o carte interesanta
Forum de discutii pe teme de sanatate :: Loc de posturi private si discutii in afara topicului :: Small talk - Diverse
Pagina 1 din 1
o carte interesanta
În ziarul "Jurnalul Naţional" din 27.02.1997 profesorul universitar Ilie Bădescu, preşedintele
Asociaţiei Sociologilor din România afirmă: "După ştiinţa mea nu există nici o ţară care aflată în
Criză economică să fi reuşit relansarea cu ajutorul FMI şi Băncii Mondiale! În condiţiile în care
Guvernul va face cum a anunţat, o privatizare prin vânzare necondiţionată de întreprinderi se va
produce în momentul respectiv o foarte rapidă şi primejdioasă înstrăinare a unei părţi din averea
naţională fără posibilitatea ca vreodată să se mai poată interveni pentru recuperarea acestei părţi
înstrăinate. Noi vom fi debitori pentru că împrumutăm, căutăm capitaluri şi alţii vor fi creditorii
noştri. Deci se creează o situaţie de dependenţă prin decalaj nou, suntem din nou la periferia
metropolei. Soluţia trebuie căutată înăuntru în forţele proprii, prin noi înşine."
Tot în ziarul "Jurnalul Naţional" din 21.05.1997, profesorul universitar Dr. Gheorghe Ciulbea,
specialist în gândire politică şi istorie a gândirii economice afirmă: "FMI, Banca Mondială, BIRD şi
BERD vor să transforme România într-o neocolonie. Actuala conducere a ţării nu are habar de
doctrinele economice, decide şi acţionează după cum o taie capul, după interesul zilei şi al forţei
sociale pe care o reprezintă. USD-iştii lui Roman şi UDMR-iştii aşteaptă ordinele străinătăţii pentru
a le aplica în România, iar România se îndreaptă irevocabil spre economia de piaţă tipică unei ţări
arabe sau africane. Cu alte cuvinte situaţia de neocolonie a Occidentului. Economia liberă de piaţă
este astăzi un nonsens în America şi aiurea pentru că cei care grăbesc fără discernământ
reîntoarcerea la piaţa liberă de tip Smith greşesc în aşa măsură încât starea lor mintală dovedeşte un
caz clinic. Ei vor ceva ce nu mai există în Occident, ceva ce nici nu ar putea fi tolerat şi care nu are
puterea de a supravieţui. Aceste orientări se transpun la noi în ţară în domeniul privatizării, politicii
industriale, agrare şi terminând cu acelea ale inflaţiei şi ale nivelului de trai. Este vorba de
"reforma" românească!"
În ziarul "Jurnalul Naţional" din 3.04.1997 profesorul universitar, Dr. Ioan Radu, părintele
informaţiei manageriale afirmă: "Criza managerială promovează în România o economie de Piaţa
Obor. Recent a apărut o carte numită <<Jocul Pieţii>> scrisă de trei mari economişti ai lumii,
editată în 1995. Această carte critică şi prezintă greşelile ce se fac într-un program de guvernare în
ţările Europei Centrale şi de Est. În această carte se critică tocmai obiectivele principale ale
programului Ciorbea. Doresc să atrag acest semnal de alarmă: Trei măsuri forte - liberalizarea totală
a preţurilor, eliminarea subvenţiilor şi atragerea cu orice preţ a capitalului străin sunt eficiente doar
în situaţia în care piaţa internă este stabilă şi în al doilea rând managementul microeconomic este
bine înregistrat. În caz contrar, spun cei trei specialişti, riscăm să cumpărăm produse fără
alternativă. Altă problemă: Cum se justifică creşterea preţurilor din domeniul transportului? Nu a
crescut calitatea serviciilor, nu au crescut nici lefurile salariaţilor. Atunci unde sunt banii? Altă
problemă: Eu ca profesionist în management nu accept ideea domnului ministru al
Telecomunicaţiilor conform căreia, dacă în Occident cheltuielile pentru un abonat sunt de 2,8 dolari
trebuie să ajungem şi noi la acest nivel. De ce?! Poate că noi putem să avem aceleaşi servicii la un
preţ mai mic. Sau dacă nu putem, explică! Dar asta nu este explicaţie trebuie să ajungem la acelaşi
preţ cu ei! E ca şi când ai spune: Aşa vreau eu!"
În ziarul "Jurnalul Naţional" din 16.05.1997 profesorul universitar, Dr. Paul Bran, rectorul ASE
afirmă: "La nivelul Guvernului nu se cunoaşte suficient situaţia din economie. FMI practică metoda
asta, repet, şi în alte zone. Este ca şi când un om bolnav nu vrea să se opereze, îl iei de pe stradă şi îl
operezi cu forţa. Nu ştii dacă scapă, dar operaţia trebuia, după părerea ta făcută. Aşa s-a procedat şi
cu noi: eu nu spun că ne-au băgat într-un experiment ci hai să o numim etuvă."
În ziarul "Jurnalul Naţional" din 11.06.1997 se afirmă: "Dinu Patriciu nu crede în politicile FMI
şi ale Băncii Mondiale. Peste tot pe unde au fost aplicate, aceste politici au fost falimentare şi au
împiedicat dezvoltarea capitalului autohton. Ele nu sunt o soluţie pentru România. Un program de
guvernare bazat pe politicile impuse de aceste organisme internaţionale nu poate da rezultate în
România. Potenţialul ţării precum şi măsurile liberale ce pot fi luate pentru a stimula politica
autohtonă spre a deveni parteneră a capitalului străin pot fi mult mai eficiente decât o astfel de
abordare. România nu se poate descurca fără infuzia de capital străin dar se poate descurca fără
semnalul dat de FMI şi Banca Mondială."
...
Este evident că se urmăreşte ca prin condiţiile aberante impuse de FMI, Banca Mondială,
Uniunea Europeană şi NATO să se creeze haos în această ţară! Ne întrebăm de ce sunt acceptate
aceste condiţii de cei care au jurat că vor apăra interesele şi integritatea României?
de pe:
http://www.scribd.com/doc/236769/Viorel-Rosu-Dezvaluiri-Cutremuratoare

CK- Mesaje : 223
Data de inscriere : 19/11/2009
Subiecte similare
» Ce boli acute va afecteaza des ?
» Detoxifierea intestinului cu o metoda simpla
» O CARET FOARTE INTERESANTA
» O stire mai veche...dar interesanta
» O carte buna pt. parinti
» Detoxifierea intestinului cu o metoda simpla
» O CARET FOARTE INTERESANTA
» O stire mai veche...dar interesanta
» O carte buna pt. parinti
Forum de discutii pe teme de sanatate :: Loc de posturi private si discutii in afara topicului :: Small talk - Diverse
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum