Duhurile si fenomenul posesiuni

Duhurile si fenomenul posesiuni

Extras din "Pamantul si luna" primita de Jakob Lorber de la Domnul.

Orice om a auzit cu siguranţă de cazuri de posesiune, dar puţini ştiu cum se produc aceste posesiuni şi în ce circumstanţe. Pentru a afla mai multe, vă voi prezenta o descriere detaliată a acestui fenomen.
în anumite momente, Satan - care are o sumedenie de susţinători - îşi trimite cohortele pe Pământ, cu sarcina de a nu lăsa piatră pe piatră şi de a captura cât mai multe suflete pentru Prinţul întunericului şi al Minciunii. Diavolii îşi încep aşadar călătoria secretă către suprafaţa Pământului, mas-cându-şi intenţiile malefice, astfel încât spiritele bune întâlnite în cale să nu-şi dea seama ce se întâmplă. Dacă un spirit bun

se întâlneşte cu unul rău şi îl întreabă încotro se îndreaptă, cel din urmă îi dă un răspuns cât mai rezonabil şi îl imploră să-1 lase să urce la suprafaţă, pentru a încerca să-şi remedieze greşelile trecute şi să-şi schimbe astfel destinul.
În împărăţia spiritelor bune şi rele, nici un alt principiu nu este mai mult respectat ca liberul arbitru, cu condiţia ca intenţia care stă la baza lui să nu fie una foarte malefică. De aceea, spiritelor demoniace li se permite să urce, evident, sub o supraveghere discretă. întrucât îşi încalcă de regulă promisiunile, ele nu se mai pot plânge ulterior, când sunt înlănţuite din nou în adâncuri, în condiţii mult mai grele decât înainte.

Dar cu ce se ocupă aceşti demoni (n.r. care nu sunt altceva decât spiritele unor oameni care au trăit cândva) atunci când urcă la suprafaţă? Unele dintre ele, care în timpul vieţii au fost mari bogătaşi şi au dus o viaţă de plăceri şi de huzur, asuprindu-şi semenii, se întorc la castelele lor, dacă acestea mai există. Ei bântuie locurile respective, încercând să îi convingă pe oameni că există o comoară ascunsă. Când locuitorii actuali ai zonei află de existenţa comorii, ei îl imploră de regulă pe spiritul respectiv să le indice locul, pentru a descoperi comoara şi a se îmbogăţi pe această cale uşoară.

Spiritul cel râu le arată apoi tot felul de semne, indicându-le astfel unde ar trebui să fie îngropată comoara. Oamenii sapă, dar nu găsesc nimic. Ei îşi continuă căutările cu mare entuziasm. Acesta este momentul în care spiritul malefic îşi alege o victimă, pe care începe să o posede. Cea mai simplă cale de posesiune este ingerarea hranei şi a băuturii fără a-Mi cere binecuvântarea. De regulă, când spiritul rătăcitor şi-a atins scopul, bântuirea castelului încetează.

Când un asemenea spirit intră într-o fiinţă umană, el începe întotdeauna prin a-i studia inima. El află care sunt slăbiciunile omului şi începe să-i insufle propriile sale înclinaţii, dorinţe şi obiective negative. Dacă inima celui posedat acceptă aceste influenţe, spiritul necurat rămâne liniştit, ca un observator, pentru a vedea cum acţionează omul, la unison cu aceste inspiraţii malefice. După ce fiinţa umană a îndeplinit scopurile spiritului, acesta îşi încheie misiunea provocând o boală mortală în trupul omului. El încearcă astfel să smulgă cât mai rapid sufletul corupt din trupul său, pentru a-1 duce ca pe un trofeu stăpânului său, Domnul întunericului.

