Cauza adevarata a fluxului si refluxului din ... Atlantic

Plămânii şi respiraţia Pământului ( extras din Pamantul si Luna - primit de la Domnul prin Jakob Lorber)

Aşa cum ştiţi, pentru a putea funcţiona corect, este absolut necesar ca un organism fizic să fie dotat cu o pereche de plămâni, o inimă şi un stomac. Chiar şi plantele dispun de anumite facultăţi respiratorii, cu ajutorul cărora inspiră şi expiră la fiecare 24 de ore.

Respiraţia corpului Terrei poate fi observată cu uşurinţă pe malul mării, în special în zonele în care există fluxuri şi refluxuri regulate. Acest fenomen nu poate avea decât o cauză internă, nicidecum una externă. Dacă nu sunteţi de acord, umpleţi o cadă cu apă şi atârnaţi deasupra ei o mică sferă magnetică, la aproximativ 10 metri de suprafaţa apei. Rotiţi apoi sfera magnetică deasupra apei şi observaţi ce se întâmplă. Veţi constata că apa rămâne perfect liniştită. Acum, intraţi în cadă şi respiraţi normal. Vă veţi convinge pe loc că odată cu fiecare inspiraţie, nivelul apei din cadă se ridică, şi odată cu fiecare expiraţie, nivelul apei coboară. Ceea ce se petrece în acest caz la scară mică se repetă la scară mare şi în ceea ce priveşte Pământul.

Atunci când Pământul inspiră aer, zona sa abdominală, care este mai moale, fiind acoperită de regulă de oceane, se dilată, iar apa oceanelor se ridică inundând ţărmurile. Când plămânii Pământului expiră, zona abdominală coboară, iar
apa oceanelor se retrage din regiunea inundată a malurilor.

De vreme ce Pământul poate respira, este limpede că el trebuie să dispună, şi de instrumentele necesare pentru acest scop. Plămânii Pământului au o capacitate de aproape 422.000 de kilometri cubi, Fiind localizaţi direct sub pământul tare de la suprafaţă. Ei acoperă o suprafaţă de 280.000 de kilometri pătraţi- Plămânii sunt alcătuiţi dintr-un ţesut celular alveolar (ca un fel de reţea), în care există nenumărate compartimente goale, legate între ele prin tuburi mai mari sau mai mici. Aceste tuburi au două funcţii: mai întâi, ele conduc aerul în alveolele interioare, după care îl expulzează; în al doilea rând, datorită elasticităţii lor extrem de sensibile, ei se pot dilata şi contracta alternativ, la fel ca şi muşchii şi tendoanele animalelor. Aceste dilatări şi contracţii sunt generate de schimbarea continuă a polilor. Schimbul polarităţii Pământului are drept cauză un impuls primit din partea sufletului Pământului, şi trebuie spus că fără el, mişcarea liberă a corpurilor nu ar fi posibilă.
Când tuburile se dilată, compartimentele interioare ale plămânilor sunt comprimate, ceea ce generează o expulzare a aerului. Când tuburile se contractă, alveolele se dilată, generând absorbţia aerului.
Atunci când sufletul primeşte substanţa vitală din aerul inspirat se produce schimbarea de polaritate. Ceea ce rămâne în plămâni este un aer viciat4. Datorită acestui aer viciat, polul pozitiv devine negativ în urma inspiraţiei, căci aerul viciat nu corespunde principiului pozitiv. In acest fel, contracţia tuburilor este declanşată rapid. Când în plămâni intră un aer proaspăt, polaritatea devine din nou pozitivă.

Dar când anume inspiră şi când expiră plămânii? Pământul inspiră aerul prin gura sa principală, prin care îşi primeşte şi hrana. La jumătatea distanţei tubului alimentar există un tub lateral care se deschide şi se închide alternativ, şi care conduce la plămâni.
La fiecare şase ore se produce o inspiraţie şi o expiraţie. în timpul inspiraţiei, esofagul care dă către stomac se închide. După inspirarea cantităţii corespunzătoare de aer, tubul care face legătura cu plămânii se închide, la fel ca şi laringele în cazul omului, iar esofagul se deschide din nou. Înainte ca aerul să fie expirat pe gură, esofagul se închide la loc.
Respiraţia este astfel reglată încât Pământul este alimentat cu aer o dată la fiecare şase ore, în timp ce alimentaţia sa se produce numai o dată la 12 ore. Atunci când Pământul îşi ingerează hrana, în plămâni se produce o decantare chimică a aerului, în urma căreia se produce substanţa vitală. Aşa se face că Pământul inspiră şi expiră de patru ori la fiecare 24 de ore, în timp ce se hrăneşte numai de două ori.

----------------------------------------------------------------------------------
P.S. Putin oameni stiu ca fluxul si refluxul are o amplitudine mare doar in oceanul Atlantic, si anume numai in partea nordica. In celelalte mari, oceane si lacuri influenta amplitudinea mareei este foarte mica.
In dreptul Angliei, atat pe coasta europeana cat si pe coasta americana apa creste si scade intre pana la 21 de metri !
In acelasi timp in Marea Meditarena apa creste si scade doar catva centimetri iar in Atlanticul de sud tot foarte putin, pana la 1 metru ?

Intrebare : de ce creste apa asa de mult numai in Atlanticul de nord daca ridicarea apei este cauzata de gravitatia exercitata de luna si de soare (mai mult de luna) ?

(bineinteles ca eu cunosc explicatia "stiintica" care este atat de nexplicat cat si neinteles dpdv logic pt. oricine care o explice sau sa o inteleaga)

Gravitatia nu este o explicatie deloc logica pentru acest fenomen daca ne gandim ca luna se invarte constant in jurul pamantului intr-o orbita aproape circulara iar pamantul se invarte si el tot timpul in jurul axei sale. Apa ar trebui ca urmare sa creasca in toate apele si oceane, cand intr-un loc cand intr-un altul, din cauze schimbarii pozitiei lunii si a rotirii pamantului.
Insa realitatea arata ca apei ii este indiferent daca luna este de partea Atalanticul sau de partea diametral opusa, sau oriunde altundeva, apa este miscata la fel de constant in aceeasi directie indiferent de unde se afla luna.

Este ca si cum cineva ar spune ca vantul indoaie un copac atat in directi in care bate cat si in directia din care bate !

Acest lucru se petrece cu asa o amplitudine mare numai in Atlanticul de nord caci acolo este situat intradevar plamanul pamantului,care se ridica si scade constant.

La fel de inexplicabil de stiinta este si ritmul de crestere si scadere al apei de 6,25 ore care nu are nimic in comun nici cu rotatia pamantului in jurul axei sale ( 24h) nici cu rotatia lunii in jurul pamantului. (28 de zile).

Explicatia stiintifica este o absurditate in care credem toti de mici insa nu poate avea nimic deface cu adevarul.
Explicatia adevarata a mareei a fost data mai sus chiar de Domnul Insusi si corespunde intru totul cu logica si observatiile oricarui om ganditor. Este bineinteles greu sa ne inchipuim ca pamantul este o fiinta vie, insa acest lucru este mai bun si mai simplu decat o absurditate evidenta.

foarte interesant articolul !