Catedrelele din suflet

http://www.romanialibera.ro/blog/dan.gheorghe/catedralele-din-suflet-260943.html

Unde sunt catedralele din sufletele romanilor? Acelea ar fi trebuit construite mai intai, dupa 1990. Romania se despartise de comunismul ateu in 1989. Ce aveam de pus in locul ramas liber, dupa disparitia secerii si a ciocanului? Dupa nenorocirea distrugerii bisericilor din anii '80? Multi s-au gandit mai degraba la refacerea din beton si sticla a credintei. Sa ridicam alte biserici, cat mai multe. In cartierele marilor orase, in sate, biserici mai mici sau mai mari, din lemn sau din beton. Sute de biserici si de manastiri s-au construit in ultimii 22 de ani in Romania. Daca ar fi sa le numaram pe toate, numarul lor ar fi cu siguranta impresionant. Dar cu toate astea ce constatam azi, ce constata mai-marii Bisericii Ortodoxe Romane? Ca poporul roman nu are credinta, ca s-au pierdut valorile crestine, ale familiei, ale bunului simt, ca multi vin la biserica mai mult sa faca act de prezenta, fara sa simta nimic. Oare de ce am ajuns in situatia asta, dupa 22 de ani de la despartirea de comunism? O perioada in care am fost liberi sa credem in ce vrem. Dar n-am stiut cu adevarat in ce sa credem. Ce ne lipseste cu adevarat? Biserici avem. Acum se construieste si o Catedrala. Foarte bine. O mare problema avem totusi noi, romanii. Reconstruirea credintei in Dumnezeu, dupa comunsimul ateu, s-a bazat mai mult pe beton, lemn si sticla. Dar la ce bun bisericile, manastirile si catedralele, daca multi dintre cei care le trec pragul vin acolo ca la muzeu?! Ce ne-a lipsit in acesti 22 de ani? Nu betonul si fierul. A lipsit si lipseste in continuare sufletul. El e cel mai important material de constructie pentru altfel de catedrale, mult mai trainice decat piatra. Sunt catedralele din suflet. Asta ar trebui sa construiasca poporul roman. Sa avem fiecare in sufletul nostru cate o astfel de biserica. La care sa ne inchinam in fiecare zi si sa ne rugam pentru sanatatea noastra si a celor din jur. O biserica a carei menire ar fi sa ne fereasca de raul altora, dar si de raul din noi insine. Din pacate, biserica asta, din suflet, lipseste multora dintre romani. Si atunci degeaba ridicam biserici din piatra...

Buna,
Mare dreptate ai!
Catedralele din sufletele romanilor lipsesc!
Parerea mea e ca acestea trebuie construite din familie, de catre bunici, parinti... dar lipsesc bunicii intelepti de odinioara. Mi-amintesc din copilarie, bunica mea care nu era o impatimita a mersului la biserica, mergea, dar mai rar, il avea pe Dumnezeu in suflet. Avea incredere si credinta, cat de frumos imi povestea despre Dumnezeu, si cum ma sfatuia ce e bine si ce e rau... Seara si dimineata ne faceam rugaciunea, la inceputul si sfarsitul mesei, la fel. Oricand, la bine si la rau il aveam pe Dumnezeu in gand si ne rugam lui.
Un exemplu cum ma invata maica sa ma rog: "Doamne, ajuta pe toata lumea ajuta si familiei mele, da-i Doamne sanatate la toata lumea da-i si familiei mele..."

Am crescut la tara si asa erau mai toti oamenii, Dumnezeu ne era aproape... Copiii cresteau cu frica lui Dumnezeu, cu respect pentru cei din jur...

Acum, copiii nici de la scoala nici de acasa nu mai primesc nimic pentru suflet... si e pacat de noi toti ca se intampla asta, ne indepartam de Dumnezeu.

"Si atunci degeaba ridicam biserici din piatra..."

....Daca sufletul e din piatra...