Rezultatul nu corespunde însă niciodată planului acestui spirit. După ce sufletul omului părăseşte corpul fizic, el este întotdeauna luat în primire de îngeri, indiferent dacă este bun sau rău. Spiritul malefic este luat la rost şi trimis înapoi în iadul din care a provenit, cu o pedeapsă chiar mai aspră decât întâia oară. El nu va mai putea urca la suprafaţă prea curând.
Sufletul celui decedat, împreună cu spiritul său lăuntric, intră sub influenţa îngerilor într-o stare în care ajunge să-şi dea seama de felul în care şi-a trăit existenţa terestră. Dacă acceptă să se convertească, el are şansa să urce din ce în ce mai sus în ierarhia celestă. Dacă se încăpăţânează însă în comportamentul său, el coboară din ce în ce mai jos, primind pedepse din ce în ce mai aspre. Dacă nici acestea nu îi schimbă atitudinea, el poate fi trimis în iad, din propria sa voinţă. Dacă îi place, sufletul poate rămâne acolo, conform înclinaţiilor sale. Dacă nu îi place, el se poate însă întoarce. Din păcate, asemenea lucruri se petrec foarte rar, căci iadul este plin de promisiuni dintre cele mai orbitoare. Există nenumărate amăgiri, create cu scopul de a atrage sufletul din ce în ce mai mult către Satan, intrând în întregime în sfera de influenţă a acestuia.
Evident, acest lucru nu se va petrece niciodată, căci orice suflet conţine un spirit, de care nu se poate desprinde. Acest spirit pur este opusul perfect al spiritului lui Satan. Atunci când sufletul doreşte să se apropie de Satan, spiritul lăuntric se opune, îi impune o pedeapsă, la fel ca un judecător şi chinuieşte sufletul, arzându-1 într-un fel de foc interior. Scopul acestui chin lăuntric este de a îndepărta cât mai mult sufletul de sfera de influenţă a lui Satan, pentru a se putea schimba în bine. Dacă sufletul acceptă să se transforme, pedeapsa sa devine din ce în ce mai uşoară, până când el atinge starea de libertate perfectă, devenind una cu spiritul său.

Atunci când se produce fuziunea dintre suflet şi spirit, el cunoaşte starea de beatitudine. Aceasta este diferenţa între beatitudine şi damnare: sufletul aflat în stare de beatitudine se topeşte în întregime în spiritul său, devenind una cu acesta. în starea de damnare, sufletul doreşte să scape de spirit şi să-1 înlocuiască cu un altul, mai precis spiritul lui Satan. Întrucât spiritul său are o polaritate inversă faţă de cel al lui Satan, el acţionează cu o forţă de sens opus, care îl îndepărtează fără să vrea de spiritul lui Satan. Cu cât un suflet încearcă să se aproprie mai mult de fiinţa lui Satan, cu atât mai puternic este efectul de respingere declanşat de spiritul său. Această reacţie este foarte dureroasă pentru suflet. Aşa se explică de altfel suferinţa şi durerea din iad, care se manifestă sub forma unui foc imposibil de stins. Acesta este viermele din interiorul sufletului care nu poate fi ucis. Deşi efectele sale sunt atât de opuse, acelaşi foc interior este cel care provoacă beatitudinea supremă în sufletul unui înger.

Din această descriere, v-aţi putut face o idee corectă despre natura iadului şi practicile lui Satan. Evident, metoda descrisă mai sus nu este singura prin care Satan încearcă să atragă suflete către sine, prin intermediul cohortelor sale. Dacă ar avea o natură mai bună, aceste spirite nu şi-ar propune să ia în posesiune trupul fiinţelor umane inocente, inclusiv ale copiilor mici. Pe de altă parte, sufletele acestor oameni sunt protejate cu cea mai mare atenţie, inimile lor fiind ferite de influenţele malefice. Dacă un imigrant din iad, mai puţin rău, doreşte să facă o faptă bună, el se poate împărtăşi din graţia şi compasiunea de care aceste fiinţe umane inocente se bucură deja. Dacă spiritul malefic se comportă însă nebuneşte, jucându-se în fel şi chip cu trupul celui pe care l-a luat în posesiune, el va fi curând alungat sau liniştit.
Uneori, mai multor spirite li se permite să ia în posesiune un singur trup uman. Este suficient ca ele să promită că îşi vor căuta numai mântuirea proprie în interiorul acestui trup, iar dorinţa lor le este îndeplinită. Aceste spirite nu urmează sfatul îngerilor, ci insistă cu încăpăţânare că numai aşa se vor putea apropia de Domnul. De aceea, îngerii le satisfac uneori dorinţa, pentru a-i lăsa să înveţe din propriile lor experienţe.

De cele mai multe ori, rareori sunt atinse rezultate benefice pe calea posesiunii. De aceea, permisiunea de care vorbim nu se acordă decât o singură dată, extrem de rar şi a doua oară. Dacă spiritul nu reuşeşte să progreseze, el este nevoit să urmeze o altă cale, şi anume aceea a pedepsei, durerii şi plângerii. On suflet orgolios poate îndura foarte multe; când nu mai suportă, el se întoarce de regulă înapoi, pentru o vreme.

Principala greşeală pe care o comit aceste suflete constă în reproşurile constante pe care şi le fac de îndată ce se simt mai bine, şi care provin din sfera de influenţă a lui Satan. Nu este vorba de nişte reproşuri sincere, născute din căinţă, ci de o stare de tulburare; sufletele se simt intimidate şi nu mai îndrăznesc să avanseze. Reproşul pe care şi-1 fac nu se referă la faptele lor rele, ci la faptul că nu au îndurat durerea, astfel încât să devină una cu puterea lui Satan şi să anihileze astfel puterea Domnului. Aceste amăgiri conduc la o nouă cădere a sufletelor respective, într-o stare de răutate chiar mai mare decât cea anterioară. într-adevăr, în iadul inferior există spirite care nu sunt dispuse cu nici un chip să renunţe la această amăgire, cu toată durerea în creştere pe care sunt nevoite să o suporte, făcându-şi o adevărată onoare din faptul că se opun voinţei Domnului. încăpăţânarea lor este atât de puternică încât nici chiar focul nestins al mâniei nu reuşeşte să le convingă să se întoarcă înapoi. Va veni însă timpul când spiritul le va fi luat şi ele vor fi nevoite să suporte marea călătorie în eterna distrugere. De aceea, nu trebuie să fiţi prea speriaţi de fenomenul posesiunii, căci aproape că nu există om care să nu dispună de asemenea oaspeţi nedoriţi în trupul său. Vom explica în continuare de ce se întâmplă acest fenomen.

Plăcerile carnale şi senzuale

Ştim cu toţii că există oameni, de ambele sexe, care sunt de-a dreptul posedaţi de dorinţele lor trupeşti, la fel cum există şi oameni care au o natură carnală aproape impasibilă. Aceştia din urmă nu reacţionează atunci când văd un trup, oricât de frumos ar fi el, în timp ce alţii intră într-o stare de agitaţie totală atunci când văd un trup fermecător. Da, există bărbaţi lipsiţi de minte care, atunci când văd o femeie frumoasă, se îndrăgostesc de ea într-o asemenea măsură încât îşi pierd complet raţiunea, dorindu-şi să o posede imediat, fie în calitate de soţie, fie pentru o plăcere de ocazie. Explicaţia cea mai frecventă a acestei înclinaţii carnale, mai ales dacă se exprimă excesiv de intens, se referă la posesiunea fiinţei de unul sau mai mulţi demoni desfrânaţi.

Cum intră aceşti demoni în trupul omului? Cel care le pregăteşte terenul, creându-le o mie de posibilităţi, este omul însuşi. Demonii desfrâului trăiesc de regulă în băuturile „care încălzesc" (alcoolice), adică în vin, bere, dar mai ales în alcoolurile distilate. Când oamenii beau asemenea băuturi şi se îmbată, în trupul lor pătrund cu siguranţă unul sau mai mulţi demoni carnali. Odată instalaţi în interiorul trupului, ei încep să gâdile şi să chinuiască organele genitale ale omului, astfel încât acesta nu mai pridideşte cu satisfacerea dorinţelor lor.

Aceşti demoni carnali nu sunt altceva decât suflete impure ale unor fiinţe umane decedate, care în timpul vieţii au fost foarte dependente de băuturile alcoolice sau de plăcerile senzuale. Ei sunt lăsaţi să intre în trupurile celor vii tocmai pentru că invocă dorinţa de a progresa, lucru care nu se poate produce decât într-un trup, căci aceasta este natura lor (aceasta fiind slăbiciunea lor, aici trebuie puşi ei la încercare). Din păcate, mulţi dintre ei se comportă în noul trup mult mai rău chiar decât o făceau atunci când beneficiau de propriul lor corp.

Când se dezlănţuie peste măsură, aceşti demoni provoacă de multe ori declanşarea unor boli periculoase. îngerii şi spiritele păzitoare ale omului permit acest lucru, pentru ca sufletul său să nu piară, atras în jos de furia dezlănţuită a demonilor carnali.
Aşadar, principalul mijloc prin care demonii pătrund în trupul oamenilor sunt băuturile alcoolice.
O a doua cale prin care demonii pătrund în trup nu este cu nimic mai periculoasă decât prima. Este vorba de petrecerile dansante18! Puteţi fi convinşi că la asemenea petreceri există de cel puţin de zece ori mai mulţi oaspeţi invizibili, extrem de periculoşi, decât oameni. Condiţiile de la aceste petreceri, când trupul este încins şi sufletul tulburat, sunt extrem de favorabile pentru ca aceste spirite să pătrundă în trup. Aşa se şi explică de ce cei care se întorc de la asemenea petreceri simt inevitabil un fel de aversiune faţă de tot ceea ce este sublim şi divin19. Acest lucru poate fi observat cu uşurinţă, mai ales în marile oraşe. Dacă este vorba de studenţi, nu sunt puţine cazurile când tineri care aveau anterior o mare înclinaţie către studiu nu se mai pot deloc gândi la cărţile lor după o asemenea petrecere dansantă, mintea lor fiind ocupată obsesiv de un gât alb sau de anumite rotunjimi apetisante. Simţurile lor nu mai răspund la alţi stimuli, fiind ocupate la maximum de obiectul dansului lor, care le-a oferit o plăcere atât de intensă.

Aşa se explică de ce atât de mulţi studenţi renunţă la studiile lor. în loc să se ocupe de ştiinţă, mulţi nu studiază decât pentru a-şi obţine pâinea zilnică, astfel Încât să se poată căsători cât mai curând cu mult iubita lor parteneră de dans. După ce se căsătoresc, ei constată că sunt la fel de incompatibili ca soţ şi soţie cum sunt ziua şi noaptea.
Primele săptămâni, cei doi amorezi le petrec numai în desfătări senzuale. De aceea, în scurt timp toate principiile active, care ar fi trebuit consacrate acumulării puterii de procreaţie, sunt consumate, după care urmează o stare de oboseală trupească. Demonilor carnali care locuiesc în aceste fiinţe umane nu le convine însă situaţia. De aceea, ei caută o soluţie, sugerându-le - la fel cum ar face un medvc de familie - să caute noi desfătări într-un alt trup.
Şi astfel, foarte curând soţia devine nesatisfăcută şi plictisită de soţul ei, şi invers. Femeia începe să îşi caute discret alţi parteneri sexuali, mai tineri şi mai viguroşi, iar bărbatul îşi face un obicei din a ieşi afară serile „ca să ia aer". Iar relaţia continuă până când cuplul se destramă complet. Cei doi divorţează, după care fiecare îşi vede de drum separat de celălalt. Asemenea evenimente sunt la ordinea zilei şi ele sunt consecinţa petrecerilor dansante la care participă oamenii în tinereţe şi unde sunt „infestaţi" cu demonii carnali.

La început, aceste stări de posesiune nu se manifestă la fel de puternic la toată lumea, ci doar la cei care se complac foarte des în orgii bahice şi care le permit astfel de bunăvoie spiritelor necurate să se facă comode în trupurile lor. De altfel, cine doreşte cu adevărat să scape de aceste spirite provenite din băuturile alcoolice, trebuie să ştie că poate face foarte uşor acest lucru, printr-o rugăciune foarte profundă adresată spiritului de către suflet. în ceea ce priveşte spiritele străine atrase de plăcerile dansului, trebuie precizat că acestea nu se lasă expulzate la fel de uşor, fiind nevoie de o perioadă mult mai lungă de post negru, rugăciune şi abstinenţă, pentru ca sufletul să fuzioneze astfel din ce în ce mai strâns cu spiritul său. Numai astfel poate avea spiritul acces la sufletul său, alungând cu uşurinţă oaspeţii petrecăreţi din trupul acestuia.

Dar ce se întâmplă de fapt la o asemenea petrecere dansantă? în afară de faptul că dansează, oamenii mănâncă şi beau, după care simt nevoia să mănânce din nou, pentru „a-şi reface bateriile". Este ca şi cum ar invita deschis oaspeţii nedoriţi într-o pensiune în care petrecerea pare că nu încetează niciodată. Mu sunt puţine cazurile în care aceşti dansatori de ambele sexe invită atât de mulţi demoni în trupurile lor, încât îşi semnează singuri condamnarea la moarte, căci atunci când nu mai găsesc loc în rinichi şi în organele genitale, aceşti vampiri energetici nu se sfiesc să invadeze celelalte organe vitale, precum splina, ficatul şi plămânii. Mai trebuie să ştiţi că acolo unde un asemenea emisar al iadului îşi face sălaş, e! ucide trupul în care locuieşte. Consecinţele acestei invazii sunt îmbolnăvirea splinei şi a ficatului, atacarea plămânilor de către tuberculoză, şi o stare de slăbiciune generală. Când doi sau mai mulţi demoni pătrund în plămâni, ei provoacă o tuberculoză galopantă.
Domnul a spus: „Adevăr vă spun: majoritatea bolilor sunt datorate locuitorilor veniţi din iad, cărora oamenii le pavează singuri calea către propriul trup; mulţi dintre ei îşi încep Şcoala iadului încă din tinereţe, iar aceştia sunt adevăraţii copii ai acestei lumi (exterioare). Aceşti oameni nu-şi dau seama că ei invită astfel în trupul lor oaspeţi de cea mai joasă sPeţâ. Aceste spirite nu se limitează numai la a trezi simţurile Senzuale ale proprietarilor lor, dar operează şi asupra sufletelor acestora, pe care le pervertesc astfel încât să simtă plăcerea de a avea asemenea activităţi lumeşti".

