza – daca tot sunt inofensive. La aceasta intrebare reprezentantul a parut perturbat si ne-a spus pe un ton autoritar ca publicul nu trebuie sa stie ce se intampla, cu toate ca acest program este in intersul oamenilor (!!??!!). Deasemenea, ne-a reamintit ca nu trebuie sa spunem nimanui absolut nimic, si nici sa mai punem alte intrebari. Cu aceste cuvinte, informarea a luat sfarsit.

Toate documentele din biroul nostru referitoare la Proiectul Cloverleaf sunt tinute intr-un loc sigur. Nimanui nu ii este permis sa scoata aceste documente afara din birou, doar cativa angajati avand dreptul de a le accesa – iar acestia raman muti in ceea ce priveste continutul lor.

Nu sunt prost. Stiu cu siguranta ca ceva se petrece si, sincer, sunt speriat. Ma simt foarte vinovat prin faptul ca am cunostinta despre aceasta operatiune insa nu pot spune nimanui. Ma macina aceasta situatie, stiind ca lucrez la o companie care s-ar putea sa otraveasca poporul american. Sper ca aceasta scrisoare va va deschide ochii la ceea ce se petrece.

Va spun din nou, as fi vrut sa imi documentez informatiile, insa trebuie sa intelegeti de ce este necesar sa raman in totalitate anonim.