Relaţia unui profet cu Dumnezeu şi oamenii

Relaţia unui profet cu Dumnezeu şi oamenii.
Citat din Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.2, primita de Jakob Lorber.

Spun Eu (Iisus): „Un profet este tocmai un om foarte simplu şi firesc, împovărat cu tot felul de slăbiciuni ca tine; dar, deoarece are el o inimă înţelegătoare, în care nu pot prinde rădăcini tari nici furia, nici răzbunarea, nici pizma, nici mândria, nici adulterul şi tot felul de desfrânări, de aceea curăţeşte Duhul Dumnezeiesc inima acestuia de murdării diverse ale lumii; şi dacă inima singură este astfel curăţită, atunci toarnă Duhul Dumnezeiesc o lumină din ceruri într-o asemenea inimă.
Deoarece profetul recunoaşte uşor, că aceasta este o lumină din ceruri, care se pronunţă tot timpul în cuvinte limpede de înţeles, de aceea are voie profetul deci săvârşit să repete atunci tare numai cu vocea gurii sale, ceea ce el aude clar şi răspicat în inima lui şi el prooroceşte atunci deja într-o măsură desăvârşit profetică!
Dacă este atunci necesar, atunci voinţa profetului va fi îndemnată din partea lui Dumnezeu, să vorbească către popor ce aude în inima lui şi acelaşi lucru să facă în faţa acestuia, - şi aşa ceva se numeşte atunci o proorocie pe deplin adevărată sau o prezicere şi este tot aşa de bine cuvântul curat al lui Dumnezeu, de parcă ar fi vorbit Dumnezeu Insuşi nemijlocit către oameni din gura Lui.

Dar de aceea nu preţuieşte un asemenea profet cu nici un păr mai mult în faţa lui Dumnezeu, decât fiecare alt om, căruia îi lipseşte pe deplin acest dar; pentru că profetul trebuie să facă atunci din voinţa sa foarte proprie de asemenea acelaşi lucru, ce a vorbit Duhului lui Dumnezeu prin inima lui şi prin gura lui către oameni, căci altfel vine peste el tot aşa de bine o judecată ca peste fiecare, care aude voia lui Dumnezeu, dar nu face conform acesteia, - şi aici este un profet într-o situaţie mai rea, decât un alt om. Dacă un altul crede cu greu în slăbiciunea şi noaptea sufletului lui, ceea ce profetul îi vorbeşte, atunci va avea el de înfruntat o judecată mai mică, pentru că n-a vrut să creadă, ce i-a spus profetul; dar pentru profetul însuşi nu există vreo scuză, precum nici pentru acela, care a crezut aici şi n-a făcut totuşi din dragostea faţă de lume şi faţă de alte comori, ceea ce i-a fost poruncit de către profet, să facă.
În schimb, însă, va fi răsplata unui profet cândva mai mare, decât acea a unui alt om; pentru că un profet trebuie să poarte mereu de şapte ori aşa de mult, decât fiecare alt om pentru sine. Toţi, la care a vorbit un profet, vor fi daţi lui în lumea cealaltă, cei buni precum cei răi şi el îi va judeca în numele Meu asupra fiecărui cuvânt, pe care l-a vorbit el lor în zadar!
Cine primeşte, însă, un adevărat profet în numele Meu şi în numele profetului însuşi îl îngrijeşte şi este prietenul acestuia, acela va primi cândva de asemenea răsplata unui profet. Şi cine susţine un profet, ca profetului să-i fie mai uşor în munca lui grea, acela va primi de asemenea răsplata unui profet; pentru că în lumea cealaltă va sta slujitorul unui profet pe aceeaşi treaptă lângă profet şi va judeca ca atare duhurile supuse profetului şi va domni peste ele pentru totdeauna şi împărăţiei lui nu-i va fi pe veci niciodată vreun sfârşit!

Vai însă acelora, care părăsesc un profet din cauza lumii sau îl suspectează chiar pe ici pe colo şi într-un lucru sau într-altul! Şi încă mai mult vai persecutorilor unui profet, pentru că aceştia vor ajunge cu greu veşnic vreodată la concepţia lui Dumnezeu! Cine ridică însă mâna asupra unui profet, să fie pedepsit cu focul veşnic în cel mai de jos iad! Pentru că inima unui profet este a lui Dumnezeu şi gura lui este a lui Dumnezeu şi aşa mâinile, picioarele, ochii şi urechile! Unde este un profet, acolo este şi Dumnezeu; de aceea, să păşiţi voi în locuinţa lui cu adânc respect profund, pentru că locul, unde se află el, este sfânt. Aceasta să fie respectat în inimă, într-adevăr nu din pricina profetului, care este un om, ci din pricina lui Dumnezeu, care vorbeşte şi mărturiseşte în inima profetului.

Dar că un profet adevărat propovăduieşte pentru lume numai o judecată una după alta, îşi are motivul foarte simplu în faptul, fiindcă Dumnezeu trezeşte un profet numai atunci, când aceasta (adică lumea) a uitat de Dumnezeu şi s-a aruncat în toate patimile tocmai ale lumii!
Spune-Mi acum, Ebahl, dacă eşti tu acum lămurit despre fiinţa unui profet adevărat!“
Spune Ebahl: „Pe deplin, tu învăţătorul meu foarte stimat! Tu eşti însă prin urmare totuşi cu siguranţă de asemenea un profet!?“
Spun Eu: „Eu nu sunt un profet, pentru că scris este: ‘Din Galilea nu vine nici un profet!’ Dar Eu sunt mai mult decât un profet! Pentru că în pieptul Meu sălăşluieşte tot acelaşi Duh, care a vorbit prin gura profeţilor şi va vorbi de acum încolo încă mult mai mult. Pentru că aceia care în urmare vor purta numele Meu pe deplin credincios în inima lor, în aceia se va sălăşlui şi duhul proorocirii! Înţelegi tu aceasta?“
Spune Ebahl: Doamne şi învăţătorule! Mie mi se pare, că nici un om obişnuit nu poate vorbi aşa ca tine! În spatele tău se află un altul, care tăinuieşte cămaşa ta şi pielea ta de ochii noştri!“