Printre activităţile lumeşti la care facem referire se numără, îndeosebi în cazul femeilor, şi „moda"! Trupul fermecător nu trebuie acoperit oricum, ci numai după ultima modă, părul trebuie ondulat, iar pielea trebuie dată cu cele mai sofisticate creme şi uleiuri parfumate. In cazul bărbaţilor, atracţiile sunt de altă natură: lor nu le lipseşte din gură ţigara (pe bună dreptate numită „iarba dracului"), şi nu sunt puţini acei dandy care fumează într-o singură zi ţigări care costă la fel de mult cât l-ar costa pe un sărac hrana pe o săptămână.

Este bine să aflaţi care este semnificaţia spirituală a acestui fumat, atât de la modă: locuitorii necuraţi ai trupului fac astfel toate eforturile pentru a familiariza sufletul care i-a primit la sânul său cu duhoarea pestilenţială a iadului. In acest fel, după ce va părăsi trupul fizic, sufletul nu-şi dă seama imediat de spiritul care îl însoţeşte (şi pe care un spirit pur l-ar mirosi imediat după duhoarea pe care o emană), nici de locul către care îl atrage acesta (care este cel de-al treilea iad).
Am afirmat mai sus că după moartea corpului fizic, sufletul ajunge mai întâi în compania îngerilor, în faţa cărora însoţitorii necuraţi dispar într-o clipită. La fel se petrec lucrurile şi cu aceste suflete, dar trebuie să precizăm că ele nu vor rămâne în permanenţă alături de îngeri, ci doar conduse de aceştia într-un loc în care să îşi poată reveni complet. Altfel spus, ele sunt conduse într-un loc în care, printr-o activitate susţinută, să îşi poată redobândi elementele pe care le-au pierdut în periplul lor prin această lume fizică.

Aici, spiritele necurate se pot apropia pe nesimţite de sufletul respectiv (chit că pentru un suflet relativ pur, mirosul lor pare de-a dreptul pestilenţial, astfel încât ar fi imposibil ca acesta să nu le observe prezenţa). Cât despre sufletul care şi-a pierdut simţul mirosului din cauza exceselor pe care le-a făcut (fumatul), acesta nu-şi dă seama de apropierea spiritelor malefice. Cât despre văz, acesta nu intră în calcul, căci sufletul nu dispune încă de suficientă lumină pentru a putea vedea clar (vederea sufletelor provine întotdeauna de la lumina din interiorul lor). De aceea, aceste suflete nu pot vedea decât ceea ce se află în interiorul lor, dar nu şi ceea ce există în afara lor.

în Lumea de dincolo, spiritele malefice se află în afara sufletului, care nu le poate observa. Cu ajutorul simţului mirosului, el le-ar putea percepe prezenţa, dându-şi imediat seama unde se află. Dacă s-ar retrage şi mai mult în spiritul lor, ele ar putea începe să îşi vadă duşmanii, inclusiv intenţiile acestora. Dacă îşi dau seama că au fost detectate, aceste spirite dispar imediat. Un spirit din iad poate îndura orice, dar nu şi privirea penetrantă a unui suflet pur (care se manifestă ca lumină pură), ca să nu mai vorbim de cea a unui înger. Pentru a se proteja de ochii Mei, ei înalţă munţi, pe care îi folosesc ca paravane.
Cred că aţi înţeles acum de ce M-am împotrivit atât de des acestui obicei atât de detestabil al fumatului.
V-am explicat de asemenea cum se nasc dorinţele carnale excesive, unde conduc ele şi cum se pot proteja oamenii împotriva lor.